Educația adulților, cea mai bună performanță în indicele progresului social

406 vizualizări
FOTO: Flickr/UFV
Indicele progresului social pune România pe locul 18 între țările studiate (146 de state din lumea întreagă) la capitolul educația adulților. Studiul este publicat de ONG-ul Social Pregress Imperative, sprijinit de Deloitte. Este cel mai bun scor pe care România îl înregistrează față de toate domeniile analizate, alături de paritatea dintre fete și băieți în școală.

Educația adulților înseamnă procentul populației de 15 ani și peste care pot să citească și să scrie un text scurt despre viața lor zilnică, pe care să-l și înțeleagă.  Indicele acesta a cuprins și abilitatea de a efectua calcule aritmetice simple.

 

Iată rezultatele detaliate – cele pentru componenta educație pot fi găsite la capitolul ”Foundations of Wellbeing” (n.r. fundamentele bunăstării).

Punctajele mari obținute de România în acest domeniu vin în contradicție cu studiile internaționale OECD care arată că între 38 și 40% dintre elevii români de 15 ani, care au participat la testele PISA în 2015, 2012 și 2009 nu înțeleg un text scris, nu reușesc să facă operații aritmetice simple.

Pentru a stabili acest indice, autorii au luat în calcul și participarea la școală a populației de vârstă școlară, pe nivelul primar și gimnazial/liceu, paritatea pe sexe în rândul elevilor, accesul la educație de calitate.

În clasamentul general, România a urcat pe locul 44, în acest an, de pe locul 51, pe care se afla în 2014. Punctajele obtinuțe la fiecare dintre cele 12 capitole analizate de IPS sunt comparate cu ale altor 15 state care înregistreaza un PIB pe cap de locuitor similar (printre care Bulgaria, Croația, Letonia, Grecia, Belarus, Kazahstan, Turcia sau Iran). Conform punctajelor, România performează mai slab decât cele 15 state cu un PIB pe cap de locuitor similar la următoarele capitole: servicii de apă și canal, servicii de salubritate, accesul la servicii medicale de calitate, accesul la educație avansată, speranța de viață a persoanelor de peste 60 de ani sau incluziunea socială.

„Capitolele la care Romania obtine punctaj mai scazut arata unde apar deficientele in distribuirea cresterii economice si in efectuarea cheltuielilor publice. In concluzie, acest raport arata unde se resimte cea mai mare nevoie de ameliorare a calitatii vietii in Romania si poate fi folosit de factorii decizionali ca instrument de politici publice pentru a realiza o strategie pe termen lung”, explica Vlad Boeriu, partener Deloitte România.

FOTO: Flickr/UFV

Îți plac informațiile pe care le găsești aici? Susține Edupedu.ro!

Become a Patron!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numărul profesorilor a crescut ușor în ciclurile primar și gimnazial și a scăzut la liceu și școli profesionale în 2022, față de anul școlar anterior / Statistic, unui profesor îi revin 15 elevi în școala românească – date INS

În anul şcolar/universitar 2021-2022 au fost 237.900 de profesori, educatori, învățători, și profesori universitari, cu 3052 mai mulți față de acum doi ani, potrivit datelor INS. Sunt 211.345 de cadre…
Vezi articolul

EXCLUSIV Profesorii „fără pregătire” sunt de fapt 4.811, nu 18.000, explică Ministerul Educației, care susține că sunt puțin peste 201.000 de cadre didactice încadrate în sistem / Contrazice Raportul prezidențial “România Educată”, în care apar peste 207.000

Raportul cu aproape 18.000 de profesori „fără pregătire”, încărcat pe data.gov.ro, despre care Edupedu.ro a scris în exclusivitate săptămâna trecută, „conține toate înregistrările făcute în aplicație, inclusiv profesorii care nu…
Vezi articolul