Ieșire în decor a președintelui Academiei Române, care conduce de 3 ani și instituția-cheie în soluționarea plagiatelor. Ioan Aurel Pop: CNATDCU este o instituție anacronică și sunt de acord că trebuie desființată

3.721 de vizualizări
Ioan-Aurel Pop / Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Ieșire în decor a președintelui Academiei Române, care de 3 ani conduce principalul for de analiză a plagiatelor din doctorate (CNATDCU). Ioan Aurel Pop le-a transmis rectorilor și ministrului, pe grupul lor comun de Whatsapp, că “CNATDCU este o instituție anacronică și sunt de acord că trebuie desființată. Pentru plagiate, avem comisiile de etică de la toate nivelele“. Pop face aceste declarații, dar nu și-a dat nici până astăzi demisia de la șefia instituției pe care o numește “anacronică”, ci doar se suspendă la fiecare 6 luni motivând suspendarea printr-un program prea încărcat la Academie și la universitatea unde este în continuare profesor sau prin probleme de sănătate.

Dragi colegi, CNATDCU este o instituție anacronică și sunt de acord că trebuie desființată. Pentru plagiate, avem comisiile de etică de la toate nivelele [Nota Redacției: greșeala aparține președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop]. Îmi cer scuze că intervin din afară, nemaifiind rector. Spor în toate! – acesta este mesajul trimis rectorilor, pe Whatsapp, de către președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, care din 2020 este și președintele Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Ieșirea de acum a lui Ioan Aurel Pop, ca manager care ține ocupată funcția fără să o exercite pe o perioadă prelungită, amintește de poziția sa vehementă împotriva verdictelor de plagiat. El este cel care în 2012 a criticat toată conducerea CNATDCU pentru verdictul de plagiat dat premierului de atunci, Victor Ponta. Acum, reacția lui Ioan Aurel Pop împotriva CNATDCU vine după ce Edupedu.ro a dezvăluit că noua lege a educației Cîmpeanu propune desființarea CNATDCU în plin scandal de plagiat al premierului Nicolae Ciucă. Premierul Ciucă “a validat“ proiectul de lege Cîmpeanu și va scăpa de analiza CNATDCU dacă legea intră în vigoare.

Numit în 2020 de liberala Monica Anisie în funcția de președinte CNATDCU, Ioan Aurel Pop saluta în 2012 desființarea de către social-democratul Liviu Pop a forului care decisese în aceeași zi că Victor Ponta a plagiat (sursa și detalii).

“Această reorganizare era absolut necesară” – declara Ioan Aurel Pop pe 30 iunie 2012 cu privire la procedura prin care Liviu Pop a mascat desființarea CNATDCU: Pop a reorganizat instituția, mărind de la 20 la 45 numărul de membri ai consiliului general.

Ce declara în 2012 Ioan Aurel Pop, după ce Marius Andruh anunțase oficial din poziția de președinte al CNATDCU că Victor Ponta a plagiat, fiind “plagiatul de tip copy-paste”:
  • “Eu nu puteam participa la o instanță care nu era în regulă.
  • Această reorganizare era absolut necesară, în condițiile în care eu sunt rectorul UBB, dar această universitate nu era reprezentată în consiliu, câtă vreme eu am fost ales membru din partea Academiei Române, nu a UBB”, a declarat Ioan Aurel Pop pe 30 iunie 2012, potrivit HotNews.ro.
  • “Consiliul general de atestare a diplomelor și titlurilor universitare, care a luat această decizie în cazul lui Victor Ponta, nu are atribuții directe în cazurile de plagiat, ci doar în condițiile regulamentului său. Adică în condițiile în care o comisie de specialitate discută un plagiat, acel plagiat ajunge pe masa consiliului după ce a fost discutat de comisia de specialitate, or în acest caz comisia de juriști din cadrul consiliului nu s-a pronunțat. Acest consiliu al nostru nu are între atribuțiile lui prioritare discutarea plagiatelor decât în măsura în care vin de la comisiile de specialitate. Or, după știința mea, o comisie de specialitate de drept care să fi discutat lucrarea nu s-a întrunit și nu există un motiv pentru care Consiliul general să se pronunțe cu atâta grabă”.
  • “Niciunul dintre membrii care s-au pronunțat în Consiliul general nu are pregătirea necesară, nu este profesor universitar la vreo facultate de Drept, nici în domeniul academic”

Anunțul lui Marius Andruh, în 2012:

  • “Este plagiatul de tip copy-paste.
  • Consiliul a luat aceasta teză de doctorat pagină cu pagină, pentru că s-a dorit să fie făcută analizarea din punct de vedere profesionist, dar niciunul dintre noi nu s-a amestecat în contribuțiile originale pe care le-a formulat candidatul, pentru că nu intra în atribuțiile noastre” – sursa: HotNews.ro

Ioan Aurel Pop a fost ales în 2018 președintele Academiei Române și, timp de 2 ani, a decis să nu renunțe și la funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pop a cumulat funcția de rector și cea de președinte al Academiei, pe un salariu anual uriaș de peste 500.000 de lei (sursa și detalii).

Ioan Aurel Pop a fost rector al UBB timp de 2 mandate, până în martie 2020 când funcția a fost câștigată de Daniel David.

Revista 22 a scris în 2018 că numele lui Ioan Aurel Pop a apărut pe o listă a colaboratorilor Securităţii. Reacția lui Pop a fost: “Mă aştept să mi se ceară condamnarea la moarte” (detalii aici).

Citește pe aceeași temă și:
BREAKING Instituția-cheie în analizarea plagiatelor este desființată în proiectul Legii educației, în plin scandal de plagiat la adresa premierului. Nicolae Ciucă “a validat“ proiectul de lege și va scăpa de analiza CNATDCU dacă legea intră în vigoare
Abuzurile de putere ale premierului Ciucă. Generalul distruge instituții întregi ca să scape de acuzația de plagiat
Desființarea CNATDCU este o tentativă de mușamalizare a oricărei fraude. Este aberant mecanismul care trimite o decizie de plagiat dată de experții Consiliului la decizia justiției – declară matematicianul Vasile Brînzănescu, membru în conducerea instituției-cheie în soluționarea plagiatelor
EXCLUSIV Profesorul Lazăr Vlăsceanu, unul dintre cei mai proeminenți sociologi români: Proiectul Legii învățământului superior – compilare, centralizare, uniformizare
Reprezentanții ANOSR reacționează la propunerile din legea învățământului superior: Respingem ferm prelungirea mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate / Dezacord pentru eliminarea atribuțiilor CNATDCU în acordarea titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare

4 comments
  1. E ordin peste tot, la toate nivelurile, nimeni nu se opune, ciolanul este prea gros și nu e de lăsat !.

    1. Alte țări europene nu au problema plagiatului atât de acută (sau cronică de-a dreptul) că la noi. Al naibii, îi apucă europenismul pe unii numai când le convine.

      1. care este rezultatul activității CNATDCU – întrebarea e retorică, pt că, orice ar face și oricât de curajos, este anihilată. Deocamdată, publicațiile internaționale nu mai acceptă autori români decât după verificări minuțioase, iar acesta este un mecanism mult mai sănătos de eliminare a putregaiului decât o comisie ale cărei concluzii sunt aruncate peste bord. Suntem sclavi ai vechililor analfabeți de pe moșia academică iar situația este rezultatul acumulărilor de gunoi sub preș de zeci de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Cine nu are dreptul să participe la concursurile pentru angajările pe școală. Metodologia pentru posturile care se vacantează în timpul anului școlar, pusă în consultare publică de Ministerul Educației

Cele 4 situații în care profesorii nu au dreptul să participe la concursurile pentru angajările pe școală, potrivit unui proiect pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba despre…
Vezi articolul

OFICIAL Banii de „Masa caldă în școli” sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevedea ordonanța prin care a fost aprobat numărul de 450 de școli în program. Nu există niciun leu prevăzut pentru mâncarea elevilor din primele două module ale anului școlar care începe în septembrie 2023

Pentru anul 2023, banii care sunt alocați pentru programul Masa caldă în școli sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevede o ordonanță de urgență, potrivit legii…
Vezi articolul
directoare Liceul Lazar

Aproape 250 de elevi de la clasa a XII-a merg doar 3 zile pe săptămână fizic, la școală, pe un orar flexibil “de tip american“, în care mai fac doar materiile pentru Bac. Proiectul pilot de la Colegiul “Gheorghe Lazăr”, caracterizat de directoare după un semestru și jumătate de aplicare: Elevii vin cu plăcere la ore, nu mai sunt stresați

În septembrie 2021 Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” a devenit “școală pilot“ prin ordin al ministrului Educației, proiect prin care, în semestrul al II-lea, elevii de clasele a XII-a vor face…
Vezi articolul