DOCUMENT Principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ, reintroduse în Guvern pentru o nouă adoptare la o lună de la prima, după ce Ministerul Finanțelor a fost retras de la inițiatori

34.266 de vizualizări
Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com
Guvernul aprobă pentru a doua oară un memorandum în mai puțin de 30 de zile, potrivit ordinii de zi a ședinței de azi. Este vorba despre același memorandum aprobat deja pe 17 martie, despre care Edupedu.ro a scris la acel moment, care prevede principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ. La început, documentul era inițiat de ministerele Finanțelor și Muncii, dar în noua formă aflată pe ordinea de zi a ședinței din 14 aprilie a rămas inițiator doar Ministerul Muncii.

Memorandumul cu tema „Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrul legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, va fi aprobat din nou de Guvern, într-o formă fără ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la inițiatori.

Pe 17 aprilie ar fi expirat termenul limită pe care ministerele îl aveau, potrivit documentului, să trimită propuneri de salarizare și sporuri pentru noua formă pregătită de guvern, dar prin această readoptare a documentului instituțiile „câștigă” încă 30 de zile timp pentru a trimite propunerile.

Documentul, analizat de Edupedu.ro, are o singură modificare – un paragraf despre salarizarea în administrația locală.

Este vorba despre înlocuirea paragrafului: „La nivelul administrației publice locale, se identifică o serie de dezechilibre salariale introduse ca urmare a aplicării nomenclatorului de funcții fără salarii, potrivit legislației privind salarizarea în vigoare” cu paragraful:

„La nivelul administrației publice locale se identifică o serie de dezechilibre salariale între unitățile administrative-teritoriale de nivel similar, în condițiile în care nivelul de salarizare al personalului pentru fiecare în parte se stabilește prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București”.

Care sunt principiile din memorandum:

  • reanalizarea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții
    bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic și cel mai mare salariu
    de bază, 
    și înmulțirea coeficienților cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare – 2300 lei;
  • introducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală, corespunzător
    funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;
  • plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual;
  • revizuirea sistemului de acordare a sporurilor:
    • sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este
      aceeași, indiferent de funcția deținută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de
      până la 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată;
    • analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menținerea numai a celor cu adevărat
      relevante
      ;
    • acordarea unui spor de performanță lunar, personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice
      sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite;
  • implementarea noului cadru legal pentru toate familiile ocupaționale în același timp, în
    scopul evitării apariției unor noi dezechilibre în sistemul public de salarizare și al
    înlăturării posibilității contestării unor prevederi în fața instanțelor de judecată.

„Ministerele corespunzătoare familiilor ocupaționale de funcții bugetare să transmită în termen de 30 de zile, propuneri și observații de îmbunătățire a legislației privind salarizarea în domeniul de competență, în vederea reașezării politicilor salariale în conformitate cu principiile prezentate în acest Memorandum”, se arată în document.

Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Ce bine!
    Poate măcar de acum încolo nu va mai exista tupeu la ministerul de resort și la Inspectoratele scolare de a exploata profesorii precum sclavii pe mosie.
    Adio simulări, evaluări naționale, olimpiade școlare sâmbăta și duminica, pregătiri suplimentare cu elevii claselor terminale, ore de consultatii cu părinții etc

  2. Ce bine!!!! Salarii cat mai mici, profesorul sa castige cat femeia de serviciu, elevii buni nu se mai fac profesori poate asa se razgandesc si ei. Toata tara isi doreste salariu minim pe economie.

  3. Se va alege praful de „România educată”.

  4. D-le Peticilă, faza aia în care doar dacă un ministru USR s-ar fi retras ca inițiator merita consemnat în paranteză, fiind vorba de o eroare, căci Nasare e de la PNL, spune multe despre echidistanța d-voastră. Dezamăgitor. Văd că între timp ați corectat eliminând paranteza cu totul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Este foarte greu să consiliezi un debutant care vede un copil vânăt pe față și față de care școala nu ia atitudine, e greu să consiliezi un debutant care în școală tace și unde elevii nu vin la ore – Mariana Crașovan, mentor într-un program pentru profesorii debutanți

„Debutanții primesc cele mai dificile clase, clasele pe care nu le vrea nimeni, clasele constituite ulterior, lucrează în medii sociale și geografice provocatoare. (…) Am avut acces la date legate…
Vezi articolul

Ministra Educației, despre solicitările profesorilor cu note peste 7 la Titularizare, care repetă concursul și nu au post: Nu se poate, proba diferă de la un an la altul. Nu există concursuri în sistemul public la care să te înscrii cu notele din anii trecuți

Profesorii cu note peste 7 la titularizare, care le permit să se angajeze cu contrat pe perioadă nedeterminată în școlile din România, dar care nu au posturi și repetă concursul…
Vezi articolul

DOCUMENT Ultimatum dat inspectoratelor școlare de Ministerul Educației, ca să ceară banii pentru profesori, câștigați prin hotărâri judecătorești: Dacă până pe 25 noiembrie, la ora 12, nu ați comunicat cuantumul sumelor, considerăm că acestea nu există / Banii ar urma să fie primiți în decembrie

Ministerul Educației transmite o circulară prin care dă un ultimatum inspectoratelor școlare din toată țara, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. Adresa semnată de secretarul de stat Sorin Ion solicită „cuantumul…
Vezi articolul
inscriere DSBU

Definitivat 2024. Programa de examen pentru educatorii și puericultorii din creșe și grădinițe a fost publicată în Monitorul Oficial. Descarcă bibliografia pe care o au de pregătit candidații la limba română, literatură pentru copii și metodică

Programa de examen pentru candidații la sesiunea 2024 a Definitivatului, educatori-puericultori, a fost publicată în Monitorul Oficial, printre alte 39 de programe pentru discipline dintr-o listă aprobată prin ordin de…
Vezi articolul
Calendar oficial mobilitate

LISTA Peste 16.800 de profesori, educatori și învățători, declarați admiși la proba borderoului de Consiliul Național pentru Politici și Evaluare în Educație. Când încep cursurile de formare pentru a deveni evaluatori

Rezultatelele probei de borderou pentru cadrele didactice care au participat la selecția în corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN) au fost publicate pe site-ul Consiliului Național…
Vezi articolul