Evaluare Națională 2022 Cel mai mare număr de contestații din ultimii 4 ani / Rezultatele vor fi afișate pe 30 iunie

18.935 de vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
21.856 de contestații au fost depuse la Evaluarea Națională 2022, potrivit reprezentanților ministerului Educației. Anterior, în conferința de presă de azi legată de rezultatele de la Bac 2022, ministrul a spus doar că sunt mai multe decât anul trecut, fără să precizeze un număr.
  • Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2022 vor fi afișate pe 30 iunie.

Anul acesta au fost depuse 21.856 de contestații, după primele rezultate ale Evaluării Naționale 2022, potrivit reprezentanților ministerului Educației.

În 2018, au fost depuse 23.761 de contestații, iar anul trecut 20.271. Cele mai puține contestații în acest interval de 4 ani au fost în 2020, peste 15.000.

Primele rezultate ale Evaluării Naționale 2022 indicau că peste 82% dintre elevi au luat peste 5. La matematică, 10 % peste media de anul trecut în cazul celor care au luat peste nota cinci.

Ministrul Educației a mulțumit specialiștilor din Ministerul Educației pentru calitatea subiectelor apreciind că „au fost extrem de bine formulate”. Oficialul a mai spus că este o diferență de 5,5% față de anul trecut.

Sunt 221 medii de 10. La Limba română 810 note de 10, și 2966 de medii de 10 la matematică.

Anterior, azi, la conferința de presă a ministerului în care anunța rezultatele Bacalaureatului 2022, Sorin Cîmpeanu a spus: “Am avut un număr de contestații la Evaluarea Națională un pic mai mare decât cel de anul trecut,” a răspuns ministrul, întrebat de presă, câte contestații au depus elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au dat Evaluarea Națională.

Primele rezultate ale Evaluării Naționale 2022 au fost afișate pe 23 iunie, și contestațiile au fost depuse timp de 2 zile, până pe 24 iunie.

Informații de context

Anul trecut după contestații peste 12.500 de note s-au majorat după contestații, iar aproape 6.000 au scăzut. Procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,1.

În 2021, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidați), în creștere cu 0,10% (103 candidați) față de rezultatele inițiale (76,80%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10: de la 120 la 132 (+12).

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com /  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UTIL Ghid pentru Evaluarea Națională 2022. Intrarea în săli se face la ora 8, la ora 9 începe proba / Candidații pot cere foi suplimentare care se capsează pe broșură, pot scrie doar cu cerneală sau pix albastru – ce pot face dacă greșesc pe foaia de examen

Procedurile pentru desfășurarea Evaluării Naționale la clasa a VIII-a 2021 rămân valabile, cu excepția rigorilor sanitare legate de purtarea măștii, fiind cele publicate anul trecut de Ministerul Educației. Examenele încep…
Vezi articolul

Cătălin Ciupală, profesor de matematică, propune calibrarea corecturii la Bacalaureat și Evaluarea Națională pe o lucrare-test, ca la BAC-ul internațional: dacă profesorul evaluator supraevaluează sau subevaluează o lucrare, atunci îi apare în platformă un steag roșu de atenționare

Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, din Braşov, are două propuneri privind corectarea lucrărilor de la examene naționale în platformă astfel încât să nu mai existe…
Vezi articolul