Elevii cu pierderi de învățare în criza Covid-19 vor câștiga mai puțini bani de-a lungul carierei – un nou studiu Royal Society. Soluția: acțiunile remediale

4.288 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Copiii care au suferit pierderi de învățare din cauza închiderii școlilor în criza Covid-19 vor pierde și bani pe parcursul carierei – reprezentând circa 3% din veniturile pe care ar urma să le obțină de-a lungul vieții, în absența unor acțiuni remediale, arată un nou raport publicat în Marea Britanie. Acesta vine în continuarea altor analize similare – precum cea invocată recent, la conferința World Vision România, de cercetătorul român Șerban Iosifescu.
  • La evenimentul de săptămâna trecută, Ștefan Iosifescu, președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar, cita un studiu McKinsey ce arăta că „echivalentul câștigurilor pe un an întreg va fi pierdut din cauza pierderilor de învățare în timpul pandemiei”. Detalii despre acel studiu – aici

Dacă analiza McKinsey este aplicabilă situației din Statele Unite, noul raport realizat de Royal Society și prezentat vineri de The Guardian, oferă date comparabile pentru Marea Britanie.

Studiul afirmă că, în această țară, copiii care suferă acum pierderi de învățare ar putea pierde, pe parcursul vieții, venituri de până la 40.000 de lire sterline, în cazul în care autoritățile nu vor acționa remedial pentru a acoperi acele pierderi.

Raportul îndeamnă guvernul să „facă tot posibilul” pentru a preveni închiderea școlilor pe viitor – inclusiv să închidă barurile sau magazinele înaintea școlilor, în cazul unui nou val epidemic major. În caz contrar, potrivit sursei citate, sunt periclitate sănătatea mintală și carierele unei întregi generații.

Despre faptul că cei care au avut acum pierderi de învățare ar putea pierde 3% din veniturile lor pe parcursul vieții, Simon Burgess, unul dintre autorii raportului și profesor de economie la Universitatea din Bristol, este citat spunând:

  • „Pierderea potențială de 3% din venituri este o estimare bazată pe presupunerea că învățarea de acasă în starea de urgență a eșuat în mare parte și nu se va face nimic pentru a remedia pierderile de învățare de până acum (…) Dacă n-ar fi fost pregătite acțiuni remediale și dacă învățarea de acasă nu a fost un succes, dovezile luate în considerare în raport, acumulate din alte țări cu o perioadă similară de pierderi de învățare sugerează că e plauzibilă o piedere de 3% a veniturilor”.

The Guardian notează că autoritățile din diversele regiuni ale Marii Britanii, unde învățământul este descentralizat, au anunțat măsuri remediale pe parcursul anului viitor, dar acestea diferă considerabil atât ca valoare, cât și ca mod de abordare.

  • În Scoția, autoritățile au anunțat joi că, la începutul noului an școlar, vor fi angajați 850 de profesori suplimentari și personal de sprijin de 200 de oameni.
  • În Anglia, guvernul a alocat 1 miliarde de lire sterline pentru eforturile de recuperare pregătite pentru următorul an, inclusiv 350 de milioan de lire pentru un nou program de cursuri remediale

Tot The Guardian scrie, separat, că guvernul este atacat de opoziția laburistă pentru faptul că nu a acționat și pe parcursul verii în sprijinul elevilor, lăsând totul pentru la toamnă, când școlile sunt așteptate să se redeschidă fără să existe, oficial, un plan B care să fie aplicat în cazul unui nou val epidemic.


4 comments
  1. Nu cred ca vor obtine mai putini bani ci din contra. Vor fi parlamentari si oameni „destepti de afaceri ce fac afaceri cu statul” ca aici nu e nevoie de carte multa ci doarsa fi smecher. Sa ai gura mare si sa minti fara nerusinare. Parlamentarii si deputatii si altii din staful de conducere nu au nevoie de carte ci d3 smecherie. Cei ce au facut studiul nu au luat in considerare Romania tara tuturor posibilitatilor… negative

    1. Cursurile sunt doar o parte din masurile pe care trebuie sa le ia MEC. Cum spuneam, pana sa se dezmeticeasca ai nostri, profii au la dispozitie cursurile din Republica Moldova. La formare profesionala sunt muuult inaintea noastra. Profi si formatori de acolo ar putea sa predea si aici in RO, inclusiv online, dar o interactiune la webinarii cu profii din Moldova ar fi mult mai benefica.

      MEC trebuie sa raspunda la multe alte intrebari. Deocamdata tace malc, flutura din cand in cand cele trei scenarii si cate un grafic pe Facebook cu maretele realizari. Mai apare cate un Iosifescu care mai vantura niste predictii si cate un Salvatii Copiii care isi plange de mila.

  2. Poate ar fi timpul sa apara măsuri remediale si la noi. Nu vad insa nimic constructiv, nimic curajos. Numai sperietori si jale, deloc bune pentru optimism si motivatie.
    Pentru profii pierduti in spatiu este o buna idee sa traga cu ochiul la vecinii nostri din Republica Moldova. Pot participa la webinarii si au ce invata de acolo!

    O alta idee buna ar fi ca ministra sa delege atributiile MEN RO la MEN din Moldova si sa-si ia un concediu prelungit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mărturia unei profesoare, despre învățământul artistic: Ne târâm în aceeași mocirlă de 30 de ani, iar absolvenții liceelor de artă au un singur țel – să plece din țară

Învățământul artistic funcționează cu programe școlare „din anii ’70, puțin periate pe alocuri, doar la unele specialități”, cu 
reguli ale olimpiadelor „viciate de diverse interese mai mari sau mai mici”,…
Vezi articolul

EXCLUSIV România, caz unic în Uniunea Europeană și țările OCDE ca școlile să fie controlate de două organisme – inspectorate și ARACIP. „Ineficientă și împovărătoare pentru școli” dubla-inspecție e considerată „o piedică în implementarea reformelor”, într-un raport de diagnostic al OCDE

„O piedică în implementarea reformelor” asta reprezintă actualul cadru de inspecție școlară reprezentat prin controalele ARACIP și ale Inspectoratelor școlare, precum și menținerea lui în viitoarele legi ale Educației, Deca-Iohannis,…
Vezi articolul

ANALIZĂ Cea mai mare rată de promovare la Bac din ultimii 13 ani, cu cea mai mică generație de participanți din ultimii 30 de ani / Peste 91 de mii de tineri au luat diploma după ce 46 de mii de note au fost modificate de contestații

Numărul candidaților promovați la Bacalaureat 2022 este de 91.332, cu 2.741 de candidați mai mult decât anul trecut, potrivit Ministerului Educației. Este al doilea cel mai mare număr de elevi cu…
Vezi articolul

Manipularea datelor privind competențele digitale ale elevilor români, făcută de Ministerul Educației și Universitatea din București care prezintă „coafat” raportul internațional ICILS 2023 / Instituțiile au omis deliberat datele esențiale despre realitatea din școli: elevii români de clasa a VIII-a – ultimii din Europa în utilizarea eficientă a tehnologiei

Ministerul Educației și Universitatea din București au omis deliberat datele despre competențele digitale ale elevilor și pe cele care arată cât de rău stă țara noastră la capitolul alfabetizare informațională,…
Vezi articolul

Istoricul Daniel Citirigă, despre motivele pentru care extremiștii și simpatizanții lor îi martirizează pe Zelea Codreanu și Ion Antonescu, negând Holocaustul: Cred că este vorba de educație. În perioada comunistă despre Holocaust nu s-a discutat, apoi, după 1990, s-a reactivat un discurs naționalist, în rândul istoricilor de multe ori / Rusia și mișcările extremiste au în comun ura față de democrație

De ce este sunt considerați martiri Corneliu Zelea Codreanu și dictatorul militar Ion Antonescu, deși au comandat printre cele mai atroce crime ale secolului al XX-lea? „Se spune despre morți…
Vezi articolul