În Cehia, sancțiunile UE aplicate Rusiei ar putea duce la restricții pentru studenții ruși care învață în facultăți tehnice

174 de vizualizări
Praga, Republica Cehă / Foto: © Dreamstime.com
Sute de studenți ruși care studiază la facultăți tehnice din Republica Cehă ar putea fi nevoiți să-și întrerupă studiile sau să-și schimbe orientarea academică, din cauza interpretărilor date de autoritățile locale sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei, relatează Deutsche Welle. Sursa precizează, însă, că universitățile cehe, care beneficiază de autonomie, ezită să dea curs solicitărilor făcute de oficialii de la Praga.

Potrivit sursei citate, viceministrul Educației din Republica Cehă, Radka Wildova, a transmis universităților un memoriu prin care le atenționează că sancțiunile decise de UE în privința Rusiei interzic sprijinul tehnic oferit persoanelor și organizațiilor din Rusia, iar acordarea de servicii de educație în discipline tehnice sau sprijin în cercetare aplicată ar putea fi considerate asistență tehnică.

Autonomia universitară înseamnă că astfel de solicitări au doar valoare de recomandare, decizia aparținând exclusiv universităților. Reprezentanta ministerului a spus însă că, dacă instituțiile de învățământ superior nu dau curs cererii de a se conforma sancțiunilor UE, ele “riscă să piardă credibilitatea internațională”, notează Deutsche Welle, care citează platforma cehă Aktualne.cz.

  • Una dintre instituțiile care ar fi afectate profund de o astfel de măsură este Universitatea Tehnică Cehă din Praga, unde sunt înscriși aproximativ 800 de studenți ruși, dintr-un total de aproximativ 17.000 de studenți. Un reprezentant al universității este citat spunând că încearcă să găsească soluții pentru a respecta sancțiunile, permițând în același timp studenților ruși să-și continue studiile.

O posibilă soluție ar fi să li se ceară studenților care urmează studii de cibernetică sau aviație – ce ar putea intra sub umbrela sancțiunilor UE – să se distanțeze oficial de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, urmând ca apoi să solicite un permis special pentru continuarea studiilor. Dar mulți studenți se tem că scrisorile de distanțare ar putea ajunge la autoritățile ruse și, împreună cu familiile de acasă, ar putea deveni ținta persecuțiilor guvernului rus.

Foto © Larysa UhrynDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Asociației Școlilor Particulare, singurul prezent la dezbatere care nu a propus modificarea proiectului de hotărâre a organizării și funcționării ARACIP, prin care organizația sa primește un loc cu drept de vot în Consiliu / Christian Comșa: Problema mare nu este componența ARACIP, problema mare este ce evaluează și ce face în momentul în care merge în instituțiile de învățământ

„Experții ARACIP care realizează evaluările externe în prezent, au fost selectați acum peste 10 ani de zile. (…) Există obligația legală ca o dată la cinci ani să se realizeze…
Vezi articolul

Vaccinarea se va face etapizat, anunță Klaus Iohannis. Pentru alte categorii, în afară de medici, va avea loc prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-thru

Vaccinarea pentru alte categorii decât medicii se va face prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-thru, potrivit anunțului făcut de…
Vezi articolul