Elevii care urmează să explice materia unui coleg asimilează mai profund și pentru mai mult timp informația decât cei care învață pentru un simplu test – studiu

5.114 vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Când un elev învață pentru un test, iar altul învață cu așteptarea că va trebui să explice subiectul unui coleg, al doilea va asimila, cel mai probabil, informația pentru mai mult timp și și o va înțelege mai bine decât primul, potrivit unui nou studiu publicat de Journal of Educational Psychology al Asociației Americane de Psihologie, semnalat de site-ul educațional Edutopia.

Studiul pleacă de la premisa, confirmată deja de alte studii, că învățarea este îmbunătățită atunci când cel care învață o face pentru a „preda”. Noua cercetare confirmă că acest lucru este valabil și atunci când există doar o așteptare ca materia să fie predată altcuiva, nefiind nevoie ca elevul să predea efectiv informația unui coleg. Analiza a urmărit să verifice în ce măsură acest lucru este valabil în privința memorării, respectiv înțelegerii materiei și dacă asimilarea este de durată.

După cum sunt redate rezultatele studiului de către Edutopia, cercetătorii au împărțit elevii din eșantion în două grupuri și au cerut fiecărui grup să învețe, la Științe, câte un pasaj despre efectul Doppler. Un grup a învățat pentru a se pregăti pentru un test, în timp ce elevii din celălalt grup au învățat așteptându-se să fie puși să transmită materia respectivă unui coleg.

  • Aceștia din urmă nu au mai fost nevoiți să „predea” materia. Dar toți elevii participanți au fost testați pentru a vedea în ce măsură au memorat informațiile și cât de bine au înțeles informația.

Analiza a dovedit că elevii din al doilea grup – cei care au învățat cu scopul de a transmite materia unui coleg – au dat rezultate mai bune atât din punct de vedere al duratei, cât și profunzimii învățării. Când au fost testați la o săptămână după momentul învățării, rezultatele lor au fost cu 9% mai bune din punct de vedere al memorării. Din punct de vedere al capacității de a trage concluzii, rezultatele au fost cu 24% mai bune.

Potrivit sursei citate, cercetarea sugerează că învățarea poate fi influențată semnificativ atunci când elevilor li se cere să se pregătească să predea materia unui coleg sau dacă sunt încurajați să se gândească: “aș putea să explic acest lucru cuiva?”.

Foto © Pressmaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Zuzu, esti intreaga la minte??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

Tinerii ne-au spus că vor să cunoască oameni care au făcut ceva în viață, pentru ca asta să-i inspire și pe ei să facă ceva, la rândul lor. Nimeni nu ne-a spus că vrea întâlnire cu un om care să-l învețe să fie bogat – Ionuț Stanimir, BCR, despre discuțiile cu tinerii care vin la ZBOR, cel mai mare proiect recent de huburi pentru tineret / Am constatat că vorbim prea mult despre ei, dar nu-i și ascultăm. Aici îi putem asculta pe tineri – Nicoleta Deliu-Pașol

Tinerii cu care am discutat vor să întâlnească oameni care au făcut ceva în viață, de la care să învețe ce să facă și ei, spune Ionuț Stanimir, director de…
Vezi articolul

Cine este Marcel Boloș, propus ministru la Cercetare-Digitalizare: fost ministru al Fondurilor Europene și autor al primei variante de PNRR, în care majoritatea banilor pentru Educație ajungeau la Colegiile Centenare / „Tehnocrat” și preot, doctor în contabilitate și management, unul dintre doctorate – omis în cel mai recent CV

Marcel Boloș, om cu 20 de ani de activitate în administrația locală și centrală și cu experiență în domeniul fondurilor europene, fost ministru aflat chiar în cărți, acum doi ani,…
Vezi articolul

Dan Petre, sociolog: Închiderea școlilor și organizarea alegerilor a avut impact mare și a fost sancționat ca dublu limbaj. Pe cei care nu cred în virus i-a activat să iasă. La AUR, corelez energia aceasta cu negaționismul / Cei din AUR sunt și cu convingeri religioase, iar BOR a fost în conflict în ultimele săptămâni cu autoritatea medicală

Rezultatele alegerilor parlamentare vin cu un partid-surpriză de 9% apărut complet pe sub radar în Parlament, cu un scor de 25% pentru PNL, 29% pentru PSD și 16% pentru USR,…
Vezi articolul