Încă un raport cerut de Ministerul Educației tuturor inspectoratelor: să completeze un document cu activitățile de educație juridică făcute în școli din ianuarie până în iunie

19.886 de vizualizări
Foto: © Bacho12345 | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare din fiecare județ trebuie să trimită un nou raport către Ministerul Educației, până luni, 21 iulie. Mai exact, să centralizeze și să transmită informații despre activitățile de educație juridică desfășurate în școli în perioada 1 ianuarie – 20 iunie 2025, potrivit unei adrese a ministerului.

Ministerul Educației motivează că acest raport este necesar „ca urmare a solicitării primite din partea Ministerului Justiției, (…) în vederea elaborării unui raport interimar de activitate, privitor la implementarea Protocolului de colaborare privind educația juridică”, apare menționat în adresă.

Datele de completat trebuie să fie structurate conform Anexei nr. 3.2 la Metodologia de organizare și desfășurare a activităților de educație juridică și includ:

  • Denumirea generică a disciplinelor la care s-au integrat activitățile (ex: Educație civică, Educație socială, Filosofie, etc.);
  • Nivelul de învățământ și clasele la care s-au desfășurat activitățile (ex: clasa a III-a, a V-a, a XI-a);
  • Categorii de practicieni ai dreptului implicați în activități (ex: judecători, procurori, avocați);
  • Activitățile nu au avut loc în cadrul orelor de curs;
  • Activitățile din cadrul orelor de consiliere sau dirigenție;
  • Concursurile școlare care au avut tematică juridică.

Anexa nr. 3.2 la Metodologie

Raportul trebuie transmis în format Word și PDF (scanat), semnat de inspectorul școlar general și inspectorul responsabil cu activitățile de educație juridică, până pe 21 iulie, mai este menționat în adresă.

Nota Ministerului Educației poate fi consultată mai jos:

Metodologia de organizare și desfășurare a activităților de educație juridică

Citește și:
Ministrul Daniel David: Dirigintele profesor de matematică să predea educație juridică, pentru sănătate, antreprenoriat? Nu mai bine inviți specialiști care se pricep? Dacă deschidem școlile pentru ei, firmele n-o să se tot plângă că nu oferim oamenii de care au nevoie

Foto: © Bacho12345 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Singura reactie rezonanabila pt acesta solicitarea este: Tara arde si baba se piaptănă!! Sau: Țineți directorii ocupați!

  2. Eu nu vad folositoare orele de religie in scoli la cls primare.Ar fi bine ca in cl 1-4 sa se implementeze studiile waldorf, copiii nu cunosc multe lucruri uzuale, nu cunosc sensul cuvintelor, nu stiu bunele maniere, regulile de circulatie etc.Deci in locul religiei sa introduceti lectii civice, medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Cluj: Sunt cu 106 clase de pregătitoare în plus față de anul trecut / Cererea vine de la familiile tinere care aleg să se stabilească în special în municipiul Cluj-Napoca, dar și în zona metropolitană

Anul acesta, județul Cluj are cu 106 clase pregătitoare mai mult decât anul trecut, a declarat recent șefa Inspectoratului Școlar Cluj, Marinela Marc, la Radio România Actualități. Cele mai mari…
Vezi articolul

VIDEO Discurs fără noimă al premierului Ciucă. Fragmentul a dispărut din transcriptul postat pe site-ul guvernului: „Cred că această activitate trebuie să fie una cât se poate de simplă, cât se poate de transparentă, pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi trebuie să o complicăm prin cuvinte și prin expresii”

Premierul Nicolae Ciucă, deținător al titlului de doctor în științe militare, a susținut miercuri la guvern un discurs confuz în fața studenților. El a pledat pentru revenirea în România a…
Vezi articolul

Andreia Bodea, directoarea Colegiului I.L. Caragiale din București: Până în acest moment, majoritatea profesorilor care sunt implicați în simulare vor fi la simulare. Eu nu pot să garantez că ei nu se vor răzgândi

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, a declarat pentru Edupedu.ro că „până în acest moment, dar vă dați seama că lucrurile se pot schimba de la o…
Vezi articolul