Echipe de elevi de la 24 de licee din București participă la competiția de baschet Cupa Edu 2024 / Finala are loc pe 15 decembrie

472 de vizualizări
Foto: Cupa Edu
Elevii de la 24 de licee de stat și private din București participă la competiția de baschet Cupa Edu 2024. Meciurile au început din 5 noiembrie și se desfășoară pe parcursul a aproape șase săptămâni, până pe 15 decembrie, potrivit unui comunicat de presă emis de organizatori.

Ultimul meci al competiției va avea loc duminică, 15 decembrie, în cadrul Sălii Rapid aflată în Șoseaua Giulești, nr. 18, sector 6, începând cu ora 10:30. Tot atunci va avea loc un show susținut de artişti, MC, DJ, concursuri cu premii şi surprize pentru publicul spectator.

Competiția se află la cea de-a cincea ediție, adunând la start de-a lungul acestora peste 35 de licee diferite. Câștigătorii edițiilor precedente au fost Colegiul Național „Aurel Vlaicu” (2017), Colegiul Național „Spiru Haret” (2018) și Colegiul Național „Cantemir Vodă” (2022 și 2023).

„Sportul a fost şi va fi una dintre cele mai facile metode de educare a tinerilor, cu nenumărate beneficii în planul emoţional şi educativ”, declară Laurențiu Oprea, Inspector Școlar din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, partener al competiției.

Conform comunicatului amintit, elevii reprezintă liceele:

  • Colegiul Național „Cantemir Vodă”
  • Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”
  • C.N.I. „Tudor Vianu”
  • Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”
  • L.T. „Traian”
  • Colegiul Național „Spiru Haret”
  • Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”
  • Colegiul Naţional „Ion Creangă”
  • Colegiul Naţional „Grigore Moisil”
  • Colegiul Național „Iulia Hasdeu”
  • L.T. „George Călinescu”
  • Colegiul Național „Mihai Viteazul”
  • Olga Gudynn Int’l School (OGIS)
  • Cambridge School of Bucharest (CSB)
  • American International School of Bucharest (AISB)
  • Liceul Teoretic „Dante Alighieri”
  • Colegiul Naţional „Matei Basarab”
  • Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”
  • L.T. „Alexandru Ioan Cuza”
  • L.P.S. „Mircea Eliade”
  • C.N. „Octav Onicescu”
  • C.N. „Ion Neculce”
  • L.T. „Alexandru Vlahuţă”
  • L.T. „Jean Monet”

FOTO DOCUMENT Calendarul competiției Cupa Edu 2024 îl puteți vedea mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Miercuri, 19 martie, simularea Evaluării Naționale 2025 se încheie cu proba la Limba maternă. Pentru cei 10.000 de elevi ai minorităților naționale, proba începe la ora 9

Elevii minorităților naționale susțin, miercuri, 19 martie, proba scrisă la Limba și literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naționale 2025. Sunt înscriși aproximativ 10.000 de elevi, conform unui comunicat de presă al Ministerului…
Vezi articolul

Material susținut de APRIL

VIDEO Propunerile inspectorilor, directorilor de școli și profesorilor pentru modernizarea programului Laptele Școlar: Este nevoie de oameni care să preia sarcinile legate de distribuire, depozitare tocmai pentru a lăsa spațiu profesorilor pentru educație, pentru actul didactic

Implementat încă din 2002, programul „Laptele Școlar” a fost un reper important în alimentația zilnică a elevilor din România, scopul său fiind promovarea unei alimentații sănătoase în rândul acestora. După…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

Drept la replică

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar (îndreptățite să negocieze colectiv la nivel…
Vezi articolul

Orban: Actul de educație trece printr-o transformare: discutăm despre un alt mod de predare/interacțiune cu elevul, despre colegi care trebuie să colaboreze la distanță, oameni care învață din mers să profeseze altfel decât au făcut toată viața

Actul de educație în România trece în prezent printr-o transformare care presupune un alt mod de predare și de interacțiune a dascălului cu elevul”, colaborare de la distanță și „oameni…
Vezi articolul