A doua cea mai mare creștere salarială din 2019 a fost în învățământ, anunță INS / În 2020 un șofer la minister are brutul cât al unui profesor cu studii superioare, 20 ani vechime și grad didactic I

9.599 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Salariile din Învățământ au crescut în 2019 cu peste 20% față de cele din 2018, potrivit Institutului Național de Statistică. Astfel acest domeniul este al doilea, după construcții, în privința procentului de majorare a câștigului mediu net lunar. Cu toate acestea, salariile cadrelor didactice din România rămân printre cele mai mici din Europa, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene.

În 2019 câștigul mediu brut lunar din învățământ a fost 5.713 lei, iar net 3.396 lei. În acest domeniu erau înregistrați 360.600 de angajați la 31.12.2019, din care 20.271 în instituții private de învățământ. Salariile din acest raport statistc sunt calculate pentru toți angajații din acest domeniu, nu numai pentru profesori.

Concret, faţă de anul 2018, topul creşterilor câştigului salarial mediu net lunar pe activităţi economice a fost următorul:

  1. construcţii (+45,9%),
  2. învăţământ (+20,4%),
  3. tranzacţii imobiliare (+16,8%),
  4. activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+15,7%),
  5. producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+14,9%),
  6. activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+13,7%)

Comparativ cu media pe economie, câştigul salarial mediu net lunar din anul 2019 a fost mai mare cu doar 13,7% în învăţământ. Asta în timp ce în toate aceste activități economice salariile sunt mai mari decât media pe economie cu:

  • 89% în informaţii şi comunicaţii,
  • 66,8% în intermedieri financiare şi asigurări,
  • 65,7% în administraţie publică,
  • 46,8% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat,
  • 43,2% în industria extractivă,
  • 31,9% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice,
  • 24,5% în sănătate şi asistenţă socială.

Un raport Eurydice, al Comisiei Europene, arăta că în anul școlar 2019-2020 cadrele didactice din România aveau unele dintre cele mai mici salarii din Europa, chiar dacă în ultima perioadă a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri.

Iar maximul de salarizare poate fi atins de un profesor abia la 40 de ani de vechime, când salariul este cu 77,6% mai mare față de salariul de debut, mai notează raportul.

Recent instituțiile publice din România au pus în transparență situația veniturilor angajaților din luna septembrie 2020. Un șofer de la ministerul Educației, de exemplu, are un salariu de bază, brut, de 4.331 de lei pe lună la această dată, conform grilei de salarii afișată pe site. Acesta beneficiază și de un spor de condiții periculoase, ca toți angajații ministerului, care adaugă încă 410 lei pe lună la venitul său.

Un profesor cu grad didactic I și 20 de ani vechime, cu studii superioare și cu toate etapele parcurse în carieră, are în 2020 un salariu de bază brut de circa 4.330 de lei și ar urma, potrivit grilei de salarizare din Legea 153, amânată de Guvern până în 2021, să ajungă la un brut de 5.101 lei în septembrie 2021, dacă legislația rămâne neschimbată. Adică salariul său va crește cu 16%, în medie, potrivit Ministerului Educației, cu cât ar fi trebuit să crească de la 1 septembrie 2020.

Un alt exemplu este al unui director de cabinet de la Ministerul Educației care are un salariu brut lunar de până la 8.631 de lei, potrivit documentului citat. Este mai mult cu aproape 900 de lei decât salariul de bază pentru un profesor universitar cu 20 de ani vechime, de circa 7.700 lei.

Foto: Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


13 comments
  1. Bravo, foarte corect. Lucram cu materialul clientului. Si din betii, batai, injuraturi, violuri, incesturi si consangvinizari n o sa iasa niciodata vreo statuie a lui Pygmalion. Iar mediocrii sa accepte ca avem nevoie si de strungari buni, de electricieni sau mecanici auto etc. Cand vad ca un meserias isi face meseria cu pasiune si profesionalism, in ochii mei nu mai vad elevul mediocru, ci fostul meu elev care acum este un priceput in meseria lui. Sa le spuna cineva parintilor ca nu tot copilul se face popa, avocat, doctor sau inginer. Moda carierei cu de a sila a apus.

  2. Mai bine șofer decât profesor. Și ramai și cu mintea odihnita, fără atâta stres cu copii și cu părinții acestora, care vor sa învețe prin joc, distracție nu sa facă un efort de învățare

  3. o reforma reala ar aduce cresterea salariilor. jumatate din materii ar putea fi reduse. sunt inutile. la fel si profesorii. la toate materiile autorii manualelor sunt analfabeti functionali. calitatea slaba din invatamant se vede pe piata muncii. iar salariul sa fie diferentiat si pe nr de elevi si pe numar de cladiri si pe liceu , gimnazial, primar.

    1. E vina profesorului ca este pisica si nu e tigru?Ce material ai ,aia ieși. Punct!Doar nu crezi ca toti sunt Einstein si asta e din vina profesorului.E vina părinților ca nu accepta ca au un bucătar, un strungar etc în casă si trag de el sa faca un liceu teoretic etc.

      1. Bravo, foarte corect. Lucram cu materialul clientului. Si din betii, batai, injuraturi, violuri, incesturi si consangvinizari n o sa iasa niciodata vreo statuie a lui Pygmalion. Iar mediocrii sa accepte ca avem nevoie si de strungari buni, de electricieni sau mecanici auto etc. Cand vad ca un meserias isi face meseria cu pasiune si profesionalism, in ochii mei nu mai vad elevul mediocru, ci fostul meu elev care acum este un priceput in meseria lui. Sa le spuna cineva parintilor ca nu tot copilul se face popa, avocat, doctor sau inginer. Moda carierei cu de a sila a apus.

  4. Așa este. Cu mențiunea că s-a trecut de la niste salarii de rahat la niste salarii rusinoase, raportat la cât câștigă alte categorii profesionale cu studii superioare. Nu-i nimic, e bun așa. Eventual mai puneți ceva la pensiile speciale…

  5. Asa este. Un sofer la o institutie sau o infirmiera la stat castiga mai mult decat un cadru didactic cu cel mai mare grad si peste 15 ani vechime, avand studii superioare. Anteriorii sunt angajati cu studii minime 8-10 clase. Asta intr-o tara in care prostia este generalizata. Merge si asa, voturile sa vina.

    1. La fel si calitatea actului de invatamant, este tot la coada europei.

      Acum vreau sa vad cum creste calitatea actului de invatamant in interesul copilului.
      Dupa asta sa mai discutam din nou de marit salarii!

      1. Atât timp cât investițiile în învățământ vor fi minime (nu doar la capitolul salarii, ci şi baza materială pusă la dispoziție), la fel vor fi şi rezultatele. Sunt câteva materii la care rămân mereu posturi neocupate în toamnă deoarece nu mai pot atrage oameni în învățământ şi se ocupă cu oameni de alte calificări.
        Dacă credeți că lucrurile pot continua aşa până toți profesorii existenți se vor ridica la aşteptările dumneavoastră şi să îi demotivați pe cei care se străduiesc cu astfel de comentarii (fiindcă şi generalizarea asta nesfârşită că “profesorii sunt” e obositoare la nivel de individ), în câțiva ani fenomenul de mai sus se va extinde la toate materiile.

      2. Mai mult ca sigur ca tu crezi ca obții calitate cu bani puțini dar pentru unul ca tine educatia nu are nicio valoare ,ca medicii pot fi înlocuiți de Google iar un șofer cu 8 clase e mai valoros decât un profesor.
        Pe unii chiar sunt risipiți banii publici din taxe si impozite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Semnal de alarmă transmis de rectorul Universității din București, Marian Preda: Parte dintre profesori au probleme cu valorile civice, cu cunoștințele despre instituțiile democratice. Decalajul e mult mai mare față de profesorii din alte țări

„Este un decalaj între interesul pentru probleme civice și de mediu al tinerilor și conținuturile pe care ei le stăpânesc”, iar o cauză este faptul că o „parte dintre profesori…
Vezi articolul

DOCUMENT Candidații la concursul de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online. Descarcă fișa de înscriere / Precizările Ministerului Educației: Inspectorii școlari au obligația de a consilia candidații în privința disciplinelor la care se pot înscrie

Candidații care participă la concursul național de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare județene de către Ministerul Educației. Amintim că înscrierile încep pe…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Orange

Concursul Digitaliada – o rampă de lansare pentru profesorii talentați! Sfaturi de la juriu pentru profesorii creatori de resurse digitale și povestea unui câștigător de cursă lungă

A început concursul Digitaliada 2023, dedicat profesorilor și elevilor de peste 14 ani, pasionați de tehnologie și care vor să-și facă cunoscute lecțiile interactive, resursele educaționale digitale pe care le-au…
Vezi articolul

VIDEO Ministrul Cîmpeanu, despre propunerea ca în școli să poată preda și persoane fără pregătire didactică: Mi-a fost rușine să-i spun cuiva că nu există calea legală să predea într-o universitate, dacă n-are formare inițială

„Un arhitect care dorește să se implice în școală, să predea desen tehnic, dacă nu are DPPD-ul sau nu are o formare inițială, nu are acces în școală”, a fost…
Vezi articolul

Profesorii și consilierii școlari mai au la dispoziție 2 zile pentru a se înscrie la Conferința Națională a Comunității “Educație pentru Științe”, anunță Universitatea din București

Profesorii și consilierii școlari mai au la dispoziție două zile pentru a se înscrie la Conferința Națională a Comunității “Educație pentru Științe”, anunță Universitatea din București. Evenimentul, aflat la a…
Vezi articolul