Evaluarea digitală aplicată la Universitatea de Medicină din Iași, prezentată drept o “premieră” în România: teste grilă individualizate, pe tabletă, cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs

4.310 vizualizări
Evaluare digitală la UMF Grigore T. Popa Iași / Foto: UMF Iași
Teste grilă date pe tabletă, personalizate și cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs la respectiva disciplină – așa se desfășoară evaluarea digitală la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, în actuala sesiune, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior. 

Prezentarea noului sistem de evaluare arată că aceasta este aplicată în concordanță cu o nouă metodologie de examinare introdusă în acest an și este declarată “o premieră în sistemul de învățământ românesc”.

  • Universitatea spune că evaluarea digitală poate fi făcută în urma unei investiții de aproape 800.000 de euro în achiziția de tablete, programe, infrastructură hardware și software, rețea.

Primul examen teoretic desfășurat în acest format s-a desfășurat sâmbătă, 21 ianuarie. Comunicatul UMF prezintă avantaje și dezavantaje ale noului sistem prin intermediul declarațiilor făcute de una dintre studente:

  • “Micile neclarități și obstacole au fost depășite cu succes studenții au avut posibilitatea să își programeze singuri datele și orele de examen, ceea ce consider ca fiind un avantaj. Un dezavantaj ar fi suprasolicitarea platformei cu întrebările-grilă și accesul dificil pentru simulările de examen în timp util. Pentru mine, primul examen conform noii metodologii a derulat cu succes, dispozitivele au funcționat fără nici o problemă și profesorii supraveghetori au dirijat fluxul de studenți spre locul destinat fiecăruia” – Vlada V., studentă în anul V la Facultatea de Farmacie. 
Modalitatea de desfășurare a testului grilă, potrivit prezentării UMF Iași

“Fiecare student are o grilă de tip MCQ individualizată, care este selecționată de programul informatic din baza de întrebări pe care fiecare disciplină are obligația de a o trimite la Centrul de comunicații cel mai târziu cu o săptămână înaintea debutului sesiunii ordinare. Fiecare grilă MCQ conține un număr egal de întrebări de tip complement simplu și complement multiplu. Grila MCQ conține un număr diferite de întrebări, dependent de numărul de ore de curs/semestru aferent disciplinei la care se desfășoară examenul. Astfel numărul de întrebări din grilă va fi:

  • 20 de întrebări (10 complement simplu și 10 complement multiplu) la discipline cu 7 ore de curs;
  • 30 de întrebări (15 complement simplu și 15 complement multiplu) la discipline cu 14 ore de curs;
  • 48 de întrebări (24 complement simplu și 24 complement multiplu) la discipline cu 21 ore  de curs;
  • 60 de întrebări (30 complement simplu și 30 complement multiplu) la discipline cu 28 ore de curs;
  • 70 de întrebări (35 complement simplu și 35 complement multiplu) la discipline cu 35 – 42 ore de curs;
  • 80 de întrebări (40 complement simplu și 40 complement multiplu) la discipline de an cu mai mult de 42 ore de curs;

Fiecare student care participă la un examen va avea acces la postul de examinare – arondat aleatoriu de sistemul informatic – pe baza credențialelor din sistemul eLearning. După autentificare, la debutul perioadei de examinare, interfața tabletei va deveni activă și va permite deschiderea unei ferestre ce va conține grila cu întrebările aferente disciplinei examinate.

Durata examenului este dependentă de numărul de întrebări din grila de examinare:

  • 30 minute pentru un examen cu 20 de întrebări
  • 45 minute pentru un examen cu 30 de întrebări
  • 60 minute pentru un examen cu 48 de întrebări
  • 75 minute pentru un examen cu 60 de întrebări
  • 90 minute pentru un examen cu 70 de întrebări
  • 105 minute pentru un examen cu 80 de întrebări

Studentul va completa răspunsul/răspunsurile aferente fiecărei întrebări din grilă, iar la sfârșitul perioadei de examinare va salva răspunsurile. Forma finală salvată va fi evaluată informatic la sfârșitul perioadei de examinare și va fi generată nota corespunzătoare examenului grilă. La sfârșitul timpului alocat examinării, interfața tabletei va deveni inactivă, fiind astfel imposibilă completarea cu alte răspunsuri”, conform sursei citate.


4 comments
  1. O porcărie!
    O groază de grile greșite, profesorii nu au respectat bibliografia…te uiți încrucișat pentru că intr.un loc se spune una în curs alta..se contrazic singuri.
    S.au cerut grile…dar nu informatizare cînd nu ai acest sistem bine pus la punct, ca de exemplu la Poliție pentru permis. S.au băgat destui bani in unele buzunare cu acest proiect de informatizare

  2. Pe mine mă interesează soluția tehnică pe care a fost construită platforma eLearning de evaluare. Din descrierea făcută în articol, sistemului ar avea un nucleu din Germania (ilias.de) care poate fi customizat la diverse niveluri, cu bănci de itemi de vreo șapte tipuri și toate cele necesare realizării unei evaluări cât mai obiective. Chiar mă gândeam când va apare și la noi o soluție de genul…
    Poate cineva să-mi confirme dacă e ILIAS la bază?

  3. Sper ca la chirurgie nu se da examen pe tableta …

    >>complement simplu și complement multiplu
    Probabil ca astia cu medicina au o pedagogie a lor speciala. Poate consulta domniile lor un DEX? O carte de padagogie? Maybe? Poate s-au gandit la complementul masculin?

    Itemii se numesc “singlă” (single answer – un singur raspuns corect, radiobutton) si “multipla” (multiple answer, mai multe raspunsuri corecte, checkbox).

    In pedagogia clasica (fara tablete) se numesc cu alegere unica (un singur raspuns corect), duala (A, F) sau multipla (mai multe raspunsuri corecte. In Romania (cu o pedagogie mai smechera) alegerea multipla include si single answer.

    Anyway, doar cu niste itemi obiectivi evaluarea nu este completa. Cum spuneam nu poti verifica daca un copil stie sa loveasca mingea cu un item obiectiv pe tableta si nici nu poti verifica daca un student la medicina face deosebirea intre un uter si un apendice cu un item obiectiv pe tableta.

    Dar suntem in Romania, tara tuturor posibilitatilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Resurse educaționale gratuite pentru prevenirea consumului de droguri, puse la dispoziție profesorilor de Asociația Preventis și încurajate de Ministerul Educației

Profesorii pot descărca gratuit materiale de prevenire a consumului de substanțe, potrivit unei informări trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Lecțiile sunt oferite de Asociația Preventis. Recomandarea Ministerului Educației…
Vezi articolul

UPDATE Cererile pentru tichetele sociale pentru rechizite, în valoare de 500 de lei, trebuie depuse începând cu prima zi de cursuri la școală, 5 septembrie, iar lista cu beneficiarii ajunge la Ministerul Educației pe 23 septembrie / Nu a fost anunțată o dată exactă când vor intra banii pe carduri

Copiii “cei mai dezavantajați” din învățământul preșcolar, primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2022-2023 de tichete educaționale pe suport electronic pentru rechizite și alte materiale școlare, în valoare…
Vezi articolul

Rezultate Definitivat 2023: Rata de promovare este de aproape 77%, în creștere cu peste 6% față de anul trecut. Pentru a promova, un profesor trebuie să aibă cel puțin media 8

Rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 76.97%, în creștere…
Vezi articolul