Elevii de clasa a XII-a de la profilul tehnologic care vor urma noile planuri cadru de liceu vor avea 34 de săptămâni de școală, cu 3 săptămâni mai puțin decât situația actuală, potrivit propunerilor de noi planuri-cadru prezentate în conferința de presă joi, 30 ianuarie. Astfel, va fi același număr de săptămâni pentru toți elevii, a explicat Gabriel Vrînceanu, șeful serviciului Curriculum din Ministerul Educației și Cercetării.
- Noile planuri cadru vor fi gata de implementat din 2026, spunea recent ministrul Daniel David. Asta înseamnă că ar fi vizați elevii care acum sunt în clasa a VII-a.
Elevii de clasa a XII-a de la profilul tehnologic vor învăța tot 34 de săptămâni, la fel ca și restul elevilor de la profilul teoretic, potrivit propunerilor Ministerului Educației din noile planuri cadru pentru liceu, prezentate joi, 30 ianuarie, într-o conferință de presă.
„Am ținut cont de o propunere de standardizare pe număr de săptămâni la clasele XI-XII cu 36 de săptămâni, la clasa a XII-a cu 34 de săptămâni, fără să mai existe diferența în viitor din momentul în care vor fi aplicate planul cadru între învățământul tehnologic și învățământul teoretic și vocațional, adică același număr de săptămâni pentru toți elevii”, a explicat Gabriel Vrînceanu, șeful serviciului Curriculum din Ministerul Educației și Cercetării joi, în cadrul prezentării noilor planuri cadru.
În acest an școlar, potrivit ordinului de ministru privind structura anului școlar 2024-2025 prevede că elevii de la profilul tehnologic să învețe 37 de săptămâni.
Art. 1. — „(1) Anul școlar 2024—2025 începe la data de 1 septembrie 2024, se încheie la data de 31 august 2025 și are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului școlar 2024—2025 încep la data de 9 septembrie 2024.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) se stabilesc următoarele:
a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;
c) pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;
Informații de context
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care a prezentat joi, 30 ianuarie planurile cadru pentru liceu a spus că se va consulta cu experți, inclusiv din străinătate, înainte de lansarea lor în dezbatere publică. Într-o emisiune la Euronews România, David a precizat că abordarea sa va fi una care are la bază experții în educație și consultarea profesorilor și a oamenilor din sistem.
Ministrul a spus că noile planuri-cadru vor fi gata de implementat din 2026, după ce vor fi gata noile planuri cadru cu toate etapele lor, cu programe, cu manuale, cu profesori pregătiți”.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune că pregătirea profesorilor de liceu pentru a putea preda după noile programe școlare este „o chestiune de luni”. Daniel David a spus într-un interviu pentru Europa Liberă România că își dorește ca acest lucru să înceapă din toamnă. Lucrurile sunt însă corelate cu lansarea noilor planuri cadru. Amintim, spre finalul lunii ianuarie, noile planuri cadru vor fi lansate în dezbatere publică și dezbătute în patru mari centre universitare, a spus ministrul în prima sa conferință de presă de la numirea sa în funcție.
În interviul pentru Europa Liberă a fost întrebat și dacă elevii care intră acum la liceu vor avea manualele noi din toamnă. „Nu pot promite acest lucru, fiindcă nu știu cât va dura dezbaterea publică. Nu uitați: nu vreau să bifez o dezbatere publică. (…) sunt diverse etape: planul cadru, care trebuie lucrat și pe care nu știu când o să-l adoptăm, eu cred că repede, cred că în această primăvară. Dar depinde ce ne va spune dezbaterea publică. (…) Eu ce pot să spun că, rezonabil este – și asta aș putea să o promit într-o societate normală – că toate lucrurile (n. red manualele și pregătirea profesorilor) ar trebui să poată să fie implementate de anul anul viitor, 2026-2027″, a spus Daniel David.
Amintim că elevii care au început clasa a VIII-a pe 9 septembrie 2024 ar fi trebuit să învețe la liceu după programe școlare noi și să dea un Bacalaureat cu cel puțin 5 examene scrise și 4 de competențe, potrivit Legii Deca-Iohannis. Or, la nivel de liceu, lansarea noilor planuri-cadru a fost amânată în mod repetat pe parcursul ultimului an, sub diverse pretexte, în condițiile valului de alegeri programate în 2024 – locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale, o ultimă țintă propusă pentru punerea lor în consultare fiind ianuarie 2025.