„Îngrijorare” față de felul cum vor fi asigurate resursele pentru creșterile salariale și de burse în universități – Consorțiul Universitaria cere ca situația să fie „clarificată cu celeritate”

635 de vizualizări
Rectorii Consortiului Universitaria / Sursa: UBB
Consorțiul Universitaria, ce reunește multe dintre cele mai mari universități din țară, își exprimă îngrijorarea față de felul în care vor fi asigurate resursele pentru creșterile salariale și de burse în mediul academic. Alianța universitară salută aceste creșteri, dar spune, într-o rezoluție transmisă Edupedu.ro, că „solicităm o clarificare cu celeritate” în privința felului cum vor fi acoperite aceste cheltuieli.

Totodată, consorțiul cere autorităților atenție în felul cum sunt distribuite „resursele financiare dedicate mediului academic, criteriul cheie trebuind să fie evaluarea de calitate”. În acest sens, el invocă faptul că universitățile membre au în implementare proiecte de mare valoare financiară, de exemplu prin PNRR, iar „orice întârziere a acțiunilor necesare din partea autoriăților naționale poate duce la blocaje cu consecințe practice și financiare dramatice”.

  • Universitaria include nouă dintre cele mai importante universități din România: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța. Pe lângă acestea, Universitatea de Stat din Moldova este membru invitat cu statut permanent, iar Academia Română și Alianța Colegiilor Centenare sunt partenerii strategici. Potrivit consorțiului, cele nouă universități membre cumulează 42% dintre studenții țării.

Apelurile consorțiului sunt formulate într-o rezoluție emis ca urmare a unei reuniuni desfășurate săptămâna trecută, la Constanța.

Cele cinci puncte ale apelului Consorțiului Universitaria, puncte considerate ‘fundamentale în această perioadă”:
  • „Preocuparea pentru implementarea adecvată a Legii învățământului superior și a reglementărilor subsecvente. La acest nivel suntem specific interesați ca principiul fundamental generativ să fie calitatea și competența resursei umane angajate în poziții de reprezentare și/sau decizie în sistemul academic, dublat de reprezentativitatea  calității academice, mărimii și distribuirii geografice a instituțiilor academice. În acest sens, Consorțiul Universitaria a creat și va mai crea grupuri de lucru care să monitorizeze și să se implice constructiv în acest demers.  
  • Consorțiul Universitaria apreciază interesul autorităților și al societății față de „rankingurile” internaționale, dar pentru ca România să fie bine reprezentată este nevoie atât de reforme ale arhitecturii academice din țară, cât și de implementarea unor programe sustenabile și predictibile de finanțare a excelenței.
  • Salutăm creșterile recente de salarii/burse în mediul academic, dar ne exprimăm îngrijorarea legată de asigurarea resurselor necesare și solicităm o clarificare cu celeritate a acestui aspect.
  • Consorțiul Universitaria are în implementare proiecte de mare valoare financiară (ex. PNRR), astfel încât orice întârziere a acțiunilor necesare din partea autorităților naționale poate duce la blocaje cu consecințe practice și financiare dramatice. În acest context, solicităm în general o atenție mare din partea autorităților asupra modului în care se distribuie, prin competiție sau nu, resursele financiare dedicate mediului academic, criteriul cheie trebuind să fie evaluarea de calitate (internațională, în general și obligatoriu acolo unde crește riscul să apară în țară conflicte de interes).
  • Politicile și deciziile autorităților din țară în domeniul academic trebuie să fie racordate mai bine la cele europene (ex. Strategia universităților europene).”


3 comments
  1. Niste oameni flamanzi – de ce au ajuns universitățile aici? Sa rezolve situatia – doar isi doresc mandat pe viata!

  2. rectorel , ai grija cum dansezi ca te mănânca Iașiul cu pene cu tot. voi acolo faceti frumos SI dati asigurari ca veti vota in consecința SI asistentii universitari sânt platit cu 3000de roni..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orar accesibil pentru elevii de la seral, crearea unui sistem de credite transferabile, asemănător cu sistemul din mediul universitar, și dezvoltarea unei platforme online pentru învățarea la distanță, printre propunerile înaintate ministrului Educației de către Inspectoratul Școlar Timiș – document

Crearea unui sistem de credite transferabile, asemănător cu sistemul din mediul universitar, pentru ca elevii să poată promova anul școlar, studiind 80% din disciplinele prevăzute în planurile-cadru, este una dintre…
Vezi articolul

SURSE Sorin Cîmpeanu, demisionat de la Educație în plin scandal de plagiat, deschide lista PNL București la Senat. Este urmat de ministra Ligia Deca, candidată pentru fotoliul de senator. Monica Anisie, pe listele liberalilor la Camera Deputaților – Variante de lucru la organizația PNL București

Fostul ministru al educației Sorin Cîmpeanu deschide lista de candidaturi a PNL București pentru Senat, urmat de ministra în funcție, Ligia Deca, potrivit surselor Edupedu.ro. La Camera Deputaților, pe listele…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Trebuie adus salariul unui profesor debutant aproximativ la nivelul salariului unui medic rezident / Dacă se taie un pic din pensiile speciale, atunci cu siguranță se vor găsi mult mai mulți bani pentru cadrele didactice

Mircea Miclea spune că un profesor debutant ar trebui să aibă un salariu la nivelul unui medic rezident. Asta înseamnă în jur de 4170 de lei net, potrivit calculelor Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI: Dacă s-ar impozita 300 de pensii speciale consistente, cu 50% într-o lună, suma adusă la bugetul de stat ar fi egală cu cea obținută prin șomajul tehnic aplicat secretarelor și contabililor din educație

Șomajul tehnic în educație pune în pericol siguranța angajaților, a elevilor și chiar a unităților de învățământ, susține Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Sindicatul condus…
Vezi articolul