VIDEO Protest al elevilor din Constanța, pentru tarife reduse la transportul școlar

532 de vizualizări
Elevii din Constanța au început protestele, pentru a determina Consiliul Județean „să respecte legea în sensul acordării reducerilor de 50% la transportul județean pentru elevi și studenți”. Tinerii au anunțat că timp de 3 zile, pe 10, 11 și 14 ianuarie, în intervalul orar 13:00 – 14:00, vor organiza proteste, în fața intrării Consiliului Județean.

Asociația Elevilor din Constanța a anunțat la începutul săptămânii că intentează plângere penală împotriva întregii conduceri a Consiliului Județean, dacă nu acordă tarif redus cu 50% la transportul județean pentru elevi.

La începutul anului școlar, elevii au atras atenția că județul Constanța are o rată ridicată a abandonului școlar, de 8% în mediul rural.

“Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu, refuză în continuare să acorde tarif redus cu 50% la transportul județean pentru elevi”, spun elevii.

Până acum, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Marius Ţuţuianu, a susținut că „primăriile sunt cele care subvenţionează aceste transporturi, cum ar fi ca şi Constanţa să subvenţioneze. Nu avem texte de lege care să spună foarte clar că şi noi putem subvenţiona”, a relatat Cuget Liber.

În octombrie 2018, oficialul declara că, “din punct de vedere al interpretărilor de lege, Consiliul Judeţean Constanţa nu poate să acorde facilităţi elevilor pentru transportul public, acest atribut, conform Legii Învăţământului, aparţine unităţilor administrativ – teritoriale pe raza cărora se află unităţile de învăţământ. Pe rolul instanţei de judecată există deja un proces pornit. Conducerea CJC consideră că nu poate să se substituie instanţelor de judecată, jignirea conducerii CJC nu garantează soluţionarea speţei. Vom vedea cum vom putea rezolva acest lucru din punct de vedere legal, la începutul anului următor”, potrivit publicației Cuget Liber.

Elevii susțin, însă, că “Responsabilitatea pentru asigurarea subvențiilor aferente acordării reducerilor de către transportatori cade, conform art. 19^1 și art. 42, alin. (1), (2) și (4) din Legea 92/2007, cu modificările aduse de Legea 328/2018, în sarcina Consiliului Județean”.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest în curtea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: Profesorii Colegiului Național Mihai Eminescu sunt nemulțumiți pentru că se desființează una dintre clasele cu profil mate-info

Peste 30 de cadre didactice de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au protestat, miercuri după-amiază, în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), în semn de nemulţumire faţă…
Vezi articolul

Studenții și cercetătorii care pregătesc elevi olimpici internațional vor putea primi și ei premii în bani, în funcție de medaliile câștigate – proiect de Hotărâre de Guvern / În prezent primesc stimulente doar profesorii, pentru cea mai mare din distincțiile obținute

Cercetătorii și studenții, dar și „alte categorii de personal” vor putea primi premii în bani pentru medaliile obținute de elevii pe care îi pregătesc la competițiile internaționale, prevede un proiect…
Vezi articolul

Ligia Deca, de la Guvern: Odată cu suspendarea mișcării de protest toate cadrele didactice și toți elevii se întorc în clase / Marius Budăi, ministrul Muncii: Ceea ce s-a agreat în coaliție a fost pornirea de la salariul mediu brut și acordarea acelor 50% din diferență din 1 ianuarie 2024

„Am marea plăcere să mă aflu astăzi în fața dvs, asistăm la o victorie a tuturor celor care au susținut educația”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației, dla Guvern, după…
Vezi articolul