Educator în București la o grădiniță privată, versus educator în Stockholm: Colegele mele nu aveau neapărat studii. Ce m-a șocat a fost că niciuna dintre ele nu avea curs de prim-ajutor / Trebuia să facem doar activități care costă bani, dacă mergeam într-un parc, care nu costa bani, nu era bine

„Am lucrat într-o grădiniță privată timp de șase luni și am intrat cu foarte mult entuziasm și dorință de a arăta și de a face, mai ales că, teoretic, mi s-a dat să mă ocup de grădiniță, să vin eu cu ideile alea bune de afară. Și m-am lovit de niște ziduri la care nu mă așteptam”, a declarat educatoarea Lia Stoica într-un interviu acordat Andreei Daraban de la Radio Iași. Cu studii de pedagogie preșcolară la Universitatea din Stockholm și o experiență de 8 ani de lucru cu preșcolari și adolescenți, atât în Suedia cât și în România, Lia Stoica susține că în grădinița din București în care a lucrat „m-am lovit de faptul că colegele mele nu aveau neapărat studii”

„Aveam câteva colege care aveau studii de psihopedagogie sau cursuri, una dintre ele mai lucrase în sistemul Montessori, dar aveam și colege, care de altfel erau niște femei extraordinare, dar nu aveau baza. Faptul că ai un copil acasă, nu te face neapărat un pedagog bun, din punctul meu de vedere, și invers, să știți că și invers sunt de acord cu asta. Ce m-a șocat a fost că niciuna dintre ele nu avea curs de prim-ajutor. Noi lucram cu copii micuți.

Copiii se accidentează, se întâmplă să le rămână mâncare în gât, trebuie să știm cum să acționăm în astfel de situații. Eu nu pot să spun unor părinți: aduceți-vă la noi copiii, când pur și simplu nu putem să le garantăm siguranța. Eu am făcut, anual, în Suedia, cursuri de prim-ajutor. Noi toți ar trebui să avem niște cursuri de prim ajutor, dar când lucrezi în învățământ cu atât mai mult”, atrage atenția cadrul didactic.

Un alt aspect semnalat, este acela că la grădinița privată la care a lucrat activitățile propuse în afara grădiniței ar fi trebuit să coste. „Trebuia să facem doar activități care costă bani. Deci dacă mergeam într-un parc, care nu costa bani, nu era bine. Senzația patronului era că noi, educatoarele, când eram în parc cu copiii, stăteam pe bancă și beam cafea, când de fapt munceam mai mult pentru că eu am urcat pe toate toboganele și pe toate leagănele din parcul respectiv. Și m-am lovit și de faptul că unii copii, mai ales în zona urbană, nu se mișcă, nu fac mișcare.

Am fost șocată să văd copii de 5 ani care nu puteau să urce pe scara de sfoară din parc. Le era frică și nu urcaseră niciodată, deoarece părinților le era frică să nu cadă. (…) Dezvoltarea creierului, tot ce ține de cognitiv, să poți să scrie, să poți citi, sunt corelate direct cu mișcările fizice. Nu poți să dezvolți un copil sub o cupolă de sticlă, să nu se miște deloc, dar să te aștepți să aibă niște rezultate la școală extraordinare. Cel puțin până la 6 ani au nevoie enormă de mișcare fizică”, mai spune Lia Stoica.

Aceasta a povestit pe larg despre experiența sa din sistemul de învățământ suedez.

Cum arată o zi din viața unui profesor de grădiniță în Suedia?

Lia Stoica: Eu lucram full-time, deci lucram 8h/zi, dar aveam și colege care lucrau 80%. Profesorul este responsabil pentru grupă. De exemplu, ultima grupă cu care am lucrat avea 25 de copii, între care un băiețel cu autism, care avea dreptul la un pedagog însoțitor care să lucreze în mod special cu el. Și mai aveam două colege, educatoare, deci care făcuseră liceul pedagogic.

Erați patru adulți la o clasă de 25 de copii.

Lia Stoica: Da, iar una dintre educatoare stătea 99% din timp cu copilul cu autism, dar veneau și cu noi pentru că la ei, copiii cu dizabilități sau cu anumite probleme sunt în învățământul de masă. Copiii cu autism, copilul cu sindrom Down, chiar și copilul în scaun cu rotile, merg la grădinițele obișnuite tocmai în ideea de a socializa. Pentru că au nevoie enormă, atât copiii tipici cât și cei cu CES (cerințe educaționale speciale) să socializeze între ei. La 6:30 se deschidea grădinița, primeam copiii, mâncam micul dejun de la 7:30 la 8 și, la 8 deja ne îmbrăcam și ieșeam în curte. Curtea grădinițelor este mare. Cam toate grădinițele, inclusiv chiar în orașele mari, în Stockholm de exemplu, au o curte destul de mare, care să aibă spațiu, nisip și în apropiere să existe un parc, dacă nu e pădure.

Stăteam în curte până la ora 9:00, când fiecare grupă mânca fructul, iar ulterior ne împărțeam. Eu, de exemplu, mergeam, într-o zi cu o treime din copii în pădure. O altă colegă stătea cu o treime înăuntru și aveau de realizat un proiect. Mereu aveam diverse proiecte, iar cealaltă educatoare stătea cu copiii în curte împreună cu restul colegilor care rămâneau în curte. Când mergeam cu copiii în pădure, aveam anumite tematici. Toamna adunam ciuperci sau afine, discutam foarte mult despre ce se întâmplă cu natura, cu păsările, cum trebuie să avem grijă de natură. Copiii alergau, se cocoțau în copaci.

Aveam anumite proiecte care erau semestriale sau chiar se desfășurau pe parcursul un an. Am avut proiecte foarte frumoase despre circuitul apei în natură, de exemplu. După plimbarea prin natură, ne adunam pe la 11:30 la grădiniță cu toții, iar la 12 era servit prânzul. Copiii de pe la 2 ani jumate – 3 ani nu mai dorm după amiaza în Suedia. Dar aveam momentul de stat liniștiți. Citeam o carte, ca după prânz să stea un pic să se liniștească, iar pe la 13:30 ieșeam iarăși în curte.

Și copiii care dormeau? Erau și o parte care dormeau, bănuiesc.

Lia Stoica: Copiii foarte mici, da. Cei de un an – doi dormeau. Aveau o cameră în care se întindeau niște salteluțe pe jos. Era o cameră obișnuită, nu era un dormitor special. În camera de activități se întindeau pur și simplu niște salteluțe și ei își luau păturica și dormeau cam o oră. La alte grădinițe am avut copii mici care stăteau afară în căruț și iarna, deci copiii dormeau afară.

Ceilalți care nu dormeau…

Lia Stoica: 20 de minute citeam după-masa de prânz, discutam, aveam mici discuții, încă vreo oră își făceau ei mici activități, care nu erau neapărat ghidate de noi, deci erau activitățile libere. Pe la 13:30 ne schimbam, mergeam la toaletă și ieșeam afară din nou.

Și la cât se încheia programul?

Lia Stoica: Grădinița se închidea la 17:30 sau la 18:00. Copiii erau luați de la grădiniță în jur de ora 16:00, marea majoritate.

Așadar, copiii încep grădinița de la un an și o finalizează la ce vârstă?

Lia Stoica: În anul în care fac 6 ani merg la școală și dacă fac în ianuarie 6 ani, și dacă fac în decembrie, în acel an, ei în august încep clasa zero.

Copiii care termină grădinița în Suedia trebuie să dobândească anumite abilități fără de care nu pot intra la școală?

Lia Stoica: Nu. Nu trebuie nimic. Evident că sunt anumite abilități la care ne uităm noi pedagogii, profesorii. În același timp, părinții merg cu copiii la pediatru. Sunt anumite vizite anuale obligatorii care țin de motricitate, dar nu trebuie ca ei să știe să citească sau să știe să adune, nu. Vorbim de abilități fizice și cognitive care pot să ne spună că este un copil ce se dezvoltă într-un ritm normal. Aveam și copiii despre care ne dădeam seama că ceva nu este chiar cum ar trebui și împreună cu părinții, împreună cu medicii se ajungea la un diagnostic, de exemplu, ADHD sau dislexie sau autism și atunci se lucra un pic în plus sau diferit. Dar la intrarea în școală, nu au nevoie să știe ceva anume.

În anul în care se întâmpla ca ei să intre la clasa zero, deja noi din iunie adunam copiii, mergeam la școlile unde erau arondați și cunoșteam viitoarele profesoare. Sunt doi profesori în primele clase, clasa zero și clasa întâi și cunoșteam cele două viitoare profesoare și puteau să socializeze, puteau să vadă ce înseamnă școala, ce se așteaptă de la ei, ca să nu fie un șoc foarte mare trecerea. Pentru că și din studii și din experiența personală am realizat ce șoc foarte mare pentru copii când trec de la grădiniță la școală și apoi când trec din clasa a IV-a în clasa a V-a. Mie mi se pare că în România nu se dă o importanță reală și serioasă acestei treceri. 

Pe ce se pune accentul în educația preșcolară?

Lia Stoica: La ei se lucrează viu și se fac studii tot timpul. În același timp, zilele trecute citeam că suedezii și-au dat seama că unii copii ajung la școală și nu mai au aceeași mobilitate și aceeași motricitate pe care o aveau până în ultimii ani. Asta însemnând că poate s-a pus ca mult accentul pe proiecte și alte lucruri care se desfășoară în clasă, în loc să se păstreze un echilibru între ieșitul afară și lucrul în interior și pur și simplu se reîntorc și la treaba asta, respectiv cât mai multe activități controlate de mișcare.

Interviul integral, pe radioiași.ro.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.