DOCUMENT Peste 6.100 de școli nu au pază și nici sistem de supraveghere video. Anul trecut au fost comise mai mult de 1.700 de infracțiuni, majoritatea loviri și furturi, în școli sau în apropierea lor

1.447 de vizualizări
Foto: © Vyacheslav Petelin | Dreamstime.com
Peste o treime dintre școlile din România, adică 6.170 de unități din cele 18.000 existente, nu au pază și nici sistem de supraveghere video, arată Planul Național de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și personalului didactic, document aprobat pe 11 septembrie și semnat de miniștrii de Interne, Educație și Dezvoltare. Documentul propune reducerea numărului de fapte comise în școli, după ce anul trecut au fost 1.734 de infracțiuni, majoritatea loviri și furturi, în școli sau în apropierea lor.

Școli fără pază

Documentul trimis către toate unitățile de învățământ face o analiză a situației actuale legate de paza școlilor și grădinițelor. Din cele peste 18.000 de unități de învățământ, 17.000 sunt în sistemul de stat. În privința siguranței, situația este următoarea:

  • 10,71% sunt asigurate exclusiv cu pază umană
  • 39,53% sunt dodate exclusiv cu sisteme de supraveghere video
  • 16,15% au și pază umană și supraveghere video
  • 33,61% sunt neasigurate

Acestea din urmă sunt 6.170 de unități, potrivit documentului, din care 896 în orașe și 5.274 în orașe.

Statisticile poliției arată că în școli numărul infracțiunilor a fost în scădere în anul școlar 2019-2020, de la 1.991, la 1.734, dar raportul avertizează “indicatorii trebuie interpretați în contextul pandemiei COVID-19, care a determinat suspendarea desfășurării cursurilor în clase” în perioada martie-iunie 2020.

Dintre aceste fapte penale, 997 (peste 56%) au fost de lovire și 317 (peste 18%) de furt. Iar cele mai multe (96,53%) s-au întâmplat în interiorul unităților de învățământ.

Planul Național de Acțiune propune mai multe măsuri pentru prevenirea infrac’iunilor în școli, pentru monitorizarea fenomenului și colaborarea între instituțiile semnatare, documentul înlocuind unul similar semnat în 2016 tot de Monica Anisie, la acea vreme secretar de stat.

Descarcă de aici Planul Național de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și personalului didactic

Foto: © Vyacheslav Petelin | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


3 comments
  1. Si Ministerul de interne, Guvernul, Inspectoratele Scolare Judetene,Ministerul Educatiei ce spun ? Ar fi bine ca EDUPEDU sa transmita aceasta situatie Guvernului si sa faca public ca a transmis informatia.

  2. În ultimii 30 de ani, găștile formate din profitorii acelorași clanuri roșii, dimpreună cu ”aleșii” manipulatori, au căutat doar să sature pântecele nemăsurate ale pensionarilor (legali și închipuiți) votaci, fără să le pese cu adevărat de viitorul țării – copiii. De exemplu, în fiecare an, primarele roșu, dedat la infracțiuni prevăzute în codul rutier, găsea fonduri suficiente pentru mese festive oferite pensionarilor, găsea fonduri pentru a-i trimite în excursii, găsea fonduri pentru a-i recompensa la împlinirea unei anume vârste, găsea fonduri pentru ca să le mai deschidă câte un club, găsea fonduri să-i trimită prin țară, în excursii etc, însă nu a găsit niciodată fonduri pentru a ajuta copiii defavorizați, nu a găsit niciodată fonduri pentru a asigura ”consumabilele”, inclusiv cele sanitare, necesare desfășurării actului educațional al tinerilor care urmează să plătească pensia sabotorilor naționali. Niciodată. Deja s-a împământenit expresia: ”Nu sunt bani!” În 2012, când șeful găștii s-a repezit, beat, cu mașina în șanț, iar plagiatorul național avea moaca lipită pe fiecare stâlp, în școala copiilor mei ploua. Vai, nu am știut!era rîspunsul lor invariabil la orice problemă ce nu fusese mușamalizată. Cei doi, amintiți mai sus, nu au nici acum vreo problemă de conștiință, dar lucrurile încep să se așeze, iar gașca roșie se autodezintegrează, și pentru că elevii de atunci au început să aibă drept de vot. Ce bine ar fi să dăm drept de vot tinerilor de la 16 ani! Pentru că viitorul este al lor; cu atât mai mult cu cât, din punt de vedere legal, aceștia pot fi trași la răspundere de la această vârstă… Totuși, în prezent, hienele din cancelarii ar putea să comită abuzuri mai mari, și pentru că sunt ”protejați de pandemie”; accesul fiin limitat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PNL și PSD o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că ar fi blocat un proiect privind bursele și că în școli din sector s-ar învăța, încă, în 3 schimburi / Liberalii fuseseră acuzați de primar că ar bloca un proiect rezidențial și accesul copiilor la educație

Chestiunea burselor este folosită de PSD și PNL pentru o ataca pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, pe care o acuză că ar fi “blocat în mod repetat”…
Vezi articolul

UPDATE Profesorul șpăgar din Constanța, fost inspector școlar, condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență / Inculpatul – obligat să frecventeze un curs de pregătire școlară și să presteze muncă în folosul comunității la Primăria Mangalia sau la Sanatoriul Techirghiol

Profesorul Lucian Faliboga, fost inspector școlar în Constanța, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență, printr-o decizie pronunțată miercuri de…
Vezi articolul