Estonia nu interzice telefoanele în şcoli şi trece la următorul nivel: Negociază licenţe gratuite pentru elevi și profesori cu OpenAI / La alegerile locale, tinerii de 16 ani pot vota şi pot vota online prin intermediul telefoanelor mobile

426 de vizualizări
Foto: Pexels.com
În timp ce multe şcoli din alte ţări europene au interzis folosirea smartphone-urilor, în Estonia – considerată noua putere europeană în domeniul educaţiei – elevilor li se cere în mod regulat să îşi folosească dispozitivele în clasă, iar din septembrie ei vor primi propriile conturi de AI, scrie G4Media.ro, potrivit News.ro, care citează The Guardian.
  • Estonia a anunțat din februarie că va lucra cu OpenAI și cu alte instrumente de inteligență artificială în sistemul național de învățământ, din luna septembrie. Măsura a fost prezentată drept prima inițiativă mondială pentru introducerea acestor instrumente în școli.
  • „Competitivitatea Estoniei depinde de cât de bine putem pregăti tinerii pentru era inteligenței artificiale”, a declarat atunci Kristina Kallas, ministrul Educației și Cercetării, adăugând că Estonia va investi puternic în formarea profesorilor ca parte a inițiativei „AI Leap.”

Mica ţară baltică, cu o populaţie de 1,4 milioane de locuitori, a devenit în mod discret cea mai performantă ţară europeană în cadrul programului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) de evaluare internaţională a elevilor (PISA), depăşind vecina sa Finlanda.

În cea mai recentă rundă PISA, desfăşurată în 2022, ale cărei rezultate au fost publicate un an mai târziu, Estonia s-a clasat pe primul loc în Europa la matematică, ştiinţe şi gândire creativă şi pe locul al doilea după Irlanda la citire. Fostă parte a Uniunii Sovietice, Estonia depăşeşte acum ţări cu populaţii mult mai numeroase şi bugete mai mari.

Există multiple motive pentru succesul Estoniei, dar adoptarea cu entuziasm a tuturor aspectelor digitale o diferenţiază. În timp ce Anglia şi alte ţări restricţionează utilizarea telefoanelor în şcoli, din cauza preocupărilor că acestea afectează concentrarea şi sănătatea mentală, profesorii din Estonia încurajează activ elevii să le folosească pentru a învăţa.

Acum, Estonia lansează o iniţiativă naţională numită AI Leap, care, potrivit autorităţilor, va dota elevii şi profesorii cu „instrumente şi competenţe de inteligenţă artificială de nivel mondial”. Se negociază licenţe cu OpenAI, care va face din Estonia un teren de testare pentru AI în şcoli. Obiectivul este de a oferi acces gratuit la instrumente de învăţare AI de top pentru 58.000 de elevi şi 5.000 de profesori până în 2027, începând cu elevii de 16 şi 17 ani în septembrie anul acesta.

Profesorii vor fi instruiţi în utilizarea tehnologiei, cu accent pe învăţarea autodirijată şi etica digitală, acordând prioritate echităţii educaţionale şi alfabetizării în domeniul AI. Oficialii spun că acest lucru va face din Estonia „una dintre cele mai inteligente naţiuni care utilizează AI, nu doar cea mai saturată de tehnologie”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Citește și:
Estonia anunță că integrează ChatGPT și alte instrumente de inteligență artificială în sistemul național de învățământ, din luna septembrie / Măsura – prezentată drept prima inițiativă mondială pentru introducerea acestor instrumente în școli


1 comment
  1. daca si la noi ar fi asa n ar mai fi pericolul extremist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Guvernul vrea să le dea profesorilor banii cu țârâita, cu pipeta / 5 ani, atât va dura ca Guvernul să aducă la zi salariile profesorilor”, a avertizat senatorul USR Ștefan Pălărie, legat de Ordonanța de urgență pentru plata diferențelor de drepturi salariale către profesori

Senatorul USR Ștefan Pălărie spune că Ordonanța de Urgență pe baza căreia urmează să fie plătite diferențele de drepturi salariale către profesori, pentru 2017-2021, adoptată joi în ședința de guvern,…
Vezi articolul

Se înființează Institutul de Științe ale Educației, care va monitoriza și evalua programele pilot și naționale și va deveni centru pentru evaluări ale elevilor și profesorilor, realizate în colaborare cu OCDE – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern prin care se va înființa Institutul de Științe ale Educației, care va realiza, la solicitarea Ministerului Educației,…
Vezi articolul

Directorul Sorin Hagiu, despre orele remediale: Riscăm să avem niște lucruri făcute doar pe hârtie, o condică semnată și, de fapt, beneficiul să nu ajungă cu adevărat la elevi / E doar un mod complicat de a spune că ar trebui să lucrăm diferențiat, ceea ce mulți dintre noi încercăm să facem, a spus profesorul Doru Căstăian

Orele de educație remedială introduse începând din anul școlar 2025-2026 ridică mai multe probleme, motiv pentru care este posibil ca obiectivul acestora să nu fie atins, a declarat Sorin Hagiu,…
Vezi articolul

Dispozitivele digitale în procesul de învățare la grădiniță: Educatorii le pot arăta copiilor scurte videoclipuri sau imagini cu teme relevante și pot folosi aplicații adaptate vârstei – scrisoare metodică pentru educatori

Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare în Scrisoarea metodică pentru anul școlar 2024-2025 pentru educație timpurie câteva sfaturi pentru educatori legate de folosirea tehnologiei la grădiniță, în procesul de învățare: „Educatorii…
Vezi articolul