FOTO VIDEO A 16-a zi de proteste organizate de sindicate în fața Ministerului Educației și Cercetării, față de Legea Bolojan

2.526 de vizualizări
Federațiile sindicatelor din învățământ au organizat, vineri dimineață, o nouă manifestație de protest față de Legea Bolojan și prevederile acesteia privind educația, în fața sediului Ministerului de resort. Este a 16-a zi de proteste, declanșate de sindicate în urmă cu 4 săptămâni.

Sindicatele au anunțat proteste zilnice până la începutul anului școlar. Federațiile au transmis profesorilor că este esențial ca, în data de 8 septembrie, să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026: „Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice” – citește pe larg aici

Calendarul protestelor următoare, până la începutul anului școlar, așa cum a fost anunțat de sindicatele din Educație:

21 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

22 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

25 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

26 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

27 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1200;

28 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1130;

3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 1000 – 1200;

3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;

4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;

5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 1200 – 1300;

8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 1100 – 1600.

Citește și:
VIDEO Noi proteste ale sindicatelor învățământ la sediul MinisteruluI Educației și Cercetării, joi dimineață: „Legea 141 – Falimentul Educației”, „Preț microbuz x 2, Plata cu ora : 2”


11 comments
  1. Foarte bine fac! Ar trebui ca sindicatele sa actioneze in instanta ministerul (intentionat scris asa) pentru ca si-au batut joc de profesori. Stiau ca nu vor avea bani si ca vor face o astfel de lege, dar n-au zis nimic din timp. Probabil multi dintre candidatii de anul asta nici nu ar mai fi sustinut examenul de titularizare, fiidca orcum nu aveau de ce.

  2. Din păcate, nu a fost blocat bacalaureatul din August. Pichetarea e bună, dar aproape nefolositoare. Nici chiar greva generală nu rezolvă multe, doar economie la buget. Pentru diletanții și incompetenții din conducerea țării greva generală este chiar binevenită. Au știut șmenarii când să acționeze, vara când populația didactică este inertă.

  3. Bravo, dragi colegi! Respect! Ramaneti demni! Nu cedam! Demisia, Daniel David! Fiecare zi cu tine la minister este un pericol urias pentru Educatie!!😡😡

  4. Bravo! Chiar de data asta sindicatele au acționat corect. Dar nu au cu cine discuta.

  5. Băi, nu v-ați plictisit? Că deja sunteți penibili! Încurcați orașul degeaba și inutile. Nu vedeți că nu vă bagă nimeni în seamă? Sunteți orbi? Aveți ochelari de cal?

    1. Corecție: inutil

    2. @KarkDnight
      Băi taică, tu nu te plictisești de același narativ ce îl livrezi în postări? Sau așa e la voi ordinul pe unitate?
      Taică, știi rasa de oi merinos?

    3. Tanti, chiar că ne plictisești. Mai cântă și la alte cârciumi.

      1. Ce? Nu îți convine adevărul că sunteți praf? Că încă predați după metode comuniste? Că nu vă pasă de copii? Nu vă gândiți decât la burțile voastre și să trăiți voi bine, nici cât negru sub unghie nu vă pasă de interesele.copiilor. Doar voi să aveți beneficii, după voi, potopul. Puturoși aroganți, ce sunteți! Sper să vi se taie salariile și cu 50% și mai ales, că nu vi se mai cumulează pensia cu salariul. Nu meritați salarii mărite, la aroganța și nesimțirea pe care o afișați. Am mai zis-o și o să repet: susțin privatizarea învățământului românesc preuniversitar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT De mâine, în toate școlile, timp de 3 zile să fie făcute „programe de Ziua Eroilor” și pe 13 iunie, la ora 12 fix, toți elevii și studenții din România să țină un moment de reculegere – adresă a Ministerului Educației după o hotărâre aprobată joia trecută de Guvern

Ministerul Educației a transmis luni, 10 iunie, o notă către inspectoratele școlare prin care școlile din țară trebuie să organizeze programe dedicate Zilei Eroilor începând de mâine, 11 iunie, până…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Cluj anunță un proiect prin care palmele a 100 de elevi vor fi „scanate” cu un dispozitiv ca să le fie determinat profilul de orientare în carieră / Marinela Marc, inspector șef: „Se scanează posibilitățile native ale tinerilor. Clubul Lions a venit spre noi cu acest dispozitiv și Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației”

Peste 100 de elevi clujeni de clasa a XI-a vor fi incluși într-un proiect-pilot care prevede scanarea mâinilor, cu un dispozitiv „pentru identificarea abilităților native privind cariera lor viitoare”, au…
Vezi articolul

DOCUMENT Noi reguli pentru examenele naționale și revenirea la școală: Limita de 10 elevi în clasă a fost eliminată, dispenserele cu dezinfectant în fiecare clasă și măsurile pentru igienizarea și dotarea toaletelor, la fel

Limita de 10 elevi în fiecare clasă a fost eliminată din măsurile prevăzute în școli pentru examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, potrivit unui ordin comun al ministrului Sănătății…
Vezi articolul