Formularul de înscriere în programul Mate Remedial, pentru elevii de clasa a VIII-a, publicat de Ministerul Educației / Până acum s-au înscris 687 de școli și 1.576 de profesori de matematică vor să folosească kitul

2.423 de vizualizări
Foto: captura formular MEC
Ministerul Educației a publicat duminică, 26 octombrie, formularul de înscriere în programul „Matematică Remedial”, destinat sprijinirii elevilor de gimnaziu care au lacune la matematică. Formularul poate fi completat de directorii școlilor interesate până la data de 31 octombrie 2025, ora 17:00, potrivit anunțului oficial publicat pe site-ul instituției.

Programul, lansat inițial la începutul acestei săptămâni, urmărește să îi ajute pe elevii de clasa a VIII-a să-și consolideze competențele de bază înainte de Evaluarea Națională 2026. În același timp, profesorii de matematică înscriși vor beneficia de formare profesională pentru a folosi metode remediale și resurse digitale moderne în procesul de predare.

Pachetul educațional oferit prin „Matematică Remedial” include un modul de activități pentru elevi, structurat pe 45 de ore, și un modul de formare pentru profesori, de 20 de ore, centrat pe predarea remedială și integrarea tehnologiei în procesul didactic. Ministerul subliniază că toate resursele digitale sunt oferite gratuit școlilor, sub forma unui „container digital” care poate fi instalat local, fără a necesita conexiune permanentă la internet.

Formularul de înscriere în programul Mate Remedial poate fi accesat și de aici

Până la momentul lansării formularului, 687 de școli și 1.576 de profesori de matematică și-au exprimat intenția de a participa la program, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației.

Ministrul Daniel David, citat în comunicat, împachetează acest program în zona „luptei cu analfabetismul funcțional”, acesta fiind doar un program de pregătire pentru elevii care au anul viitor Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Potrivit specialiștilor contactați de Edupedu.ro, un program țintit pe remedierea unor carențe legate de matematica de gimnaziu nu are legătură cu reducerea analfabetismului funcțional. Reamintim că, recent, o serie de improvizații, derivate din Legea Bolojan, au fost prezentate de Ministerul Educației drept „abordare strategică sistemică susținută și pragmatică” de combatere a analfabetismului funcțional, după ce Comisia Europeană a arătat într-o analiză că în ultimii 5 ani nu am combătut cu aproape nicio măsură fenomenul.

„Lupta cu analfabetismul funcțional începe cu sprijinul real acordat elevilor care au nevoie de ajutor. Prin programul Matematică Remedial, punem accent pe intervenția personalizată și pe utilizarea tehnologiei pentru a recupera decalajele de învățare”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.

Instituția precizează că la finalul anului școlar 2025-2026, Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) va realiza o analiză de impact a programului, în vederea unei posibile extinderi la nivel național. Prioritate la înscriere au școlile care fac deja parte din Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS).

Anunțul MEC vine la două zile după ce Edupedu.ro a relatat, în premieră, despre lansarea programului pilot Mate Remedial și despre conținutul pachetului educațional pe care Ministerul Educației îl pregătește pentru profesorii și elevii din școlile participante. Specialiștii care au făcut prezentarea programului nu menționează vreo legătură a acestuia cu alfabetizarea funcțională, pe care ministerul și-a construit mesajul politic.

Reamintim, în calendarul pentru Evaluarea Naţională 2026, probele pentru elevii de clasa a VIII-a demarează pe 22 iunie 2026 cu testarea la limba şi literatura română, urmată de ziua liberă între probe şi proba la matematică pe 24 iunie, iar limba maternă pe 26 iunie.

Mai mulți profesori atrag atenția că felul în care sunt concepute subiectele de la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a produce efecte negative asupra elevilor odată ajunși în liceu. Profesoara Raluca Răducanu a explicat că „se aplică baremul mult mai ușor, dar efectul este catastrofal la nivelul liceelor”, pentru că elevii învață mecanic, după șabloane, fără înțelegerea reală a conținutului. Profesoara de matematică Silvia Mușătoiu a povestit că a avut elevi de clasa a IX-a care „nu au știut să facă o figură geometrică citind cerința unei probleme, pentru că la Evaluare toate figurile li se dau făcute”, iar profesoara de română Maria Manea a spus că elevii proaspăt intrați la liceu „cer în continuare modele și șabloane” pentru compuneri, nefiind obișnuiți să gândească singuri și să construiască texte proprii. Toți cei trei profesori avertizează că această abordare bazată pe șabloane și bareme simplificate duce la pierderea gândirii critice și a capacității de aplicare reală a cunoștințelor.

Faptul că evaluarea dirijează învățarea este un principiu unanim recunoscut în științele educație. Ministerul Educației nu evaluează niciodată curriculumul în cei 13 ni de școală obligatorie ai elevului. O analiză oficială făcută în 2023 de Institutul de Științe ale Educației arăta clar că achizițiile de învățare nu au putut fi identificate corect, rezultatele așteptate ale învățării nu au putut fi măsurate suficient de bine, deoarece este favorizată măsurarea imprecisă. Cercetarea scotea în evidență o serie de probleme acute legate de relevanța acestui examen, prin raportare la obiectivele sale. Potrivit cercetării (integral aici), disponibilă și acum doar ca document-sinteză, deși Edupedu.ro a solicitat publicarea sa integrală încă de la momentul respectiv, problemele încep încă de la prevederile actualei legi și punerea lor în aplicare, printr-o distanță ce apare “între curriculum și evaluare”. Prima concluzie enunțată în raportul citat spune că, astfel, e generată “o direcționare a predării/ învățării către disciplinele de examen, în detrimentul formării/exersării/dezvoltării competențelor cheie; ca atare, se poate spune că efectul backwash este previzionat prin lege”.


2 comments
  1. Intai sa invatati elevii adunarea si scaderea peste 10, sa le fixati aceste cunostinte de baza, altfel nu pot elevii sa faca nici un exercitiu LA GIMNAZIU.
    Intai sa invatati elevii inmultirea si impartirea pe de rost, fixati-le aceste cunostinte, altfel elevii nu pot face nici un exercitiu LA GIMNAZIU.
    VIN FOARTE MULTI ELEVI IN CLASA A V-A DE GIMNAZIU CARE NU STIU TABLELE PE DE ROST, ADUNARE, SCADERE, INMULTIRE, IMPARTIRE, FIXATI-LE ODATA ACESTE CUNOSTIINTE, CE E ASA GREU DE INTELES.
    Scimbati planurile cadru de la primar, introduceti ore de citit, cate 1 ora in fiecare zi si cate 1 ora fixare cunostinte pentru adunari, scaderi, inmultiri, impartiri pe de rost , in fiecare zi, ca altfel nu dati rezultate.
    Ce e asa greu de inteles ca analfabetii vin din primar, nu este buna programa, nu are accent pe consolidare si fixare cunostinte, ci doar pe predare si evaluare!!!!!

  2. Cred că la clasa a-VIII-a, trebuie introduse obligatoriu pregătiri suplimentare la română și matematică, plătite de stat. Nu toți părinții au bani de pregătire, nu mai este cazul să spunem de salariile de mizerie ale părinților. Dacă s ar face aceste pregătiri obligatorii la școală, nu ar mai exista pregătiri particulare la care nu primești bon fiscal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate miercuri, 3 iulie, până la ora 14. Contestațiile pot fi depuse pe 3 și 4 iulie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afișate miercuri, 3 iulie, până la ora 14, potrivit calendarului oficial. Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de…
Vezi articolul

Schimbare de poziție a ministrului Educației privind obligativitatea vaccinării și testării anti-COVID pentru profesori și angajații școlilor: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică

„Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică”, a declarat ministrul Educației la briefingul de după…
Vezi articolul

BREAKING Studenții acuză Ministerul Educației că a ignorat „flagrant” propunerile ANOSR și cer extinderea până la finalul lunii septembrie a dezbaterilor pe Legea învățământului superior

Reprezentanții ANOSR acuză că în urma discuțiilor de luni pe proiectul legii Educației, ministerul, care anunța “rezultate fără precedent în istoria consultărilor între Ministerul Educației și studenți!”, nici măcar nu…
Vezi articolul

Comasările de școli au fost utile, pentru că puteai face mai ușor normele profesorilor, spune ministrul Daniel David: Un titular sau un suplinitor nu mai trebuie să aibă două sau trei contracte cu trei unități cu personalitate juridică, are un singur contract. Comasările n-au dus la oameni dați afară

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri la RFI că au fost utile comasările de școli, din anul școlar 2025-2026. „Un titular sau un suplinitor nu mai trebuie să aibă…
Vezi articolul