Inspectoratele școlare vor transmite agenției teritoriale, în luna martie a fiecărui an și în luna august, situația frecventării cursurilor pentru copiii care beneficiază de alocația pentru susținerea familiei, conform unei…
Evaluarea Națională la 6 discipline, așa cum este prevăzută în Legea 1/2011, a fost prorogată, printr-o ordonanță de urgență, în cadrul ședinței de Guvern. Ministerul Educației a modificat forma articolului…
Programul „Masa caldă în școli” ar putea să fie extins pentru încă 50 de unități de învățământ, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență. În luna iulie a fost publicată…
500 de mii de tablete pentru elevi ar putea fi cumpărate de către primari în următoarea lună, cât a mai rămas până la debutul anului școlar, potrivit unui proiect de…
Inspectoratele școlare vor fi obligate să le ceară primăriilor spații adecvate în care copiii să învețe în condițiile sanitare impuse de pandemie. Prevederea face parte din proiectul de Ordonanță de…
Exceptare cu dedicație pentru școlile de stat: autorizarea și acreditarea nu mai sunt condiționate de prezentarea de către directorul unității de învățământ de stat a autorizației de securitate la incendiu,…