Greva profesorilor continuă luni, 12 iunie, în școli. La ora 10, liderii sindicali anunță dacă proiectul ordonanței de urgență al Guvernului este acceptat sau respins de angajații din Învățământ

Foto: FSLI/ Facebook.com

Luni, 12 iunie, greva profesorilor continuă în școli, după cum a declarat ieri Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), după negocierile de la Palatul Victoria: „Cu alte cuvinte, mâine este grevă în toate școlile”. La ora 10, liderii sindicali vor anunța răspunsul profesorilor față de oferta prezentată de Guvern.

UPDATE: Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024

Reporter: Mâine (12 iunie – n.red) la ora 10 anunțați dacă renunțați la grevă?

Marius Nistor: Mâine, la ora 10, vom transmite Guvernului poziția colegilor noștri, după ce vor intra în posesia conținutului actului normativ. Colegii au transmis foarte clar că vor să vadă conținutul actului normativ.

Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare. Există un paragraf și în preambulul OUG, despre cum ar trebui să fie salariile de la 1 ianuarie 2024, însă acest paragraf nu are nicio valoare în acel loc, potrivit normelor de tehnică legislatică în vigoare.

Față de ordonanța de urgență nr. 53 din 2023, majorarea promisă de 25% reprezintă, de fapt, 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, conform documentului. Pentru comparație, aici sunt grilele salariale valabile pentru luna mai 2023.

Duminică, premierul Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern că are convingerea că „toți dascălii din sistemul de educație vor avea încredere că ne ținem promisiunile, așa cum am demonstrat și până acum.”

De ce nu mai au încredere profesorii în acorduri politice cu Guvernul? Cum s-a făcut țăndări marele acord din 2018

La întrebarea cheie despre legalitatea prelungirii cursurilor anului școlar, Ligia Deca nu a fost lăsată să răspundă de purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Haideți să avem răbdare până mâine dimineață, să respectăm ceea ce liderii sindicatelor din educație au comunicat public astăzi la Guvern, și anume că vor oferi un răspuns mâine dimineață”, a spus Dan Cărbunaru.

Guvernul ar fi acceptat o propunere a sindicatelor care conține o promisiune de majorare a salariilor pentru anul următor, cu 50% din diferența între salariul actual și cel care va fi în noua grilă a noii legi a salarizării unitare.

Sâmbătă seara, sindicatele și-au întrebat oamenii din teritoriu dacă propunerile acceptate de Guvern, la solicitarea lor, sunt acceptabile, în așa fel încât greva generală să fie închisă.

Citește și:
Radu Vancu, despre proiectul de ordonanța de urgență pentru profesori: Este vorba de o escrocherie / Eu sper că profesorii nu vor renunța. Ar fi și culmea să renunțe acum, când sunt mințiți și sfidați cu atâta nerușinare, greva sper să continue
DOCUMENT Ce sunt primele de carieră didactică, inventate de Guvern pentru voucherele de cărți pentru profesori și ce vor putea cumpăra aceștia cu cardurile pe care vor intra 1.500 de lei în fiecare toamnă, timp de 3 ani, dacă acceptă oferta Guvernului – proiect de OUG / Personalul nedidactic ar primi 500 de lei pe an pentru „nevoi didactice individuale”
VIDEO La întrebarea cheie despre legalitatea prelungirii cursurilor anului școlar, Ligia Deca nu a fost lăsată să răspundă de purtătorul de cuvânt al Guvernului: Haideți să avem răbdare până mâine dimineață
GRILE Salariile de bază pentru profesori și angajații din școli și universități, pe fiecare funcție, grad didactic și vechime, propuse în proiectul de Ordonanță publicat de Guvern în dezbatere
BREAKING Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare
DOCUMENT Sindicatele transmit profesorilor și angajaților din Educație că Guvernul a fost de acord cu creșterea în două tranșe pe noua grilă a salarizării și ca prevederea să fie inclusă în Ordonanța de urgență
BREAKING Calendarul școlar nu se prelungește, după 3 săptămâni de grevă a profesorilor cauzată de refuzul Guvernului Ciucă de a majora salariile. Deca argumentează decizia prin disconfortul resimțit de elevi în școlile în care autoritățile nu au cumpărat aer condiționat – VIDEO
Ministrul Educației: Aproximativ 60% dintre inspecțiile anunțate pentru Titularizare nu se pot efectua. Înțelegem nemulțumirea celor care au susținut inspecția la clasă
Oficial, probele de competențe de la Bacalaureat 2023 vor fi echivalate cu mediile din liceu. Ministrul Educației: Ordonanța de Urgență a fost adoptată
ULTIMA ORĂ Înscrierile la BAC 2023 se prelungesc până pe 16 iunie, anunță Ligia Deca, în contextul grevei profesorilor
Ligia Deca: Nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru Titularizare 2023, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest
Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea de la Guvern: Mâine este grevă în toate școlile. Oamenii decid / Marius Nistor, FSE: După ce oamenii vor vedea conținutul actului normativ publicat în Monitorul Oficial, vor lua o decizie
Premierul Ciucă: Ceea ce am promis, am făcut. Am încredere ca toți dascălii vor avea încredere că ne vom respecta promisiunile, așa cum am făcut și până acum / Guvernul nu a respectat nicio promisiune în privința salarizării profesorilor in ultimii 4 ani
Scriitorul Radu Vancu: Guvernul trebuie să-și asume prin ordonanță de urgență creșterea salariilor pentru profesori. Nu plecați după fentă, dragi profesori. Întâi legea – apoi armistițiul
Exit mobile version