Harvard, MIT și Oxford – universitățile cu cea mai puternică reputație din lume – clasament Times Higher Education / Nicio instituție românească printre cele 300 incluse în rankingul internațional

3.984 de vizualizări
Universitatea Harvard / Foto: news.harvard.edu
Harvard University, Massachusetts Institute of Technology și University of Oxford sunt primele trei universități din lume în clasamentul pe 2025 al universităților în funcție de prestigiul lor, clasament publicat marți de Times Higher Education. Top 5 al World Reputation Rankings 2025 este completat de Stanford University și University of Cambridge. 

Clasamentul include 300 de instituții din 38 de țări și teritorii, dar niciuna nu este din România. Din Europa Centrală și de Est sunt doar două universități incluse – una din Cehia și două din Polonia, acestea din urmă figurând pentru prima dată în rankingul menționat.

Pe lângă cele 3 universități americane și două britanice din top 5, pe locurile 6-10 apar încă 3 instituții din SUA, dar și una din China și una din Japonia. 

Top 20 este dominat de americani, puținele universități din alte țări, în intervalul 11-20, fiind una din China, una din Elveția, încă una din Marea Britanie și una din Singapore.  

Top 10 World Reputation Rankings 2025 – Times Higher Education:

1 – Harvard University (SUA)

2 = Massachusetts Institute of Technology (SUA)

2 = University of Oxford (Marea Britanie)

4 = Stanford University (SUA)

4 = University of Cambridge (Marea Britanie)

6 = University of California, Berkeley (SUA)

7 = Princeton University (SUA)

8 = Tsinghua University (China)

9 = Yale University (SUA)

10 = University of Tokyo (Japonia)

Clasamentul se bazează pe un sondaj de opinie bazat pe invitații de participare în rândul experților din mediul academic și agregă răspunsurile venite de la 55.000 de astfel de specialiști. 

Citește și:
Clasamentul Times Higher Education al reputației universităților: Harvard, MIT și Stanford conduc în ranking / O singură universitate din Europa Centrală și de Est a fost inclusă


4 comments
  1. Clasamentul se bazeaza pe ,,sondajul de opinie…..” Cred ca sunt mai multe clasamente in ceea ce priveste calitatea universitatilor….. Clasificari dupa linii doctorale, programe de cercetare, lucrari publicate in reviste de prestigiu….Bine, unele dintre universitatile pomenite, au prestigiu vechi, dar e si multa politizare….

  2. Lasa ca vine maretul ministru cu strategia: reunim toate Universitatile din tara sub un singur nume, si poate reusim sa prindem locul 300.

  3. In topul 1000 de anul acesta exista totusi doua universitati romanesti. ASE este prima. UBB e cam in spate, la egalitate cu Suceava. Avand in vedere sumele extrem de mici alocate pentru universitatile romanesti, pana si faptul ca avem doua universitati in top 1000 e mare lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Profilul vocațional - artistic

Profilul vocațional – artistic, specializarea Muzică, la clasele a XI-a și a XII-a, propunerile Ministerului Educației în planurile cadru 2025: Câte 1 oră mai puțin în trunchiul comun la disciplinele Română, Limba modernă 2, Fizică și Geografie / Informatica și sportul devin obligatorii la aceste clase

Câte o oră mai puțin la disciplinele Limba română, limba Modernă 2, Fizică și Geografie în trunchiul comun pentru elevii de clasa a XI-a și a XII-a de la profilul…
Vezi articolul

Peste 3.000 de profesori din județul Iași vor boicota simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, anunță sindicatul USLIP: Curentul majoritar este pentru neparticipare

Peste 3.000 profesori din județul Iași au anunțat că vor boicota simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, potrivit unui comunicat transmis de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP)…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, după ce norma de predare a profesorilor a crescut din anul școlar 2025-2026: Pentru copii, structura resursei umane arată bine, în sensul că vor avea acces la mai mulți profesori calificați

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că, pentru copii, structura resursei umane, cel puțin așa cum arată acum, preliminar, (…) arată bine, în sensul că vor avea acces…
Vezi articolul