În România anului 2023, se bat ultimele cuie în sicriul câinelui de pază al societății

Există un moment în filmul „Aproape celebri” (2000) – ce merită revăzut de mai multe ori și la vârste diferite pentru a fi înțeles din toate punctele de vedere – în care unul dintre personajele principale spune despre tânărul fan rock devenit reporter: „Nu a fost niciodată o persoană; a fost un jurnalist”. 

Deși pentru cei mai mulți primul instinct ar fi să râdă, pentru cei din breaslă, afirmația lasă în urmă un gust dulce-amărui. Într-adevăr, noi nu suntem persoane; suntem poarta de intrare pentru adevărul ce poate răni și evenimentele ce pot șoca; suntem primii atunci când adevărul trebuie arătat și spus; dar suntem primii și atunci când este căutat un țap ispășitor. 

România, o țară est-europeană cu o istorie de aproape 200 de ani a presei scrise, se regăsește astăzi la intersecția binelui și răului, adevărului și minciunii, libertății de exprimare și intereselor. Independența jurnaliștilor români nu este nici pe departe unde ar trebui să fie în anul 2023; ori poate că este exact unde trebuie, având în vedere starea societății. Dar oare, nu presa face societatea? Nu presa trage de mânecă societatea ca la rândul ei să bată la ușa celor cu putere de decizie? Când am încetat să mai fim a patra putere în stat? Când am încetat să mai fim acel legendar câine de pază? Răspunsul este simplu: atunci când am tăcut; atunci când am evitat să supărăm; atunci când am ales să închidem ochii; atunci când am acceptat firimituri în schimbul unui trai aproape decent și deloc integru. 

Dacă nu era clar deja, tocmai asta facem și acum. Într-un moment ce ar putea declanșa o conversație la nivel național despre starea jurnalismului din România, cei mai mulți dintre noi aleg să tacă și să-și vadă de treabă. Business as usual. Chiar dacă știm că ce se întâmplă nu este normal și că ce ni se cere să făcem are deja repercusiuni grave în societatea pe care o modelăm articol cu articol. Toți participăm cu bună știință la criza care cuprinde astăzi presa românească. 

Să vezi cum un redactor-șef pleacă în aplauzele redactorilor după ce a fost dat afară pentru că nu a vrut să accepte „imixtiunea comercialului în editorial” dă fiori reci pe șira spinării oricui care cunoaște pe deplin starea jurnalismului din România și care a lucrat măcar într-o redacție. Nu este un moment de aplaudat, ci mai degrabă unul de reculegere pentru „o specie în faza finală de extincție”, în cuvintele lui Cristian Tudor Popescu; o specie în a cărui sicriu se bat ultimele cuie. 

Presa din România se zbate de prea mult timp într-un cerc vicios din care unii ar spune că nu există scăpare. Dar adevărul este că nu e niciodată prea târziu să te trezești, să spui clar și răspicat cine ești și ce reprezenți, iar noi nu mai avem nimic de pierdut; din contră, avem totul de demonstrat. 

Acum este un moment mai bun ca oricând să arătăm că jurnalismul poate și trebuie să fie pe bune și fără compromisuri. Jurnalismul adevărat înseamnă să pui întrebările incomode și să nu accepți firimituri. Jurnalismul pe bune este atunci când ei te dau afară pe ușă, iar tu intri pe geam. Jurnalismul adevărat înseamnă să nu renunți niciodată. În caz contrar, această țară est-europeană cu aspirații occidentale și o istorie tulbure nu are nicio șansă. 

Foto: © Fotoschab | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.