Doi profesori din Oradea instigă la nepurtarea măștii în școală. Inspectoratul Școlar Bihor anunță că depune plângere penală pe numele lor, pentru zădărnicirea combaterii bolilor

3.555 de vizualizări
Foto: Captura Facebook
Doi profesori din Oradea îndeamnă public elevii și cadrele didactice să nu poarte mască în școală, relatează eBihoreanul.ro. Unul dintre profesori este de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” și s-a filmat în sala de clasă în timp ce atât el, cât și elevii săi purtau măști de clovn pentru a protesta față de regula impusă de ministerele Sănătății și Educației, pentru a ține sub control pandemia COVID-19. 

Inspectorul școlar general din Bihor, Virgil Blage, a declarat pentru publicația Bihoreanul că profesorul este cercetat disciplinar și că va fi reclamat procurorilor, la fel ca o altă profesoară din Oradea.

Mai avem un caz, cu o profesoară care instigă la nerespectarea regulilor, își trimite copiii la școală fără mască şi se laudă că la orele ei masca nu se poartă. Este cadru didactic la Școala Gimnazială Dacia și a participat şi la protestul de sâmbătă (n.r. împotriva purtării măștilor în școli). Pentru ambii profesorii, măsurile luate sunt similare: la nivelul școlii, se constituie comisii de cercetare disciplinară, iar noi, din Inspectoratul Școlar, azi vom depune plângere penală pe numele lor pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat inspectorul școlar general pentru publicația citată.

Avem emoții în fiecare zi, să nu apară cazuri de îmbolnăviri în școli, iar ei manipulează copiii”, a continuat Virgil Blage.

Profesorul de la Liceul Sportiv „Bihorul” a publicat pe Facebook un filmuleț care-l înfățișează purtând o mască de clovn, cu următorul mesaj: “Nelu Pop mă numesc, sunt profesor la Liceul Sportiv din Oradea și vreau să vă prezint cum arată o oră în condițiile de astăzi, în condițiile în care guvernul ăsta ne obligă să purtăm măști și ne determină să ne comoportăm și să fim ca niște animăluțe în țarc. Haideți să vedem cum arată animăluțele din jurul nostru care n-au voie să părăsească țarcul, au doar 5 minute de pauză, n-au voie să-și dea măștile jos, merg la toaletă pe rând. Dacă vor să tragă o gură de aer, tot așa pe rând își dau masca jos și se duc la geam să respire. Clasa a XI-a, cum vi se pare regimul ăsta în care ne aflăm? (…) Asta vor guvernanții, să stăm supuși. Este o formă de protest”.

Profesorul vorbește în cadrul filmării realizate în școală și despre George Simion, fondator al partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) şi un lider al protestatarilor anti-Covid din Bucureşti, despre care spune: „la fel cum George Simion stă noapte de noapte, supus unor abuzuri, începând cu autoritățile, să încercăm să schimbăm ceva. Să nu devenim niște animăluțe care nu putem gândi, cu botnița pe gură. Haideți să ne unim sub o Românie unitară”, relatează Bihoreanul.


3 comments
  1. Bravo lui!dacă mai multi am protesta nu am mai fi doar niste oi in tarc…

    1. In Gulag sau la Canal cu ei. :B)
      Cum poate un profesor sa nu tina cont de democratie? Oare nu stie ca Democratia in Romania are dubla masura?
      Unii sunt mai democrati decat altii.

      P.S.
      Cred ca daca Inspectoratul Scolar si procuratura intenteaza proces profesorilor respectivi, atunci ……………… vor pierde si se va crea un precedent care va duce la scoaterea mastii din salile de curs.
      P.S. 2
      Eu respect legea si port masca, dar dupa 4-5 ore ma doare capul, ametesc, mi se usuca gura, buzele, obosesc. Astept vaccinul ca sa scap de masca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clasele simultane să fie desființate și înlocuite de clase separate pentru fiecare nivel, indiferent de numărul de elevi – proiect de lege. Inițiator: Nu e acceptabil ca şcoala să funcţioneze cu jumătate de măsură doar pentru că elevii locuiesc la sat

Clasele cu predare simultană din mediul rural ar trebui să fie desființate și înlocuite de clase separate pentru fiecare nivel, indiferent de numărul de elevi, prevede un proiect de lege…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu: Avem informații certe că se dorește în continuare diminuarea numărului de posturi. Noi avem obligația să protestăm și să ne opunem acestor măsuri iresponsabile

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că „avem informații certe că se dorește în continuare diminuarea numărului de posturi”. „Sperăm ca în al 12-lea ceas…
Vezi articolul

AUDIO O învățătoare din Târgu Mureș, către elevii ei de clasa a III-a: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean și…”, / Un părinte a făcut multiple sesizări la autorități, fără niciun rezultat: Fata mea merge la psiholog. A lovit-o cu cartea în cap, a luat-o de maxilar, a bruscat-o din bancă

Injurii, umilințe, ton ridicat și ironii batjocoritoare adresate de o învățătoare elevilor ei se pot auzi pe înregistrările trimise Edupedu.ro de părintele unui copil din clasa a III-a de la…
Vezi articolul