Top 10 sfaturi de la profesorii British Council pentru cursurile online

5.056 de vizualizări
Foto: Pexels.com
1. Pregătire, pregătire, pregătire

Verificați lumina din camera unde țineți cursurile online, astfel încât studenții să vă vadă fața clar. Priviți către o fereastră sau puneți o veioză lângă calculator. Verificați setările calculatorului (audio și video) și asigurați-vă că toate update-urile sunt făcute. Verificați funcționarea microfonului și boxelor/căștilor înainte de curs. Deschideți înainte de curs toate documentele pe care intenționați să le folosiți și verificați linkurile site-urilor și video-urilor. În caz că aveți probleme tehnice, trimiteți studenților o serie de activități ce pot fi efectuate individual.

2. Colaborare

Nu toți suntem experți IT și mulți dintre noi se simt depășiți atunci când trebuie să învețe atât de multe noi deprinderi într-un timp scurt. Așa că nu trebuie să ne fie frică să cerem ajutor colegilor. Să reținem că avem cu toții cam aceleași provocări și e foarte posibil ca colegii noștri să aibă deja soluții la problemele cu care ne confruntăm.

3. Studenții învăță mai mult decât limba engleza

În perioada cursurilor online se învață și dezvoltă numeroase deprinderi, de la alfabetizarea digitală până la metode de a-și păstra viața social în mediul online, și toate astea cer timp. Așa că nu trebuie să ne îngrijorăm dacă nu reușim să acoperim la curs din punct de vedere academic același volum de informații și trebuie să reținem că prin cursuri dezvoltăm studenții ca un întreg, nu doar lingvistic.

4. Fără presupuneri

Nu presupuneți că elevii se simt confortabil cu tehnologia doar pentru că sunt adolescenți, au laptopuri de ultimă generație și o conexiune la Internet ultra-rapidă. Țineți minte că au și alte activități pe perioada izolării, cum sunt activitățile școlare, mici activități casnice, ajutarea fraților sau îngrijirea micilor animale de companie, șamd. În timpul cursurilor online, spre deosebire de sala de clasă, e mai greu să se deconecteze de toate astea. Unii studenți pot fi timizi și nu sunt confortabili cu vorbitul în fața camerei, șamd, așa că nu trebuie presupus că sunt rău-voitori sau lipsiți de dorința de a se implica la cursuri, o discuție în afara cursurilor putând fi utilă.

5. Feedback

Țineți minte că și profesorii au nevoie de timp ca să învețe, iar elevii pot veni cu sugestii excelente de exerciții sau activități care pot fi incluse în cursuri. Cum nu știm cum arată cursurile de cealaltă parte a camerei, e important să discutăm cu studenții pe marginea cursurilor. Noi suntem la cursuri pentru ei, așa că ceea ce ei cred și simt ar trebui să influențeze structura și conținutul cursurilor.

6. Simplitate

Cursurile trebuie să fie captivante și amuzante ca să-i ajute pe elevi să rămână concentrați și motivați. Cu toate astea nu e nevoie de aplicații sofisticate și efecte speciale ca să ținem studenții concentrați și motivați. Așa că experimentați diverse opțiuni pentru varietate, dar nu le folosiți pe toate într-un singur curs, pentru a nu-i copleși.

7. Tăcerea e bună

În cursurile online mult mai mult ca în cursurile tradiționale tăcerea e deseori deranjantă și avem senzația că trebuie să vorbim constant. Să nu uităm că uneori e o mică întârziere între întrebare și răspuns și că tăcere nu înseamnă că studenții nu fac nimic, ci că pur și simplu se gândesc la ce să spună și procesează sarcinile primite.

8. Asigurarea interacției dintre studenți

Să nu uităm că discuțiile cu ceilalți sunt esențiale atunci când învățăm o limbă străină, așa că lecțiile trebuie să fie cât mai colaborative cu putință. Folosiți, așadar, breakout rooms, googledocs, folosirea la comun a ecranului, Kahoot (o platformă de învățare bazată pe jocuri, https://kahoot.com), Padlet (o planșetă digitală, https://padlet.com), povești, teste, jocuri de echipă, orice creează o comunitate și generează interacțiune. 

9. Reinventați-vă

Nu vă așteptați să fiți același profesor în mediul online și în tradiționala sală de curs. Atitudinea voastră față de învățare și predare se va schimba semnificativ, veți folosi alte instrumente și chiar imaginea voastră în sala de curs va fi alta, pentru a vă integra mai bine în noul mediu educațional.

10. Aveți grijă de părinți

Chiar dacă din motive ce țin de regulile de protecția copiilor un adult trebuie să fie în casă în timpul cursurilor online, părinții nu trebuie să participe la cursuri în mod activ. Pot veni, desigur, să ajute copiii atunci când apar probleme de ordin tehnic, dar nu-i încurajăm să participe la cursul efectiv. Pentru întrebări și comentarii, recomandăm comunicarea pe email după cursuri sau o sesiune zoom individuală cu părinții.

Un sfat în plus: folosiți un scaun ergonomic! Știm că asta nu are nicio legătură cu deprinderile didactice, dar nu mai sunteți în sala de curs, nu vă mai mișcați printre birourile elevilor, nu mai dictați elevilor ce să scrie, șamd. Pentru a putea avea mai mult de două clase online pe zi e important să rămâneți sănătoși, să vă protejați capul, gâtul și spatele, iar asta nu se poate face dacă folosiți scaunul din bucătărie.

Autor: Monika Zaczek – Academic Manager în cadrul British Council

Această analiză face parte dintr-o serie realizată de experții educaționali ai British Council, prin care aceștia își deschid propria experiență de învățare digitală către întreaga comunitate de profesori, părinți și elevi din România.

British Council este organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale şi educaţionale. De peste 80 de ani, oferă oamenilor de pretutindeni o deschidere către creativitatea şi realizările britanice şi stabileşte relaţii durabile prin activitatea sa în domeniul educației, al limbii engleze și al artei.

De la predarea inovativă a limbii engleze pentru a modela noi generații și a susține valori umane universale, la programe care susțin formarea profesorilor în toate mediile, încrederea în puterea educației de a ne conecta și a crea oportunități și înțelegere sunt la baza activității British Council în lume și în România, iar acum sunt mai importante ca niciodată. 

În această perioadă, rețeaua globală British Council a convenit asupra unui obiectiv major: facilitarea accesului la diverse materiale și resurse culturale și educaționale, atât în sprijinul celor care doresc să învețe limba engleză și să acceseze noi oportunități, cât și al profesorilor și specialiștilor din sectorul educațional.

Citește și:

 

 

 


1 comment
  1. Multumesc foarte mult! Toate sfaturile imi sunt de real ajutor in acesta perioada! Sunteti minunati !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Radu Gologan, despre închiderea școlilor: În preuniversitar nu este atât de important ce faci, ci cum înveți să gândești / Trebuia să li se pună părinților la dispoziție măcar minimul necesar să-i învețe pe copii să citească, să scrie, în mediile defavorizate

“Mai ales la politicieni, vedem că problema se pune în următorii termeni: dar cum o să recupereze materia? cum o să ajungă în viață fără capitolul de derivate de ordin…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Orange

Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2025, disponibile gratuit pe Platforma Digitaliada. Profesorul Alin Danciu: Când un elev nu știe să răspundă la o întrebare, poate trece la următoarea, ca la examen

Profesorii și elevii au acces gratuit la teste de antrenament la Matematică și Limba și literatura română pentru Evaluarea Națională 2025 și lecții digitale interactive, pe Platforma Digitaliada. „Dacă un…
Vezi articolul

Înscrieri deschise pentru Școala de vară de la Măgurele care se desfășoară în 22 august – 5 septembrie 2024, la care sunt așteptați elevi de liceu și profesori de științe / Unde se fac înscrierile pentru elevi și profesori și care sunt temele de cercetare

Elevii de liceu pasionați de știință și profesorii de științe sunt așteptați să se înscrie la a șaptea ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele…
Vezi articolul

Robotul logoped construit și programat de elevii de la Colegiul Național Pedagogic din Ploiești ar putea să rezolve deficiențele de vorbire la copiii între 5 și 8 ani. Soluția a câștigat locul I la Samsung Solve for Tomorrow (P)

O echipă din Ploiești a dezvoltat un robot logoped care i-a adus victoria în cadrul celei de-a treia ediții a competiției Samsung Solve for Tomorrow. Peste 900 de proiecte au…
Vezi articolul