Fondatorul platformei Școala Informală de IT anunță lansarea unei francize internaţionale

320 de vizualizări
Şcoala Informală de IT, o platformă de educaţie non-formală în domeniul IT, va lansa o franciză disponibilă internaţional, a declarat Răzvan Voica, directorul general şi cofondatorul SIIT, citat de Agerpres, potrivit G4Media.ro. Acesta spune că franciza ar putea fi gata până la finalul anului, dar costul nu a fost încă stabilit.

Şcoala Informală de IT a fost lansată în 2013, la Cluj, iar în prezent este o comunitate formată din zeci de mentori la nivel naţional, care au pregătit peste 3.000 de cursanţi. Nivelul mediu de acceptare la cursuri este de 40%, potrivit agenției de presă.

Peste 80% dintre participanţii la cele 27 de cursuri organizate de Şcoala Informală de IT au intrat sau au revenit în piaţa muncii după absolvire, indiferent de domeniile de activitate din care proveneau iniţial – construcţii, medicină, sistem bancar, actorie, filosofie sau teologie, spun reprezentanții acesteia.

Cursurile SIIT se desfăşoară în şase hub-uri dezvoltate la nivel naţional în Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Craiova, sub îndrumarea a 100 de practicieni – mentori şi sunt structurate pe trei niveluri: iniţiere, pregătire şi specializare în IT, scrie G4Media.ro.

Sucursala SIIT Bucureşti şi-a început activitatea acum trei ani. În cei trei ani de activitate, HUB-ul din Bucureşti a pregătit peste 600 de absolvenţi.

Cursanţii pot să aleagă din 27 de programe educaţionale, iar după absolvirea cursului introductiv sunt consiliaţi, conform abilităţilor tehnice şi non-tehnice pe care le deţin. Preţul este de 250 de euro pe lună, iar cursurile pot dura până la 6 luni. Pentru 2018, compania ţinteşte o cifră de afaceri de un milion de euro şi un nivel al profitabilităţii de 8%.

Foto: scoalainformala.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ediția nouă a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic – DOOM 3 este online și va fi lansată oficial într-o lună, spune Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică: Lucrăm să fie un instrument mai complex

Cea mai recentă ediție a Dicționarului Ortografic Ortoepic și Morfologic (DOOM 3), publicată în noiembrie 2021 de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române este accesibilă…
Vezi articolul

Simulare județeană pentru Evaluarea Națională și BAC 2024, organizată de ISJ Covasna, în ianuarie. Nu vor fi suspendate orele la celelalte clase neimplicate în simularea județeană, anunță inspectoratul școlar

Elevii de clasa a VIII-a din județul Covasna vor susține simularea județeană a Evaluării Naționale 2024 în perioada 22-25 ianuarie, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Covasna. Simularea județeană a examenului de…
Vezi articolul

Doctoranzii Universității din București deja au fost puși să semneze contracte cu tăierea plății pe oră de la 1 octombrie, deși rectorul susținea că nu a fost luată o decizie și că există doar o „discuție”

Doctoranzii Universității din București au fost puși deja de instituție să semneze un act adițional la contractul pentru plata cu ora, care prevede reducerea plății pe oră la aproape jumătate…
Vezi articolul