Elevii catolici nu au obligația să meargă la școală în perioada 29 martie – 2 aprilie, potrivit unei adrese a Ministerului Educației / Paștele catolic se celebrează pe 31 martie

7.048 de vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels.com
Elevii catolici, pentru care Pastele se celebrează în data de 31 martie 2024, nu au obligația participării la cursuri în perioada 29 martie – 2 aprilie, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document trimis către inspectoratele școlare. În privința profesorilor catolici, recomandarea Ministerului Educației pentru școli este să fie realizată o analiză a numărului acestora.

„Elevii care aparţin unui cult religios legal, altul decât cel ortodox, pentru care Pastele se celebrează în data de 31 martie 2024, nu au obligația participării la cursuri în perioada 29.03-02.04 2024, fiindu-le motivate, la cerere, absențele înregistrate”, se arată în informarea oficială.

Potrivit contractului colectiv de muncă pentru Învățământ, pentru angajaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.

Art. 27 – „(5)Pentru angajaţii care aparţin de un cult religios legal, creştin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult. Angajaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin, cât şi pentru alt cult creştin vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.”

Conform documentului trimis de Ministerul Educației, școlile pot decide următoarele: suspendarea cursurilor pentru aceste zile și stabilirea modalităţilor de recuperare; reorganizarea programului școlar în vederea suplinirii cadrelor didactice catolice.

„Recomandăm ca la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar să fie realizată o analiză a numărului de angajați care beneficiază de aceste prevederi și, în funcție de ponderea acestora, consiliul de administrație al unităţii poate decide:

  • Suspendarea cursurilor pentru aceste zile și stabilirea modalităţilor de recuperare, cu aplicarea prevederilor art. 9 alin. 4, literele b-c din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităților de învăţământ preuniversitar, aprobat prin O.M. 4183/2022 cu modificările și completările ulterioare,
  • Reorganizarea programului școlar în vederea suplinirii cadrelor didactice care beneficiază de aceste prevederi.” 


4 comments
  1. Nu sună prea constituțional! Ori e liber pentru toți cum e în Vinerea Mare ortodoxa, ori vă faceți că legiferati.

  2. Ideea e bună dar se crează o discriminare pt ca vor avea liber su de Paștele ortodox când părinții si angajații ortodocși vor avea liber doar 2 zile nu 4 cum se dau acum.

    1. Nimeni nu pierde zile, de fapt. Catolicii au liber Vinerea Mare și luni (a 2a zi de Paști) dar nu sunt în vacanțe, deci sunt zile de școală efective și se recuperează. (Presupunând că se recuperează ceva, evident). Ortodocșii au Vinerea Mare în vacanță, deci se calculează restul CO fără ziua respectivă, și apoi luni (a doua zi de Paști) și marți (a treia zi) fără recuperare de ore. Prima zi de Rusalii e mereu duminică, catolicii vor avea liber (cu recuperare) a doua zi, luni, și apoi vor avea liber, cu toată lumea, pentru a doua zi de Rusalii conform calendarului ortodox.

      Sunt foarte curioasă dacă cei de alte credințe decât creștinii – cum ar fi musulmanii, de exemplu – chiar au zile libere conform legilor în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ligia Deca și Klaus Iohannis participă la festivitatea de deschidere a noului anul școlar de la Școala Gimnazială nr. 162 din Giulești, unde 45% dintre elevi provin din familii dezorganizate, potrivit directorului Dorin Stoican

Ministrul Educației, Ligia Deca, și președintele României, Klaus Iohannis, participă la Festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala Gimnazială Nr. 162 din București, potrivit unui informări de…
Vezi articolul

Completarea fișei de admitere la liceu 2024, recomandările Inspectoratului Școlar Județean Iași: Fă diferența între ceea de îți dorești și ceea ce poți. Gândește-te ce domeniu de activitate te atrage mai mult

Mai multe recomandări pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024 au fost făcute de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași pentru absolvenții ciclului gimnazial, care se pregătesc ca de joi,…
Vezi articolul

Logica, Psihologia și Filosofia sunt inutile în România? – întrebare pentru Ligia Deca de la peste 300 de profesori, cercetători și practicieni, într-o scrisoare deschisă, după ce aceste discipline nu au apărut în proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Urmăriți transformarea viitorilor cetățeni în indivizi opaci, ca o masă de votanți amorfă și docilă la nivel civic?

Un nou protest public masiv are loc la adresa proiectelor de planuri-cadru elaborate la Ministerul Educației, publicate de Edupedu.ro, și despre care instituția a anunțat pe 9 mai că sunt…
Vezi articolul

Măsurile de tăiere a costurilor la Casa Academiei au fost anulate la o zi după ce au fost anunțate, spune directorul instituției / Virgil Vînătoru, despre situația din imobilul ce găzduiește 40 de centre și institute de cercetare: Pe holuri la noi e semiîntuneric, anul trecut am avut paza ridicată, din cauza neplății, timp de 40 de zile

Măsurile de raționalizare a consumului de energie electrică și de suspendare a serviciilor de pază, anunțate miercuri pentru Casa Academiei – imobilul care găzduiește zeci de institute ale Academiei Române…
Vezi articolul

Profesoara Florina Rogalski: Sunt foarte mulți părinți care au un snobism al notelor de nesuportat și care nu acceptă decât notele maxime pentru copiii lor. Relația profesor-părinte este de-a dreptul tensionată astăzi

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că sunt foarte mulți părinți care nu acceptă decât notele maxime…
Vezi articolul