În Italia, tot personalul școlar, universitar și studenții sunt obligați să aibă certificatul verde de vaccinare anti-COVID. Lipsa certificatului conduce la suspendarea raportului de muncă și încheierea salarizării / Părinții care intră în școli ca să își ia copiii acasă trebuie să aibă cu ei certificatul verde

2.645 de vizualizări
Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com
Un decret aprobat joi în Italia prevede că părinții care intră în școli pentru a-și lua copiii acasă trebuie să dețină certificatul verde – care atestă vaccinarea contra Covid-19 -, informează Rador, care citează Corriere Della Sera. Acesta este doar un pas din cele prevăzute, în etape, pentru a se ajunge, la sfârșitul lunii octombrie, la obligația ca toate categoriile de lucrători să aibă certificat verde.

Autoritățile din Italia au decis să fie obligat să aibă certificatul verde tot personalul școlar și universitar, precum și studenții. Controlul este încredințat conducerii școlii. Lipsa certificatului verde este considerată absență nejustificată și, începând cu a cincea zi de absență, este suspendat raportul de muncă și nu se datorează nicio salarizare sau alte despăgubiri, notează Rador.

Planul guvernului este de a ține sub control curba epidemiologică și de a preveni noi închideri de tip carantină.

  • Parlamentul a votat trecerea la lege a decretului care a intrat în vigoare pe 6 august, iar joi, Consiliul de Miniștri a aprobat noul decret care impune certificatul verde lucrătorilor din școli, universități și RSA (Reședințele Sanitare Asistate). În RSA, obligația de vaccinare începe de la 10 octombrie pentru cei care intră în aceste structuri ca angajați.
Despre categoriile obligate să dețină certificatul verde și cele care vor avea această obligație în următoarele săptămâni:
Școli, universități, Reședințele Sanitare Asistate

Decretul aprobat impune lucrătorilor care intră în școli, universități și RSA-uri să dețină certificatul verde. Este vorba de angajații firmelor de curățenie, ai cantinelor şi despre cei care trebuie să efectueze lucrări de întreținere, notează sursa citată.

  • Proiectul de decret:

În proiectul de decret se precizează: “Până la 31 decembrie 2021, termenul limită pentru sfârșitul stării de urgență, cu scopul de a proteja sănătatea publică, oricine accesează toate structurile școlii, instituțiilor de învățământ și de formare trebuie să dețină și să prezinte certificatul verde. Prevederea menționată nu se aplică copiilor, elevilor și studenților, precum și celor care participă la sistemele regionale de formare, cu excepția celor care participă la cursurile de formare ale institutelor tehnice superioare”.

  • Începând cu 10 octombrie, obligația de vaccinare în Reședințele Sanitare Asistate:

Dispoziția privind RSA prevede: “De la 10 octombrie 2021 până la 31 decembrie 2021, termenul limită pentru încetarea stării de urgență, obligația de vaccinare prevăzută se aplică și tuturor subiecților, inclusiv celor externi, care își desfășoară propria activitate de lucru în structurile RSA”.

Personalul școlii și studenții

Obligația de a avea certificatul verde este în vigoare pentru tot personalul școlar și universitar și pentru studenți. Controlul este încredințat conducerii școlii. Lipsa certificatului verde este considerată absență nejustificată și, începând cu a cincea zi de absență, este suspendat raportul de muncă și nu se datorează nicio salarizare sau alte despăgubiri.

Spațiile închise

Obligația deţinerii certificatului verde este în vigoare într-o listă lungă de locuri închise. Acestea sunt:

  1. restaurante sau orice unităţi de consum la masă, în interior.
  2. spectacole deschise publicului, evenimente sportive și competiții;
  3. muzee, alte institute şi spații de cultură și expoziții;
  4. piscine, centre de înot, săli de sport, sporturi de echipă, centre de wellness
  5. festivaluri și târguri, conferințe și congrese;
  6. spa-uri, parcuri tematice și de distracții;
  7. centre culturale, centre sociale și recreative, limitate la activități interioare, cu excepția centrelor educaționale pentru copii, inclusiv a centrelor de vară
  8. săli de jocuri, de pariuri, săli de bingo și cazinouri;
  9. concursuri publice
Trenuri, avioane, nave

De la 1 septembrie, certificatul verde este obligatoriu pentru călătoriile de lungă distanță cu trenul, călătorii cu avioane și nave.

În Tav, Intercity sau în trenurile Intercity Night, certificatului verde este obligatoriu. Controlorul are autoritatea de a verifica dacă pasagerii dețin certificatul.

Chiar și în cazul navelor inter-regionale și feriboturilor, toți pasagerii trebuie să aibă certificatul verde. Capacitatea este fixată la 80%. Fac excepţie legăturile maritime ale strâmtorii Messina care, deși se află între două regiuni diferite, respectă regulile stabilite pentru transportul public local.

Avioane – Pe lângă zborurile internaționale, certificatul verde este obligatoriu și pentru rutele interne. Verificarea acestuia este responsabilitatea transportatorilor aerieni și a delegaților.

Autobuze – Pentru a urca în autobuzele care leagă mai mult de două regiuni și care fac trasee turistice mai lungi și cele pentru servicii de închiriere cu șofer, este necesară prezentarea certificatului verde Covid-19. Capacitatea acestora a fost stabilită la 80% (înainte de obligativitatea permisului verde era de 50%).

Cantine

Obligația se aplică și cantinelor din incinta companiilor, susține Guvernul.

Pentru masa în interior, lucrătorii pot accesa cantina companiei sau localurile utilizate pentru servirea mesei angajaților doar dacă au certificate verzi, la fel ca în restaurante. În acest scop, managerii serviciilor menționate mai sus sunt obligați să verifice certificatele, transmite sursa citată.

Hoteluri

Guvernul a clarificat procedurile pentru hoteluri, care sunt diferite pentru clienți și pentru cei care intră doar pentru anumite activități.

  1. Clienții unei structuri de cazare pot accesa restaurantul acestuia și, în cazul consumului la masă în interior, fără a prezenta un certificat verde.
  2. Clienții unei structuri de cazare trebuie să dețină certificatul verde doar pentru activitățile interioare ale piscinelor, centrelor de înot, sălilor de sport, sporturilor de echipă și centrelor de wellness.
  3. Clienții externi trebuie să deţină certificate verzi în cazul în care vor să servească masa în interiorul hotelului.
Centre termale

Persoanele care accesează spa-urile exclusiv pentru a profita de furnizarea de servicii care se încadrează în nivelurile esențiale de asistență și pentru activități terapeutice și de reabilitare nu au obligația prezentării certificatului verde dacă au o recomandare semnată de medicul de familie sau de un specialist.

Traducere Rador: Cătălina Păunel / Sursa: corrieredellasera.it

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
3 septembrie 2021: Ministrul Educației din Italia: Acolo unde se țin cursuri cu toți elevii vaccinați, va fi posibil să vă scoateți măștile în clasă și să vă arătați zâmbetul / Autoritățile de la Roma discută eliminarea măștii în toate școlile cu 100% vaccinați
30 august 2021: Oficial guvernamental: „Peste 90% din personalul școlar din Italia s-a vaccinat împotriva COVID-19” / În România, 60% dintre angajații sistemului de Educație sunt vaccinați
24 august 2021: Regulile pentru începerea școlii în Italia: Personalul nevaccinat se va testa la fiecare 48 de ore. Cine refuză, va fi concediat în patru zile. Accesul în școli – în baza certificatului verde

6 comments
  1. Felicitări italienilor, un exemplu de bune practici. Noi nu avem timp de astfel de prostii, la noi e doar despre dl. Câțu. Atât.

    1. Ce anume considerați că e civilizat în a condiționa locul de muncă și contractul aferent, de inocularea unui ser insuficient testat??

      1. Daca nici aceste vaccinuri nu mai sunt testate! Pai din ianuarie până acum s-au vaccinat milioane de persoane ! Sunt cele mai testate vaccinuri din istorie. Și cel puțin pfizer nu mai este experimental, având în vedere că a fost aprobat definitiv în SUA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu, despre imaginile cu secretarul de stat Sorin Ion și 22 de inspectori fără mască, într-o sală de ședințe: Noi respectăm legea / Inspectoratul Școlar a șters fotografiile: Regretăm această eroare / Legea permite maximum 10 persoane fără mască, dacă lucrează în același birou

„Domnul subsecretar de stat întotdeauna respectă regulile și sunt convins că nu le-a încălcat”, a spus astăzi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre faptul că secretarul de stat pe preuniversitar, Sorin…
Vezi articolul

VIDEO Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a depus jurământul la Palatul Cotroceni / Klaus Iohannis: Sunt încredințat că proiectul România educată nu doar că va merge mai departe, ci va merge mai departe cu noi energii și cred, sper, cu noi susțineri atât din spațiul politic, cât și din spațiul învățământului și din spațiul public la modul general

Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a depus jurământul luni seara, la Palatul Cotroceni. La încheierea ceremoniei, președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj de circa două minute în care…
Vezi articolul