Simulare pentru BAC în fiecare an, de la clasa a IX-a până la a XII-a, sau mai multe „ore remediale” – propunerile ministrului Educației

4.149 de vizualizări
Regulile examenului de Bacalaureat
Foto: Pexels.com
Elevii de clasa a VII-a vor susține peste o lună simularea Evaluării naționale, a anunțat oficial ministrul Educației, în cadrul unei conferințe de presă. „Avem evaluări la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, acum facem simulare la VII-a, avem evaluare la a VIII-a și ne-ar mai trebui ceva, că în liceu, de la clasa a IX-a până la clasa a XII-a, nu avem deloc. Poate facem simulare în fiecare an, ca să creștem presiunea cumva asupra lor să se pregătească pentru examenul final. Poate creștem numărul de ore remediale”, a declarat Andronescu, întrebată despre ideea pe care a lansat-o la începutul mandatului, de introducere a examenului la final de clasa a X-a.

Ecaterina Andronescu, despre simulările examenelor naționale:

  • „Vă rog să încercăm să dezbatem și să aducem idei care să aducă un plus în școală. Nu înseamnă că dacă aruncăm o idee în piața publică și încercăm să o dezbatem aceea a și devenit decizie.
  • Toți ne-am uitat la rezultatele de la Evaluarea la clasa a VIII-a. Nu putem accepta că, din 142.000 de elevi câți s-au înscris la examen, 55.000 au luat note mai mici de 5 la Matematică. Eu nu pot să accept.
  • Și atunci mă uit: ce am putea să facem ca să scăpăm de aceste rezultate slabe? Dacă ne uităm la examenul de Bacalaureat, o să vedem același lucru. Că avem licee unde promovarea la Bacalaureat este peste 95% și licee unde este zero sau între zero și 25%.
  • Trebuie să ne uităm și să așteptăm în fiecare an aceste rezultate? Nu, să vedem cum am putea să le ameliorăm.
  • Avem evaluări la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, acum facem simulare la VII-a, avem evaluare la a VIII-a și ne-ar mai trebui ceva, că în liceu, de la clasa a IX-a până la clasa a XII-a nu avem deloc.
  • Poate facem simulare în fiecare an, ca să creștem presiunea cumva asupra lor să se pregătească pentru examenul final. Poate creștem numărul de ore remediale.
  • Sunt idei pe care vom încerca să le aducem în sistem în așa fel încât să ameliorăm rezultatele.
  • Nu că vin eu aici și nu am ce face și vreau să răstorn toate regulile din învățământ. Nu. Dar vreau să nu mai avem rezultate pe care dvs le criticați în primul rând. Trebuie să încercăm să facem să crească performanța, să nu mai alerge copiii și părinții după școlile cu rezultate bune. (…)
  • Ținta noastră: performanța și progresul școlar să fie atinse”.

 


6 comments
  1. Noaptea minții.
    Resurse de timp și hârtie consumată aiurea.
    Atâta timp cat rezultatele simulării nu sunt trecute în catalog sau echivalate /asimilate tezelor la disciplina respectivă, elevii nu vor avea nici motivație nici vreo grijă legată de aceste simulari.

    Bănuiala mea este că de fapt simulările urmăresc nivelul de pregătire din anul respectiv pt. ca subiectele adevărate să fie mai ușoare în funcție de interese.

  2. Rezolvarea e atat de simpla: pune limita de nota pentru a intra la liceu. Sa fie nevoie sa ai media 5 la Evaluarea Nationala pentru a putea merge la liceu (daca nu, mergi la profesionala), media 7 minim pentru a intra la liceu teoretic. Atunci elevii au de ce sa traga, sa invete. In acest moment acel 5 la Evaluarea Nationala nu are nici un sens pentru ei, atat timp cat cu media 2 se pot inscrie la mate-info.

  3. Abramburica nu are nimic în comun cu învățământul. Nu pricepe ce reprezintă evaluările la cls. 2, 4, 6! Vrea să distrugă iar școala profesională, este un pericol major pentru învățământul românesc!

  4. Doamne apara si pazeste !

  5. Trebuie sa se inceapa schimbarile de la descongestionarea programelor, reducerea numarului de elevi de la clasa, practica sa se faca si la liceu pe grupe.

  6. O idee extrem de buna prin a introduce simulari anuale din clasa a 9-a pana intr-a 12-a.
    O singura remarca as avea de facut referitor la asa zisele „ore remediale”. Inainte de a introduce mai multe ore poate doamna Andronescu, impreuna cu domnii de la inspectoratele scolare (in majoritatea cazurilor existand nepotisme si pile), sa inceapa sa faca niste verificari amanuntite si la modul in care este predat prin licee si asupra atitudinii pe care o au anumiti profesori. Problema cu situatia dezastruasa la Bacalaureat, cat si la Evaluarea Nationala, este o problema generata si de un bun procent din profesorii actuali pentru ca fie habar nu au sa predea, fie favorizeaza un numar de elevi si pe restul ii baga’n … masii. Ar trebui sa incetam sa mai spunem ca problema e doar la elevi, pentru ca nu este adevarat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nouă premii de aproape 5.000 de euro pentru liceeni din șapte județe, în finala Early Innovators Business Plan 2023. Reciclarea panourilor fotovoltaice, grădini urbane în balcoane, un robot care colecteaza plasticul din râuri, spațiu de socializare în școli, printre ideile câștigătoare (P)

Reciclarea panourilor fotovoltaice învechite, grădini urbane în balcoane, terase și pe acoperișurile blocurilor din orașe, un robot care colectează plasticul din râuri și lacuri, spațiu de conectare și relaxare în…
Vezi articolul

Programul masă în școli să fie extins până acolo încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”, spune premierul. Ministrul Educației: Din septembrie, 900 de mii de elevi ar trebui să aibă o masă la școală

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern că programul „Masă în școli” ar trebui să fie extins, astfel încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”: „Eu…
Vezi articolul

Universitatea Cuza din Iași plănuiește proiecte comune cu Universitatea din Kazan, Rusia / Rectorul Tudorel Toader și alți profesori au participat la sesiuni organizate de ruși pe tema „Pregătirea profesorului-educator în secolul XXI”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) anunță că intenționează să încheie un parteneriat cu Universitatea Federală din Kazan, Rusia, pentru derularea de proiecte de cercetare comune și înființarea unui…
Vezi articolul

Norma didactică crește cu două ore și pentru profesorii din învățământul special. Din toamnă, aceștia vor avea 18 ore pe săptămână de predare-învățare-evaluare, nu 16 ca în prezent – proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar

Din anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământului special vor avea norma didactică de predare-învățare-evaluare de 18 ore pe săptămână, potrivit unui proiect de lege. Proiectul urmărește să modifice Legea învățământului preuniversitar nr.…
Vezi articolul