Încălcarea termenelor și lipsa de transparență pentru elaborarea unui proiect de lege a Educației, criticate de Consiliul Elevilor: Putem găsi soluții dacă discutăm cu aceia care se confruntă cu problemele: elevii, profesorii și părinții

339 de vizualizări
Foto: CNE
Propunerea pentru noua Lege a Educației a întârziat să apară, deși trebuia prezentată în guvern în luna iunie 2022, fapt criticat de Consiliul Național al Elevilor, potrivit unui comunicat remis redacției. Organizația elevilor din țară „condamnă superficialitatea cu care Ministerul Educației tratează acest subiect, întreg procesul de elaborare al pachetului legislativ fiind lipsit de transparență” și susține că „singurul mod prin care putem găsi soluții la problemele existente este să discutăm cu aceia care se confruntă cu ele zi de zi: elevii, profesorii și părinții”.

EduPedu.ro a scris pe 23 februarie 2022 că propunerea unei noi legi a Educației sau a unui „pachet legislativ” de acest fel ‘ar urma să fie prezentată’ în Guvern în luna iunie 2022, potrivit Memorandumului pentru aprobarea Programului legislativ al Guvernului pentru anul 2022, de adoptat în ședința din 23 februarie 2022. Documentul nu oferă niciun detaliu legat de acest proiect care ar urma să reglementeze întreg sistemul de învățământ.

„Proiect de Lege Pachet legislativ Educație” – așa este numit în documentul guvernului, iar termenul pentru prezentarea în Executiv este iunie 2022, lună la finalul căreia Parlamentul României intră în vacanță timp de 3 luni. Este relevant acest lucru deoarece prezentarea în Guvern a unui text de proiect legislativ se încheie cu trimiterea proiectului la Parlament, având ca inițiator Guvernul, respectiva propunere fiind apoi dezbătută în procedură normală în comisiile Legislativului, apoi în plenul Camerei Deputaților, după care în Senat. (Mai multe detalii aici)

  • Amintim că în aprilie, întrebat la conferința online Edupedu.ro „Director de viitor” când vor intra în vigoare Legea învățământului preuniversitar, legea învățământului universitar și statutul cadrului didactic, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „anticipez că cel mai rapid ar trebui să intre în vigoare în septembrie 2022, cel mai târziu în septembrie 2023”. (Mai multe detalii aici)

„Elevii reprezentanți solicită Guvernului României, prin Ministerul Educației să își respecte responsabilitatea pe care și-au asumat-o, să publice draftul proiectului de lege și să înceapă în perioada imediat următoare dezbaterile cu partenerii de dialog social și cu societatea civilă. Predictibilitatea și stabilitatea sunt principii care au lipsit constant din învățământul românesc, astfel că dacă ne dorim o reformă reală în sistem va fi nevoie ca prevederile viitoarei Legi a educației să conțină aspecte agreate de către toate părțile implicate în actul educațional, în așa fel încât proiectul să nu mai sufere modificări constante”, potrivit comunicatului de presă.

Redăm comunicatul integral mai jos:

„Odată cu adoptarea, de către Guvernul României, a memorandumului privind implementarea Proiectului „România Educată”, Ministerul Educației și-a asumat modificarea legislației din sistemul de învățământ. Totuși, niciunul din termenele-limită pentru implementarea acestui obiectiv, asumate din iulie 2021 și până acum, nu au fost respectate, guvernanții găsind întotdeauna scuze pentru o nouă amânare. Mai mult decât atât, deși se presupunea că procesul de elaborare al noului pachet legislativ va beneficia de o largă participare publică, așa cum s-a întâmplat în cadrul consultărilor din Proiectul „România Educată”, Ministerul Educației nu a organizat, până la acest moment, dezbateri sau consultări cu partenerii de dialog social pe această temă.

Consiliul Național al Elevilor condamnă superficialitatea cu care Ministerul Educației tratează acest subiect, întreg procesul de elaborare al pachetului legislativ fiind lipsit de transparență, în ciuda faptului că singurul mod prin care putem găsi soluții la problemele existente este să discutăm cu aceia care se confruntă cu ele zi de zi: elevii, profesorii și părinții.

Elevii reprezentanți solicită Guvernului României, prin Ministerul Educației să își respecte responsabilitatea pe care și-au asumat-o, să publice draftul proiectului de lege și să înceapă în perioada imediat următoare dezbaterile cu partenerii de dialog social și cu societatea civilă. Predictibilitatea și stabilitatea sunt principii care au lipsit constant din învățământul românesc, astfel că dacă ne dorim o reformă reală în sistem va fi nevoie ca prevederile viitoarei Legi a educației să conțină aspecte agreate de către toate părțile implicate în actul educațional, în așa fel încât proiectul să nu mai sufere modificări constante.

Din ce în ce mai des, Ministerul Educației atrage atenția asupra faptului că multe din problemele cu care educația din România se confruntă la acest moment își vor găsi rezolvarea odată cu adoptarea noului pachet legislativ. Totuși, până acum, nimeni nu știe exact ce vor conține noile Legi ale educației (asta dacă nu punem la socoteală anumite modificări lansate, din când în când, în spaţiul public), documentele fiind elaborate în spatele uşilor închise. Practic, largile consultări cu partenerii de dialog social și societatea civilă care ar trebui să stea la baza proiectului legislativ au rămas doar la stadiul de promisiuni. Este pentru prima dată când importanța reformei este conștientizată de către toată lumea: reprezentanții elevilor, ai profesorilor, ai părinților, ai mediului de afaceri și ai organizațiilor neguvernamentale. Avem în față oportunitatea perfectă pentru a implementa schimbări mult așteptate, dar, dacă vom continua în acest fel, riscăm să o ratăm, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor”, se arată în comunicat.

Vezi și: Un nou termen pentru noua lege a Educației – proiectul ar urma să fie prezentat în Guvern în iunie 2022
Noua lege a Educației ar fi gata cel mai devreme în septembrie 2022 sau cel mai târziu în septembrie 2023, susține ministrul Sorin Cîmpeanu


1 comment
  1. Asadar nici pe elevi nu ii mai întreabă.
    De părinți oricum nu mai tin cont iar profesorii nu mai contează de mult.
    Dar 0voce ce zice?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicușor Dan și-a dat nota 7-8 pentru mandatul de președinte și aplică strategia de la olimpiadele de matematică în politică: Ca și la Olimpiade, să ne uităm la rezultate. Măsurile adoptate, deși imperfecte, nu au permis un derapaj periculos al deficitului

Nicușor Dan și-a evaluat mandatul cu nota 7-8, folosind o analogie cu strategia de la olimpiadele de matematică, unde primele 35 de minute nu scria nimic și se gândea simultan…
Vezi articolul

Un profesor lucrează cu zeci de copii, există clase cu copii cu dizabilități sau proveniți din categorii defavorizate, spune Maria Chelariu, directoarea Școlii Profesionale din Fântânele: Acest lucru presupune mai multă muncă, dar și ajutor de specialitate. Psihologul școlar are un rol esențial

Maria Chelariu, directoarea Școlii Profesionale din Fântânele, a vorbit pentru Ziarul de Iași despre munca unui cadru didactic și a spus că „există clase cu copii cu dizabilități sau proveniți…
Vezi articolul

Luciana Antoci, consilier pe educație la cancelaria premierului Bolojan: Concursul pentru directori de școli va avea loc în primăvara anului 2026 și se va regândi normă didactică / Nu e totuna să conduci o școală cu 400 de elevi sau un colegiu național cu 1500 de elevi

„În primăvara anului următor se va desfășura concursul pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct, posibil și pentru inspectorii școlari, iar din această perspectivă se va regândi formula de…
Vezi articolul