E firesc ca teza de doctorat să fie document public, pentru că are consecințe publice: duce la creșterea salariului – Mircea Miclea

3.805 vizualizări
Mircea Miclea / Foto: RBL
Condiționarea publicării tezelor de doctorat de acordul autorului este “o greșeală totală”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educației Mircea Miclea. Explicațiile vin după ce ministrul Monica Anisie le-a transmis universităților că tezele de doctorat trebuie făcute publice doar dacă autorul e de acord, pe motiv de GDPR. La o zi după anunțul oficialului, Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor a comunicat că publicarea tezelor de doctorat se poate face fără “consimțământul” autorilor și a acuzat-o pe Anisie de “interpretare eronată” a dispozițiilor legale și de “neînțelegere” a punctului de vedere exprimat de Autoritate.
  • Amintim că Legea educației prevede din 2011, la articolul 168, că “teza de doctorat este document public” și că “se publică pe un site administrat de Ministerul Educației”

Contactat de Edupedu.ro, psihologul Mircea Miclea a declarat că “legea spune foarte clar: teza de doctorat este document public. Altfel spus, tu – ca doctorand – știi înainte de a-ți susține teza că vei avea un document public, teza va fi publică, și îți asumi toate consecințele acestea. Nu e o violare a unui drept pe care l-ai avut și îl pierzi.

E firesc ca teza de doctorat să fie document public, pentru că produce consecințe publice: duce la creșterea salariului. Un alt exemplu, dacă ai doctorat și ești profesor în preuniversitar, nu mai trebuie să îți dai gradul I. Cum să nu fie un document public? Ei trebuie să asigure transparența totală. Nu îl privește numai pe cel care are titlul, ci și pe plătitorul de taxe“, a afirmat Miclea.

Întrebat dacă unul dintre motivele încercării de a bloca publicarea tuturor tezelor de doctorat o reprezintă frica de a da banii înapoi angajatorului, în urma unui proces, fostul ministru al Educației a declarat, pentru Edupedu.ro: “Nu e vorba numai de bani, pentru că adesea cei care au doctorate au și bani, ci de pierderea prestigiului public. Și este și reticența instituțiilor care nu ar vrea să se vadă ce este în interiorul lor“.

Ceea ce trebuie să facem obligatoriu este credibilizarea diplomelor pe care noi le dăm și asta nu se poate face decât prin transparență. Oamenii vor avea încredere în diplomele românești dacă ele sunt transparente. Orice opacizare duce la decredibilizare. Vrei încredere în diplomele tale? Fă transparent tot procesul, e simplu“, a declarat Miclea, pentru Edupedu.ro.

Informații de background – Cum abuzează Ministerul Educației de GDPR ca să-i protejeze pe plagiatori și mediocri

După ce ministrul Monica Anisie a anunțat că va face publice 7.000 de teze de doctorat, instituția pe care o conduce le-a transmis tuturor universităților o adresă în care le spune că publicarea tezelor de doctorat se poate realiza după “oferirea posibilității de a se opune pentru motive întemeiate”.

Ministerul Educației invocă – pentru a stopa publicarea integrală a tezelor de doctorat – reglementările privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și își încalcă propria Lege de funcționare.

După ce Edupedu.ro a scris în premieră despre faptul că Ministerul Educației abuzează de GDPR ca să-i protejeze pe plagiatori și mediocri, prin publicarea tezelor de doctorat doar cu acordul autorului, ministrul Monica Anisie a reacționat. Prezentă în Parlament la audierile pentru învestirea Guvernului Orban II și întrebată de senatorul USR Vlad Alexandrescu despre această blocadă, Monica Anisie a răspuns următoarele:

  • Despre transparentizarea tezelor de doctorat. Data trecută când am fost la audiere în comisie, dl deputat Turcescu mi-a ridicat această problemă și îi mulțumesc că a făcut acest lucru, că m-a atenționat și m-am aplecat asupra subiectului. Din 2016 există platforma, dar nu s-a pus în practică niciodată. Am transmis și am aici adresa pe care am transmis-o către Autoritatea națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal. Am întrebat acolo care este modalitatea prin care aș putea să fac publice aceste teze. Concluzia: ‘dezvăluirea datelor personale în contextul publicării tezelor de doctorat (…) se poate realiza (…), prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale, cu informarea prealabilă a persoanei vizate și oferirea posibilității de a se opune pentru motive întemeiate, în condițiile legii precum (…)’.
  • În acest context, că s-a făcut referință la adresa pe care am transmis-o universităților, în acest context am transmis către instituțiile de învățământ superior o adresă prin care îi înștiințez de această măsură și le-am solicitat ca până la data de 31 martie modelul contractului-cadru de studii universitare pentru anul universitar 2020-2021 de doctorat să fie modificat, astfel încât să cuprindă și acordul persoanei pentru a-i fi publicată teza. Tot universităților le-am solicitat până pe 23 martie de a posta pe pagina web a instituției informarea“.

Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a contrazis-o dur pe Monica Anisie, într-un comunicat în care anunță că publicarea tezelor de doctorat se poate realiza de către Ministerul Educației fără “consimțământul” autorilor. Autoritatea a comunicat următoarele: “Ne delimităm în mod ferm de afirmațiile doamnei Ministru care reflectă o interpretare eronată a dispozițiilor RGPD și o neînțelegere a punctului de vedere exprimat de Autoritatea Națională de Supraveghere”.

Ce spune Legea educației în vigoare din 2011:
  • Art. 168 – (9) Teza de doctorat este un document public. Aceasta se redactează și în format digital. În domeniul artelor, teza de doctorat poate fi însoțită de înregistrarea pe suport digital a creației artistice originale. Teza de doctorat și anexele sale se publică pe un site administrat de Ministerul Educației și Cercetării, cu respectarea legislației în vigoare în domeniul drepturilor de autor.
Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministrul Cercetării: Guvernul a depus un memorandum pentru statutul de observator în cadrul consorțiului ELI-ERIC / Secretar de stat: Excluderea României ca membru gazdă, având cel mai puternic laser din lume, a fost o premieră

Săptămâna trecută “a fost un moment important în evoluția proiectului laserului de la Măgurele, aprobarea de către Guvern a intenției României de a face parte din consorțiul care va administra…
Vezi articolul

Cea mai bună universitate din România, Babeș-Bolyai, este pe locul 260 în Europa și pe 15 în Europa Centrală și de Est, în clasamentul QS World University Rankings – Europe 2024 / Doar două instituții românești în prima jumătate a ierarhiei europene

Cea mai bună universitate din România, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, se situează pe poziția 260 dintr-un total de 688 de universități luate în considerare în cel mai nou clasament…
Vezi articolul

Vasile Brînzănescu, matematician din conducerea instituției-cheie în verificarea plagiatelor, nou mesaj către ministrul Educației: “Dacă desființați CNATDCU, veți introduce în universitățile românești cea mai neagră perioadă din toate timpurile”

Problema verificării plagiatelor, blocată printr-o decizie a Curții Constituționale, ar putea fi rezolvată printr-un sistem care să permită membrilor CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, să verifice de plagiat…
Vezi articolul

VIDEO Doru Căstăian: Ca profesor, a nu reacționa, a te închide în cancelaria ta, a te face că nu vezi frauda ministrului, impostura inspectorului înseamnă a te expune răului, laolaltă cu copiii tăi. Efectele: Copiii copiază, profesorii plagiază

“A nu reacționa, a te închide în cancelaria ta, a te face că nu vezi frauda ministrului, impostura, poate, a inspectorului și așa mai departe nu înseamnă a te proteja…
Vezi articolul

ECIS 2022, conferință eveniment: 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei, reuniți la Universitatea de Vest din Timişoara în a 30-a ediție a European Conference on Information Systems (P)

În această săptămână, la Universitatea de Vest din Timișoara se desfășoară „European Conference on Information Systems” ECIS 2022, care va reuni 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei…
Vezi articolul

Universitățile pot moderniza căminele, cantinele și spațiile de recreere cu fonduri din PNRR. Se acordă 4 milioane de euro pe proiect în apelul lansat de Ministerul Educației – Ghidul solicitantului

Ministerul Educației a lansat apelul competitiv de proiecte „Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil”. Solicitanții eligibili sunt toate tipurile de instituții de învățământ superior de stat acreditate. În…
Vezi articolul