Ministerul Educației și Cercetării a trimis o solicitare oficială către toate inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care cere documente detaliate despre acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor personalului din învățământul preuniversitar. Cererea vine în contextul verificărilor efectuate de Corpul de Control al prim-ministrului, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro. Termenul limită pentru trimiterea acestor informații și rapoarte este 12 mai.
Potrivit adresei consultate de Edupedu.ro, inspectoratele trebuie să transmită ministerului, până cel târziu pe 12 mai 2025, o serie de documente justificative care să arate cine a beneficiat de acest drept financiar, în ce bază și cum a fost monitorizată activitatea respectivului personal.
Inspectoratelor li se cere:
- Organigrama în vigoare a inspectoratului școlar, valabilă din 1 septembrie 2023 până în prezent, asta înseamnă că este organigrama pentru ultimii trei ani școlari.
- Lista completă a personalului (inspectori generali, adjuncți, inspectori, personal didactic auxiliar sau administrativ) care a beneficiat de indemnizație de doctor între 1 aprilie 2024 și momentul prezent.
- Fișele de post sau anexe la acestea, cu evidențierea atribuțiilor cuantificabile ce permit monitorizarea lunară.
- Acte doveditoare ale titlului de doctor, inclusiv domeniul în care a fost obținut.
- Procedurile interne prin care instituția acordă sporul de doctorat.
- Documente care atestă verificarea activității lunare: rapoarte, referate sau alte forme de monitorizare care demonstrează folosirea suplimentară a competențelor dobândite prin titlul științific.
Sporul de doctorat este o indemnizație acordată personalului din învățământul preuniversitar care deține titlul științific de doctor, cu condiția ca domeniul acestuia să fie relevant pentru activitatea desfășurată și ca instituția să poată demonstra, prin documente, valorificarea competențelor obținute prin doctorat în activitatea profesională.
Condiționarea sporului de doctorat de verificări suplimentare a fost inclusă în proiectul de ordonanță pentru economii la buget din mai 2023, potrivit surselor Edupedu.ro, însă a fost eliminată din varianta publicată în Monitorul Oficial.
Atunci s-a pus următoarea problemă: dacă într-o școală sunt doi profesori de matematică (unul are doctorat, iar celălalt este fără doctorat), cum ar putea decide școala că postul pe care este încadrat profesorul cu doctorat justifică faptul că pentru acest post să se acorde indemnizația de doctorat.
Guvernul a aprobat condiționarea sporului de doctorat de verificări suplimentare în decembrie 2023, deși Consiliul Legislativ a solicitat eliminarea prevederii pentru că are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat.
Un specialist într-un domeniu, care deține și titlul de doctor, folosește pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu toate cunoștințele dobândite pe parcursul formării universitare, postuniversitare sau continue, neputând fi separate cunoștințele și abilitățile atestate prin titlul de doctor, de cele dobândite prin alte modalități de formare, potrivit Consiliului Legislativ.
Pe 1 februarie, sindicatele profesorilor au anunțat că Ministerul Educației pregătește o ordonanță de urgență pentru a rezolva problema raportării lunare a activității pentru sporul de doctorat.
Conform proiectului de ordonanță de urgență, document pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, pentru plata sporului de doctorat pentru profesorii din învățământul preuniversitar și superior verificarea se va face printr-o evaluarea anuală, nu lunară.
Proiectul de OUG a fost adoptat de Guvern și a fost eliminată prevederea referitoare la verificarea anuală, ceea ce înseamnă că sporul pentru titlul de doctor este plătit doar dacă activitatea profesorilor este verificată suplimentar lunar, conform OUG 115/2023.
Redăm cerințele MEC pentru inspectorate:
„Urmare a solicitării Corpului de control al prim-ministrului dispusă în cadrul verificărilor la Ministerul Educației și Cercetării și la unitățile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia, aveți obligația ca, până la data de 12 mai 2025, să transmiteți la Ministerul Educației și Cercetării următoarele:
I. Organigrama inspectoratului școlar în vigoare pe parcursul perioadei 01.09.2023 – prezent, elaborată în baza structurii organizatorice aprobate prin O.M.E.N. nr. 4511/2014, cu modificările ulterioare, și a statelor de funcții aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.
II. Având în vedere precizările transmise de Ministerul Educației și Cercetării prin adresa 27031/01.04.2024, referitoare la aplicarea unitară a prevederilor legale privind acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor personalului încadrat în învățământul preuniversitar, să transmiteți:
a. Lista personalului din cadrul inspectoratului școlar (inspectori școlari generali adjuncți, inspectori școlari, personalul didactic auxiliar sau administrativ), care în perioada 01.04.2024 – până în prezent au beneficiat / beneficiază de indemnizația pentru titlul științific de doctor;
b. Pentru fiecare persoană nominalizată în lista prevăzută la punctul a), copii ale fișelor de post sau anexa la fișa postului, având subliniate atribuțiile obiective și cuantificabile ce permit verificarea lunară a activității;
c. Actele prin care sunt certificate titlurile definite și prin care sunt specificate domeniile în care acestea au fost obținute;
d. Procedurile instituite la nivelul instituției în vederea acordării acestor indemnizații;
e. Documentele prin care activitatea acestor persoane a fost verificată în lunile în care indemnizațiile au fost acordate (rapoarte de activitate lunare, referate întocmite de coordonatori privind monitorizarea atribuțiilor care reflectă valorificarea în mod suplimentar a competențelor profesionale dobândite ca urmare a obținerii acestui titlu).
Documentele se transmit în format scanat, la adresa: dgmrurs@edu.gov.ro, respectând strict data limită de 12 mai 2025, astfel:
- fișier PDF pentru documentele de la punctul I
- fișier PDF pentru documentele de la punctul II”
Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
2 comments
12 mai a trecut și în Iași nu s-a cerut asa ceva
Cred că suntem țara cu cei mai multi doctori. Motivul pentru care sunt atât de mulți este simplu. Instituțiile statului ii platesc in plus de cei care au doctorat fara ca acestia să facă nimic in plus față de colegii lor fără doctorat. Asta e valabil in toate domeniile. De exemplu in asistenta socială nu mai ai loc de doctori. Al doi-lea mare motiv pentru care sunt atât de mulți este acela că profesorii universitari sunt plătiți f bine să conduca doctorate și le canduc pe nanda rulanta. Ce e mai grav este că in realitate noi suntem atât de proști încât nu recunoaștem valoarea unui unui om care chiar merita să dețină titlul de doctor, așa cum este Nicușor Dan.