Educație Grădiniță Știri

Educatia sexuala pentru copii mici. Cum le spunem, când începem și ce să le povestim? Îndrumări de la psihologul Oana Cobeanu

Citire în 8 min
Educația sexuală poate să însemne pentru unuii părinți o provocare serioasă. Dar de ei depinde felul în care acel copil se va dezolta și va fi împlinit sau nu într-o relație viitoare, în relațiile cu ceilalți și cu sine. Psihologul Oana Cobeanu, co-fondator Holo – Psihologie pentru Comunitate, a explicat în Jurnal de Psiholog, emisiune difuzată la LookPlus, realizată de psihologul Raluca Anton, cum poate un părinte să facă educație sexuală acasă pentru un copil mic, un copil care nu merge încă la școală. Dacă părinții comunică clar, sigur, fără frici și relaxați informații relevante, atunci copilul are toate șansele la o dezvoltare echilibrată și la un nivel uriaș de încredere în sine și în relația cu părinții.

“Există această prejudecată conform căreia, în momentul în care facem educaţie sexuală, copii sunt puşi într-o sală şi vine cineva şi începe să le vorbească despre cum facem sex, mecanic, cu toate detaliile. Nu, nu este aşa. Programele de educaţie sexuală comprehensivă încep de foarte devreme şi includ la început foarte multe despre autocunoaştere, despre interacţiunea cu ceilalţi, despre drepturile fiecărui individ pe lume, în relaţiile pe care le are. Şi evoluează treptat spre relaţiile cu un partener romantic, cum ne echilibrăm acolo pe noi înşine ş.a.m.d., evoluează într-adevăr către metode de contracepţie şi boli cu transmitere sexuală, dar este un continuum.

SURSA: Facebook.com

Există acea prejudecată conform cătreia trebuie să am discuţia cu fiul sau cu fiica mea şi nu-i deloc aşa pentru că ar trebui doar să facem un scurt exerciţiu de imaginaţie: de-o dată, de nicăieri, luăm copilul de-o parte şi-i spunem “uite, ai 12 ani şi trebuie să discutăm despre ceva foarte important”. Fără să-i fi spus niciodată până atunci nimic legat de ce poate el să simtă faţă de altcineva, cum se poate îndrăgosti, cum se simte îndrăgostirea în corpul lui, fără să-i fi spus nimic din toate lucrurile astea, începem să-i explicăm despre sex şi despre cum ar trebui să se protejeze pentru că “sexul este foarte periculos”. Aşa este, implică un anumit grad de risc, ca majoritatea lucrurilor pe care noi le facem într-o întreagă existenţă, dar este absolut în regulă să vorbim despre risc, dar neapărat riscul ăsta trebuie să vină la pachet şi cu alte lucruri pentru că altfel… dacă vrei ne putem uita la cum am fost noi educate, generaţia noastră. Am învăţat foarte multe lucruri, sau am ascultat, sau am citit despre cât de periculos poate să fie să îţi începi viaţa sexuală şi cumva, întreaga indee de viaţă sexuală a venit la pachet cu “e ceva ruşinos, ascuns, periculos, de acolo pot să iasă o grămadă de lucruri aiurea”, inclusiv “poţi fi făcută de ruşine în grupul din care tu faci parte dacă se află despre tine aşa ceva – cam astea sunt lucrurile pe care le ştiam la vârsta adolescenţei. Să ne imaginăm acum cum este o astfel de femeie la vârsta maturităţii şi nu-i vorba doar despre femei, şi bărbaţii au prejudecăţile lor asociate. Ce încredere are să intre într-o relaţie? Ce încredere are într-un partener?

Cine ar trebui să înceapă educaţia sexuală?

Educaţia se face acasă, în şcoală şi în mai toate mediile cu care un individ interacţionează. Dar să ne uităm la alţii, care fac lucrurul ăsta de mult mai mulţi ani decât noi: educaţia sexuală începe în şcoli şi acasa, în paralel. Profesorii sunt pregătiţi pentru a educa copiii pe tematica aceasta şi la fel sunt şi părinţii. Programele de educaţie sexuală comprehensivă se adresează tuturor acestor trei categorii: copii, profesori-educatori  şi părinţi. De acolo începe totul pentru că, de fapt, este o muncă pe care o facem în echipă, în comunitate, nu este ceva ce face fiecare, separat, în pătrăţica lui.

Ce să facă părinţii?

Cred că e foarte util ca la începutul eforului acestuia pentru ei să-şi dea seama care sunt obstacolele semnificative pentru ei, care sunt limitele pe care se aşteaptă să le întâmpine în ceea ce priveşte propria lor adaptare la educaţia sexuală a copilului. Şi e normal să apară aceste limite, aceste obstacole şi nu este o problemă faptul că ele apar. Important este să le identificăm înainte să începem să facem ceva. Pentru că şi dacă spunem un lucru foarte ok, foarte funcţional de genul “e în regulă să te îndrăgosteşti şi să fii într-o relaţie cu o fată, respectiv un băiat”, dacă pe faţa noastră se citeşte groaza, frica aceea de orice risc ar putea apărea, cum ar fi o sarcină nedorită ş.a.m.d, copilul o să înţeleagă acelaşi lucru, chiar dacă eu spun altceva. Şi-atunci mai întâi trebuie să mă uit un pic la mine şi-apoi să văd dacă eu au vreo dificultate în transmiterea acestor informaţii, mă duc şi-mi adun informaţii. Dacă tot vorbim despre copii preşcolari, cu ei foarte mult discutăm despre părţile corpului, despre ce face fiecare parte a corpului nostru, despre ce fac organele… De multe ori s-ar putea să ne trezim că am uitat unele lucruri legate de anatomia corpului uman şi-atunci mă duc, îmi iau un atlas, frumos, mă uit pe el şi-abia după aceea discut cu copilul. Îmi pregătesc un discurs înainte în sensul că, dacă sunt termeni care mi se par prea complicaţi sau pe care nici mie nu mi-ar fi foarte confortabil să îi utilizez, mai degrabă caut ceva sinonim, care să facă conversaţia mai uşoară. Şi-aici intrăm în alt domeniu foarte interesant, în discuţia despre dacă folosesc termeni ca “penis”, spre exemplu sau folosesc un termen folosit de obicei în familia mea. Ceea ce e foarte important de ştiut este că nu se exclud. Un limbaj nu îl exclude pe altul, putem să folosim în paralel aceşti termeni. Important este ca copilul nostru să ştie denumirea medicală, ştiinţifică pentru diferitele părţi ale corpului său şi dacă merge la doctor să înţeleagă despre ce se vorbeşte acolo sau să poată comunica în cazul în care este expus unei situaţii negative pentru el.

Veţi remarca, spre exemplu, că atlasele de anatomie descriu pe larg foarte multe lucruri despre corpul uman şi lasă la final partea de reproducere unde găseşti, poate, două planşe cu câteva detalii.

Şi dacă tot vorbim despre copiii preşcolari, la fel cum le citim despre prietenie, curaj, dragostea faţă de mamă, dragostea faţă de prieteni ş.a.md., tot la fel le putem citi şi despre lucrurile acestea. Despre corpul uman, despre ce se întâmplă în corpul uman. E o altă poveste. Noi le construim un limbaj pentru emoţii, un limbaj pentru viaţă. La fel, le construim un limbaj pentru ceea ce înseamnă sexualitate şi relaţii. (…) Ei încă sunt foarte dispuşi să ne asculte pe noi, să-şi ia informaţiile de la noi, noi suntem reperul. În momentul în care intră la şcoală lucrurile se modifică un pic, dar acum sunt curioşi şi noi suntem etalonul. De la noi îşi iau informaţiile de care au nevoie.

Cine ar trebui să aibă aceasta responsabilitate în familie, Mama sau Tata?

Există ideea că unei femei îi este mai confortabil să vorbească despre lucrurile “femeieşti” şi unui bărbat, să vorbească despre ale lui. Nimic nu ar putea fi mai fals decât atât. Sigur că există diferite grade de confortabilitate cu care discutăm despre subiecte, dar nu ţin de faptul că eu sunt femeie sau sunt bărbat, sau că vorbesc despre menstruaţie sau despre altceva. O mamă şi un tată, într-o casă, ar trebui să vorbească cu toţi copiii lor, fie băieţi, fie fete, despre oricare dintre aceste subiecte. Şi, la fel, are o aşa mare importanţă pentru relaţiile pe care copiii le vor dezvolta ulterior, pentru că, spre exemplu, dacă un tată îi explică fiicei lui despre menstruaţie şi îi explică relaxat şi cal, cu o atitudine foarte normalizată, adică e un proces absolut normal, fiziologic, prin el trec toate femeile, e absolut în regulă, uite putem să facem aşa, putem să facem invers, se ocupă de detaliile situaţiei. Ce mesaj primeşte fiica lui? Că e ok ce i se întâmplă, că trece printr-o etapă de dezvoltare normală, că tatăl ei, un bărbat, poate să ştie lucruri despre situaţia aceasta şi poate fi de ajutor, poate fi un sprijin. Ceea ce este minunat pentru relaţiile ei viitoare.

FOTO: Photo by Hannah Tasker on Unsplash

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO76BTRLRONCRT0471641001
CONT EUR: RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la Banca Transilvania pe numele "ASOCIATIA EDUPEDU PT EDUCATIE".

Te mai poate interesa

Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea care stabilește că o diplomă de doctor este anulată numai de instanță

Raluca Pantazi

Despre tăcerea profesorilor – Revolta unei profesoare: Nu doar salariul trebuie să ne scoată în stradă, ne facem vinovați de crimă închizând ochii în fața nenorocirilor

Redacția

Profesoara înjunghiată din Ploiești, găsită vinovată de școală. Ce scrie comisia de anchetă în procesul verbal. FSLI: „rea-voința ne transformă pe toți în complici ai agresorilor”

Mihai Peticila

1 comentariu

Cetatean 18 februarie 2019 at 13:18

Poate ne explica doamna si de ce trebuie expuși copii preșcolari sau cei din ciclul primar la informații care le răpesc inocența și frumusețea copilăriei.

De ce trebuiesc expuși TOȚI copii și nu individual in cabinetul scolar al psihologului DOAR cei care au nevoie de susținere pe această temă?

Expunerea precoce la teme legate de sexualitate nu fac decât să crească curiozitatea și pe cale de consecință exact efectul contrar.

Urmăriți un chestionar al ONG sexul vs barza să vedeți cat de delicați sunt cu elevii…

Răspuns

Lasă un comentariu

* Folosind acest formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră pe acest site.