EXCLUSIV În 2018, România a avut cel mai mic număr de copii nou-născuți din ultimii 50 de ani

12.759 de vizualizări
Anul trecut în România s-au născut cei mai puțini copii din ultima jumătate de secol, potrivit datelor oficiale disponibile și a celor obținute de Edupedu.ro. Practic, de la decretul dat în 1966 de Nicolae Ceaușescu, nu s-au mai născut atât de puțini copii într-un singur an la noi în țară.

Potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS), în primele 11 luni ale anului 2018 s-au născut doar 173.936 de copii. Am solicitat INS datele despre natalitate din ultimul deceniu și am comparat aceste cifre din 2018 cu cele ale nașterilor pe primele 11 luni din anii 2008-2017. Rezultatele (graficul de mai jos) dezvăluie faptul că în anul 2018 au fost chiar mai puține nașteri și față de anul de criză 2011 (180.414 copii născuți), an în care în România s-au luat măsurile de austeritate (de ex. reducerea salariilor în sectorul bugetar, concedieri masive, limitarea indemnizației concediului de creștere a copilului prin plafonarea indemnizației în timp și cuantum) și an în care România trecea printr-o perioadă de criză majoră.

SURSA: Edupedu.ro

Datele statistice oficiale pentru luna decembrie 2018 vor apărea pe data de 11 februarie, potrivit calendarului INS. Ca să putem avea o concluzie asupra întregului an, nu doar pentru primele 11 luni, am apelat la datele nașterilor raportate de sistemul sanitar public. Așa că am obținut, pe surse, informația că în luna decembrie 2018 s-au născut aproximativ 15.500 de copii. Dacă nu cumva acest număr se dublează în maternitățile private, atunci numărul nou-născuților pentru 2018 va fi în jurul valorii de 190.000 – în 2011 s-au născut 196.242 de copii.

Comparația cu ultimii 52 de ani

Numărul anual de nou-născuți nu a mai scăzut atât de mult din 1967, anul următor decretului dat de Ceaușescu, decret prin care a interzis avorturile și metodele contraceptive. Potrivit datelor Academiei Române și INS, anual între 1970 și 1989 s-au născut câte 360 de mii de copii, în medie. În 1989 s-au născut 369.000 de copii, iar în 1990, numărul a fost de 314.746. De atunci natalitatea a scăzut aproape continuu, cu ușoare reveniri. Până acum, însă, 190.000 de mii de nou-născuți nu am mai avut din anii ’60.

Citește și:

People photo created by freepik – www.freepik.com


5 comments
  1. Motive reale a scaderii natalitatii
    Lipsa credintei in Dumnezeu
    Emigrarea masiva
    lipsa unui scop in vita
    Egoismul
    Lipsa de patriotism
    prostia

    1

  2. Este atat de dramatic ce se intampla cu tinerele care doresc sa nasca in Romania!Dupa 10 ani de Italia nepoata mea s-a intors in Romania si a dorit sa -si gaseasca un loc de munca si sa dea nastere la un copil. Am angajat-o la firma mea ,a ramas gravida si a dat nastere la o fetita superba !Neavand 12 luni in ultimele 24 lucrate nu beneficiaza de indemnizstie ingrijire copil.Sunt obligata sa o chrm dupa 42 de zile de la nastere fin nou la lucru.Vi se pare normal!

    1. In cazul in care a fost angajata cu forme legale in Italia, poate depune cerere de concediu de crestere copil. Cereti mai multe informatii la AJPIS. Incepand din iulie 2016 avem o legislatie favorabila parintilor, mult mai buna decat in alte state.
      Regret ca doamna nu a cunoscut legislatia, pentru a putea beneficia de legea romaneasca favorabila.

    2. da, ai angajat-o la firma ta… e definitia nepotismului…ai incercat sa furi sansele altor oameni la angajare. E karma ;))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurență puternică pentru Tudorel Toader la Universitatea AI Cuza din Iași: Tudor Luchian, profesor la Facultatea de Fizică, Liviu Maha şi Gabriel Mursa, profesori la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, candidează pentru funcția de rector

Tudorel Toader, fostul ministru de Justiție al lui Liviu Dragnea, are o concurență puternică pentru postul de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Alți trei profesori din universitate…
Vezi articolul