Estimare: Aproape 60 de mii de angajați din învățământul preuniversitar, vizați de șomajul tehnic și diminuarea veniturilor, anunțate de premier

7.110 vizualizări
FOTO: gov.ro
Aproape 60 de mii de angajați in învățământul preuniversitar urmează să intre în șomaj tehnic, în ture de câte 14 zile, potrivit unei analize făcute de Edupedu.ro pe baza datelor disponibile pe site-ul ministerului Educației, în contextul declarației premierului Ludovic Orban. Oficialul a anunțat că asupra personalului administrativ se va aplica măsura întrării în șomaj tehnic, dar nu se va aplica măsura la cadrele didactice.

Ce a declarat Ludovic Orban

„Mecanismul pe care l-am gândit este un mecanism de bun simţ. Angajaţii instituţiilor se împart în două jumătăţi: jumătate lucrează 15 zile şi 15 zile stau acasă, beneficiind de forma de şomaj tehnic de care beneficiază angajaţii şi din sectorul privat, şi în celelalte 15 zile lucrează cealaltă jumătate, iar partajarea angajaţilor trebuie să se facă astfel încât să se asigure funcţionalitatea acestor instituţii publice.

Sigur că fac excepţie de la această măsură zonele unde nu se poate aplica această măsură, de exemplu, sănătatea, de exemplu, instituţiile care sunt implicate în prima linie a bătăliei, cum e Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării.

De asemenea, în ceea ce priveşte profesorii, mai ales că este nevoie de o creştere a activităţii profesorilor pe final de an şi pentru pregătirea tuturor examenelor, nu se va aplica nici către cadrele didactice. Către personalul administrativ se va aplica, dar nu se va aplica măsura la cadrele didactice,” a spus premierul.

Ce înseamnă personal administrativ în învățământ?

Potrivit legislației (art 88, legea 1/2011) personalul din învățământ este împărțit în trei categorii:

  1. personal didactic de predare
  2. personal didactic auxiliar
  3. personal administrativ sau nedidactic

În Raportul Ministerului Educației privind starea învățământului preuniversitar pe anul 2018 numărul angajaților din categoriile personal administrativ și personal de întreținere și operațional este de 59.748. Nu există date actualizate, publice, despre situația din prezent.

Ce înseamnă personal administrativ?

Este vorba despre persoane aflate pe posturi administrative (administrator financiar – contabil), secretar, personal de întreţinere (muncitori, fochiși) şi curăţenie (oameni de serviciu), bucătari, mecanici, îngrijitori, potrivit reprezentanților inspectoratelor școlare județene consultați de Edupedu.ro

Vedeți reacția FSE Spiru Haret la declarația lui Ludovic Orban depsre trecerea în șomaj tehnic a personalului administrativ din învățământul preuniversitar.

Măsurile au loc în contextul în care secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din ministerul Educației, Luminița Rodica Barcari, declara pe data de 7 aprilie, în conferință de presă, de la aceeași masă cu ministrul Educației, Monica Anisie, că întreg personalul din învățământul preuniversitar nu va avea drepturile salariale diminuate și că nimeni nu va fi trimis în șomaj tehnic. 

FOTO: gov.ro


5 comments
  1. Atenție: secretar şi secretar şef; contabil, contabil şef; administrator – aceștia sunt PERSONAL DIDACTIC AUXILIAR (art 249 din legea 1/2011)

  2. si, altceva, in categoria personalului nedidactic nu intra nici contabilul sef (functie didactic-auxiliara), nici administrator (pentru care, apropo, functia de baza este de administrator patrimoniu, functie didactic-auxiliara).
    Practic, in categoria personalului nedidactic, sau administrativ, cum spuneti dvs,, din cei enumerati de dvs, sunt doar cei din intretinere (fochist, tamplar, bucatar, electrician, etc) si cei de la curatenie.
    Cu toate acestea, cred ca premierul are n vedere si personal didactic auxiliar, care reprezinta o foarte mare din personal. De ce spun asta? Pentru ca premierul a specificat doar ca nu vor fi afectate cadrele didactice (adica profesorii)
    Cu consideratie, Veronica Negut, consilier juridic, invatamant superior. Pentru feed-back, lamuriri si, eventual colaborare suport, contactati-ma pe adresa negut.veronica@yahoo.com

  3. Ce cretini, exista elevi de clasa a8a sau a 12a care fac cu profesori platiti cu ora. Plata cu ora s-a dus de pe 10 martie, nu mai sunt platiti. Taiati de la educație, ce atâta educatie.

  4. Buna seara,

    va rog informati-va corect inainte de a livra un articol
    Art. 88 redat de dvs, este extrem de vechi.
    Din 2014, forma acestui articol este: Articolul 88
    (1) Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic și personal nedidactic.
    (2) Personalul didactic este format din personalul didactic de predare, personal didactic auxiliar și personal didactic de conducere, de îndrumare și control.
    (3) În învățământul preuniversitar poate funcționa personal didactic de predare asociat, denumit în continuare personal didactic asociat.
    (4) Personalul nedidactic își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 30-06-2014, Art. 88 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 30 iunie 2014. )
    http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/125150

    1. Dar este foarte adevarat! Pensionarii încadrați la PCO nu au fost plătiți în perioada 11-31martie deloc.Ca urmare elevii din clasele a Viii si a XII ă care au ore cu aceștia NU cred că vor mai face ore online in conditiile in care acestia au pierdut 65% la salariu in luna martie deși au făcut aceste ore online!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum arată subiectele din 1987 și ’88 pe care Nicușor Dan le-a rezolvat la Olimpiada Internațională de Matematică, unde a obținut 2 medalii de aur “pur”. Radu Gologan: Nicușor a avut la OIM câteva soluții foarte originale

Nicușor Dan este primul matematician cu două medalii de aur “pur” la Olimpiada Internațională de Matematică ce ocupă funcția de primar al Bucureștiului. În 1987, primul an în care Nicușor…
Vezi articolul

Cine este Șerban Valeca, propus ministru al Educației: Președintele PSD Argeș, fost ministru al Cercetării în Guvernele Năstase și Grindeanu care a lovit puternic cercetarea prin evacuarea evaluatorilor internaționali din competițiile din cercetare

Votat de baronii PSD să ocupe funcția de ministru al Educației la finalul unei ședințe în care toate propunerile premierului Dăncilă pentru acest portofoliu au fost respinse de aripa Dragnea,…
Vezi articolul

Profesorii își vor primi astăzi salariile după ce au existat probleme tehnice la nivelul trezoreriilor, potrivit liderului sindical Marius Nistor / „Nu se poartă încă nicio discuție” despre indexarea cu inflația a salariilor cadrelor didactice, mai spune acesta

Cadrele didactice urmează să primească astăzi salariile, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Aceasta a spus că a fost o problemă…
Vezi articolul

BREAKING „Nu suntem la piață și, ca atare, nu operăm cu oferte, nici măcar la mall“, spune Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre noile solicitări ale sindicatelor, în timp ce anunță că Executivul va aproba ceea ce le-a oferit acum două zile și profesorii au refuzat: bani de cărți și prime, în loc de majorări ale salariilor

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că decizia coaliției de guvernare a fost să aplice promisiunile făcute la întâlnirile trecute cu sindicatele. Gestul sfidează cel mai mare…
Vezi articolul