EXCLUSIV Noul președinte al ARACIP va fi Silviu Iordache. Fost manechin de lenjerie intimă pentru Botezatu, profesor de religie și geografie, fondator Pro România Iași, director al Casei Corpului Didactic, și-a pus în CV că a organizat timp de nouă ani „Balul Bobocilor” la două licee

45.529 de vizualizări
Foto: adevărul.ro/ Silviu Iordache
Foto: adevărul.ro/ Silviu Iordache
Noul președinte interimar al ARACIP – instituția cheie care acreditează și autorizează toate școlile și grădinițele de stat și particulare – va fi șeful Casei Corpului Didactic Iași, fost fondator Pro România Iași și manechin, Silviu Iordache, potrivit informațiilor Edupedu.ro confirmate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Iordache va ocupa scaunul lăsat vacant de Alina Paraschiv; aceasta a demisionat pe 31 august din funcția de președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), la doar o lună după ce fusese numită în locul lui Șerban Iosifescu, acuzând faptul că nu a fost implicată de conducerea ministerului în reorganizarea drastică a agenției prevăzută printr-un proiect de hotărâre de guvern care scădea de la 15 la 4 numărul experților din conducerea ARACIP.

Sorin Cîmpeanu și Silviu Iordache, în iunie 2021 / Foto: Facebook.com/Iordache Silviu

Silviu Iordache este profesor de geografie la Colegiul „Emil Racoviță” din Iași, a fost profesor de religie, învățător, precum și manechin pentru colecțiile de modă ale designerului Cătălin Botezatu, după cum a declarat într-un interviu pentru adevărul.ro.

„Am prezentat la început colecţii de lenjerie intimă pentru Cătălin, dar apoi am discutat cu el şi i-am explicat că acum am şi eu un statut pe care trebuie să-l respect. A înţeles. De obicei aleg ce îmbrac atunci când urc pe scenă. Am încercat mereu să fiu decent”, spunea în 2011 profesorul Silviu Iordache.

Foto: adevărul.ro/ Silviu Iordache

„Când eram student, plecam vineri şi mă întorceam duminică seara de la prezentări. Acum sunt foarte puţine prezentări, iar în Moldova şi mai puţine. (…) Bărbaţii pot să prezinte şi la 50 de ani, dar eu văd modelling-ul ca pe un al doilea job. Vreau să fiu profesor”, declara Silviu Iordache, pentru adevărul.ro.

Articolul prezenta atunci și o galerie foto cu profesorul manechin.

Foto: adevărul.ro/ Silviu Iordache
Foto: adevărul.ro/ Silviu Iordache

A fost președinte fondator al filialei ProRomânia Iași, partid fondat la nivel național de Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin. În 2017, declara pentru bzi.ro că „am lucrat la mai multe proiecte cu domnul Sorin Cîmpeanu în perioada cât dânsul a fost ministru al Educației. Am avut onoarea să îi fiu coleg și, pe timpul colaborării noastre, am realizat că este un om de încredere, cu idei pro-europene, inovatoare, care pot duce România pe drumul cel bun. Consider că este timpul unei «#altfel» de abordări din partea clasei politice a problemelor actuale”.

Foto: bzi.ro / De la stânga la dreapta: Silviu Iordache, Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin

A părăsit partidul ProRomânia în 19 decembrie 2019, în același timp cu Sorin Cîmpeanu, cu justificarea următoare: „Ne-am trezit, peste noapte, cu domnul Ponta și prietenii lui excluși din PSD care încercau o revenire disperată și stabileau în acest sens întâlniri locale halucinante în care veneau foști aplaudaci și îl lăudau ce bun premier a fost și ce lucruri minunate a făcut. (…) Nu văd un viitor al acestui gen de politică care pe mine nu mă reprezintă și cred că nici pe cei mai tineri. Cred că Victor Ponta nu a înțeles că dacă ești naufragiat politic și cineva îți întinde o mână, te salvează și te ia în corabie, nu îl arunci peste bord ca să îi iei cârma”.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași, Silviu Iordache are 42 de ani, este din 2004 profesor de Geografie, în 2002-2004 a fost învățător la Școala “Col. Constantin Langa” din Miroslava, în 2001-2002 a fost profesor de Religie la Școala Nr. 3 “Alexandru Vlahuță” din Iași, iar din 1998 până în 2001, învățător.

Din 2012 este profesor în Corpul Național al Experților în Management Educațional, din 2011 are gradul didactic I cu media 10, potrivit propriului CV. În 1998 a absolvit Liceul Pedagogic “Vasile Lupu” din Iași cu atestat de învățător/educator și atestat de predare Religie, conform CV-ului său.

În 2004 a absolvit Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității “Al. I. Cuza” din Iași, secția geografie, iar în 2004-2006 a urmat un Master în Știința solului, la aceeași facultate. Iordache menționează că în 2007-2014 a fost membru în comisia de corectare la Olimpiada județeană de Geografie și că în aceeași perioadă o elevă a fost „clasificată” la faza națională. Acesta mai scrie că în 2006 a participat la organizarea Olimpiadei Naţionale de Limba maternă, „în calitate de ghid și profesor insoţitor”.

La capitolul „competențe și aptitudini organizatorice”, Iordache menționează că timp de 9 ani, în perioada 2006-2014, a “organizat aplicații practice și ‘Balul Bobocilor’ în fiecare an la Colegiul Tehnic “D. Leonida” și Colegiul Național “E. Racoviță” Iași”. Tot în CV, acesta consemnează: “am făcut parte din echipa de salvamari de la Tabăra Năvodari, Constanța, obținând atestat profesional și calificativul F.B.”.

Silviu Iordache este și autorul a două cărți, conform propriului CV: “Provocări creative – descriptori de performanţă la limba română” apărută în 1999 la Editura Spiru Haret, Iaşi, și “Provocări ludice – jocul didactic centrat pe obiectivele curriculare ale învăţământului primar şi preprimar”, Editura Spiru Haret, Iaşi.

În 2015 și 2016, Iordache a fost consilier la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, potrivit declarațiilor sale de avere. În acea perioadă, ministru era tot Sorin Cîmpeanu.

Publicația locală Ziaruldeiasi.ro îl prezintă pe Iordache drept „colaborator apropiat al consilierului județean ALDE Vasile Șălaru, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Educației”.

Amintim că Șălaru a fost secretarul de stat în Ministerul Educației care și-a dat demisia în 2015 la cererea ministrului de atunci, Sorin Cîmpeanu, după ce a declarat că elevele ar trebui să studieze pe un curriculum separat de cel al băieților și după ce a spus că motto-ul după care ar trebui să se ghideze fetele este: “Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”, potrivit Glasul Hunedoarei, citat de Hotnews.ro.

Vasile Șălaru a fost membru al PC, apoi candidat ALDE pentru Senat la alegerile parlamentare din 2016, fără să ajungă în camera superioară a Parlamentului României. A fost dat afară din partid în 2017, după ce l-a criticat pe Liviu Dragnea, în condițiile în care la nivel central PSD și ALDE erau în coaliția de guvernare. În 2019 fusese ales președintele filialei locale a UNPR, partid condus de Gabriel Oprea.

În declarațiile de avere publicate pe site-ul CCD Iași, din 2014 până în 2019, Silviu Iordache nu menționează niciun cont, doar venituri din salariul de director și de formator sau profesor. În 2020 apare un cont deschis la BRD în 2019 cu 20.000 de euro, iar în 2021 același cont are suma de 45.000 de euro.

Informații de background

Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) va fi reorganizată, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației. Actul normativ schimbă din temelii actuala structură de conducere a Agenției care acreditează, autorizează și evaluează toate școlile și grădinițele din România, private și de stat. Potrivit acestuia, Consiliul Agenției, organismul de conducere, cel care aprobă hotărârile prin care sunt acreditate școlile, va fi format din 20 de reprezentanți (față de 15 în prezent, toți experți), din care doar 4 să mai rămână specialiști în domeniul de expertiză al agenției.

În aceeași zi în care Alina Paraschiv era numită președinte ARACIP, pe 3 august 2021, era dat afară Șerban Iosifescu, președintele ARACIP din 2005. Ministerul Educației a sesizat parchetul în legătură cu nereguli la ARACIP, după un raport al corpului de control al ministrului.

Fiecare membru va fi numit prin ordin de ministru pe un mandat de 4 ani, potrivit noilor planuri, iar președintele acestui consiliu va fi ales prin vot de către membrii organismului. Acest președinte va fi plătit cu salariul unui secretar de stat. Indemnizația de ședință a membrilor va fi 1% din salariul președintelui, prevede proiectul. Ședințele ordinare au loc o dată pe lună, iar cele extraordinare ori de câte ori sunt convocate.

Consiliul ARACIP va fi format dintr-un președinte cu drept de vot și 20 membri, după cum
urmează:

a) patru experți din cadrul departamentelor ARACIP de acreditare și evaluare externă a calității;
b) patru reprezentanți ai Ministerului Educației, cadre didactice și/sau inspectori școlari de specialitate;
c) un reprezentant desemnat de Asociației Consiliilor Județene;
d) câte un reprezentant al celor două sindicate reprezentative din învățământul preuniversitar;
e) un reprezentant al Ministerului Finanțelor;
f) un reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
g) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne;
h) un reprezentant al Ministerului Apărării Naționale;
i) un reprezentant din partea Secretariatului de Stat pentru Culte;
j) un reprezentant al minorităților naționale din partea Departamentului pentru Relații Interetnice;
k) un reprezentant al Asociației Școlilor Particulare;
l) un reprezentant din cadrul organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem de educație din altă țară;
m) un reprezentant al asociațiilor de părinți;

Care este componența Consiliului ARACIP în prezent:

Potrivit HG 1285/2005 – de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Consiliul ARACIP este alcătuit din 15 membri, după cum urmează:

  • președintele ARACIP
  • vicepreședintele ARACIP
  • conducătorii departamentelor organizate în cadrul ARACIP, respectiv al Serviciului economic și administrativ
  • un consilier juridic din structura organizatorică a ARACIP
  • 9 experți din cadrul departamentelor ARACIP.
Citește și:
Cu ce se ocupă și cine conduce Ofsted, forul englez dat drept model pentru planul Ministerului Educației de a reforma ARACIP? “Muftiul” lui Radu Szekely – cavaler pentru activități în educație
Mai multe reclamații de la Ministerul Apărării și de la școli private, printre motivele reorganizării ARACIP, agenția care acreditează și evaluează școlile și grădinițele, susține secretarul de stat de la Educație, Radu Szekely / Se discută trecerea liceelor în administrarea consiliilor județene și standarde diferite pentru școlile private – interviu
DOCUMENT Desființarea mascată a ARACIP, agenția care acreditează școlile, prevăzută într-un proiect de hotărâre de guvern: Conducerea instituției va fi preluată de un consiliu în care sunt doar 4 specialiști în evaluarea școlilor, restul până la 20 fiind reprezentanți MAI, MAPN, ai cultelor, de la Finanțe și Dezvoltare, sindicaliști, părinți și școli private
1 septembrie 2021: Președinta ARACIP și-a dat demisia după o lună de la numire. Alina Paraschiv acuză apariția unui proiect de hotărâre de guvern cu „schimbări fundamentale” ale Agenției
11 august 2021: Cine este Alina Paraschiv, noua șefă a ARACIP, agenția care evaluează, autorizează și acreditează toate școlile din România
9 august 2021: Președintele demis al ARACIP, Șerban Iosifescu, anunță că va contesta în instanță ordinul eliberării sale din funcție, pe care îl consideră ilegal
3 august 2021: BREAKING Parchetul, sesizat în legătură cu nereguli la ARACIP, anunță ministrul Educației. Președintele agenției, Șerban Iosifescu, a fost eliberat din funcție


12 comentarii
  1. Silviu Iordache este fratele Loredanei Iordache ( casatorita Batranescu ) – prezentatoare de stiri la TVR. Sa vedem pe ce post va ajunge si surioara dupa aceasta numire. 😉

  2. Domnul ministru va promova dansul la bară…vai de el de învățământ ! o caricatură – vorbesc nu de persoană ci de ideea în sine !
    Mi se pare că este vorba despre sabotarea sistemului de învățământ !

    Prof. Tatiana Panaitescu

  3. Ma intreb: daca s-ar supraveghea video si ar superviza o ditamai comisie aceste concursuri de angajare prin minister, inspectorate si alte locsoare “caldute”, cati din actualii acoliti ar reusi sa ia primii posturile?? Intr-un examen pe post real, cum dam si noi, profesorii prin grade, titularizari de ni se acreste, cum dau elevii la EN, la Bacalaureat?!

  4. Spiru Haret ce pareri ar fi avut cu asa sistem de educatie si așa profesionisti. Este clar domnului asta i se potriveste disciplina religie si are aprobare sa predea religie de la preafericitii si preacuviosii sefi ai bisericii ortodoxe.Loc de munca mai bun nu exista, profesor de religie nu tu munca,raspundere si implicare.Securistii sunt de acord cu asa sefulet in educatie.

  5. Campene ,mai prost de atat,nu puteai alege ..!L-ai cununat pe acest impostor care nu stie sa lege doua vorbe, dar are sex-appeal ..!Poate ar fi bine sa-si prezinte foaia matricola cu notele din timpul liceului.In afara de balul bobocilor a mai organizat si alceva vreodata?Sau poate va ” imbunatati” si el invatamantul ca si tine,ingropandu-l definitiv.Este ca am dreptate dom’le doctor in imbunatatiri funciare!Chiar, cum ai luat “doftoratul” cu pamantul…!

  6. Inca un pas spre depolitizarea invatamantului si spre angajarea pe criterii de competenta, prin concurs. Tractoristu’ face revolutie pe tarlaua lui! Scrie istorie!

  7. Un articol malitios, facut in ideea de senzational, scris execrabil… e o rusine ca postati asa ceva, asta nu e presa, e prostitutie ce faceti voi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Toți copiii se întorc la clase”, obiectiv prezidențial depășit de planurile de petreceri și festivaluri de vară ale premierului: redeschiderea rapidă a școlilor pentru toți elevii se stinge subit, în timp ce Cîțu face calcule pentru Untold și NeverSea – Analiză Edupedu.ro

“Toți copiii se reîntorc în clase”, un deziderat pe care președintele Klaus Iohannis și membrii guvernului l-au vehiculat în ultima lună, invocând interesul superior al educației copiilor, este diluat tot…
Vezi articolul

Miclea, Funeriu și Moraru, soluții la criza educației: Schimbarea se va face prin conflict, nu va coborî Sf. Duh peste capetele sindicaliștilor / Mafiile din rectoratele universitare sunt o problemă de securitate națională

“Mafiile din rectoratele universitare, universitățile care sunt fabrici de făcut bani pentru rectori, sunt o problemă de securitate națională”, a declarat fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, la emisiunea lui…
Vezi articolul

Sociologul Dan Petre: Educația este victima alegerilor. Probabil suntem în cel mai mare experiment social din istoria omenirii / Există nuanțe când e vorba de închiderea activităților comerciale, ca și când se acordă mai mare atenție economiei imediate decât educației

Educația din România este una dintre victimele alegerilor, a declarat pentru Edupedu.ro sociologul Dan Petre. “La noi, alegerile au loc în principal în școli și nu ai vrea să ai…
Vezi articolul