Inspectorii de specialitate trebuie să verifice în licee timpul de 25% aflat la dispoziția profesorului, în contextul în care elevii care intră în clasa a IX-a în toamna lui 2026 vor învăța după programe noi, anunță ministrul Daniel David: La fiecare disciplină trebuie să ieșim din logica faptului că facem lecții peste lecții

405 vizualizări
Foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că inspectorii de specialitate trebuie să verifice în licee timpul de 25% aflat la dispoziția profesorului. Anunțul a fost făcut în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, PrimaNews, în contextul în care elevii care intră în clasa a IX-a în toamna anului 2026 o să învețe după programe noi.

„Dar tot la liceu, ca să mai punctez un lucru nou la care trebuie să fim atenți anul viitor, am reglementat acel 25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină. Altfel spus, la fiecare disciplină trebuie să ieșim din logica faptului că facem lecții peste lecții”, a spus Daniel David.

Ministrul Educației și Cercetării a precizat că reglementarea timpului de 25% aflat la dispoziția profesorului nu trebuie să rămână „o formă fără fond”, urmând ca inspectorii de specialitate să facă verificări în școli:

„Iar aici este important să ne asigurăm că această reglementare nu rămâne o formă fără fond. De aceea, inspectorii de specialitate, în cadrul verificărilor, în cadrul acțiunilor în școli, trebuie să verifice foarte clar acest lucru, pentru că, dacă venim cu un curriculum nou, avem acest 25% din timp focalizat, cum spuneam, pe această educație oarecum de tip remedial. Sunt convins că, în clasa a XII-a, copiii o să fie mult mai bine pregătiți dacă doresc să-și ia bacalaureatul sau dacă doresc să intre pe piața muncii.”

Redăm declarațiile ministrului Daniel David:

Moderatoare, Nicoleta Călugăreanu: Vrea să vă întreb, cu toată sinceritatea, ce aduce diferit RECRED față de CRED, pentru că noi putem să ne uităm la programul CRED pe hârtie – cu ce avem, ce am raportat – și putem să ne uităm foarte autentic direct la clasă.

Daniel David: Corect. Este legat de un alt curriculum, de alte conținuturi. Ai început întâi cu această reformă, repet, a curriculumului, prin care ai țintit nivelul liceal, și ăsta este un lucru important. Și în acest sens cred că vine noutatea. Și pe alte manuale, ca să spun așa, că manualele vor fi legate de noile programe. Dar tot la liceu, ca să mai punctez un lucru nou la care trebuie să fim atenți anul viitor, am reglementat acel 25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină. Altfel spus, la fiecare disciplină trebuie să ieșim din logica faptului că facem lecții peste lecții.

25% din timp trebuie să fie dedicat corectării sau să formezi competențele pe care ar fi trebuit să le formezi, dar n-ai reușit să le formezi în timpul standard, să îi înveți pe copii cum să folosească acele competențe la viața de zi cu zi. 3 – să fii sigur că le consolidezi și le fixezi, astfel încât să nu se uite după 2-3-4 luni. Și foarte important acolo unde se dorește să fie dezvoltate pentru performanță.

Iar aici este important să ne asigurăm că această reglementare nu rămâne o formă fără fond. De aceea, inspectorii de specialitate, în cadrul verificărilor, în cadrul acțiunilor în școli, trebuie să verifice foarte clar acest lucru, pentru că, dacă venim cu un curriculum nou, avem acest 25% din timp focalizat, cum spuneam, pe această educație oarecum de tip remedial. Sunt convins că, în clasa a XII-a, copiii o să fie mult mai bine pregătiți dacă doresc să-și ia bacalaureatul sau dacă doresc să intre pe piața muncii. (…)

Informații de context

Din anul școlar 2025-2026, planificarea orelor pentru gimnaziu și liceu se va face ținând cont că 25% din numărul total de ore al unei discipline reprezintă activități remediale, de consolidare, fixare, aprofundare, precum şi de transfer al competenţelor în viaţa de zi cu zi, în funcție de nevoile şi interesele reale ale elevilor, precum şi de specificul clasei/grupului, potrivit Ministerului Educației și Cercetării. Este vorba despre instrucțiunea nr. 8  a ministerului Educației și Cercetării, document publicat în Monitorul Oficial.

Art. 2. — (1) „Utilizarea orelor aflate la dispoziția cadrului didactic, reprezentând 25% din bugetul total de ore al oricărei/oricăror discipline/domeniu de studiu/modul de pregătire, urmărește remedierea, consolidarea — fixarea, aprofundarea —, extinderea și performanța, precum și transferul competențelor în viața de zi cu zi, în funcție de nevoile și interesele reale ale elevilor, specificul disciplinei și clasei/grupului.

Planificarea acestora trebuie să respecte predictibilitatea, coerența și perspectiva secvențială/spiralată curriculară, asigurând raportarea la bugetul anual de ore al fiecărei/fiecărui discipline/domeniu de studiu/modul de pregătire.

Recent, Daniel David a declarat că „am încercat să avem programe mai aerisite” în noul curriculum de la nivelul liceului. Acesta a vorbit și despre orele aflate la dispoziția cadrului didactic și a afirmat că „acea măsură cu 25% din timpul alocat fiecărei discipline pentru activități remediale reduce presiunea și asupra lor”. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Actualități.

Profesorii de Matematică vor utiliza orele aflate la dispoziția cadrului didactic (25% din bugetul anual de ore) pentru activități de remediere, consolidare, aprofundare, extindere şi performanță, adaptate nivelului şi nevoilor elevilor, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Este vorba despre scrisoarea metodică privind activitatea profesorilor de matematică în anul școlar 2025-2026.

Reforma programelor școlare pentru liceu

Amintim că Ministerul Educației și Cercetării a pus în transparență luni, 24 noiembrie, programele de liceu pentru noile planuri cadru, după care ar trebui să învețe elevii de liceu din toamna anului 2026.

Pe 3 septembrie 2025, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că lucrările comisiilor de specialitate au început, după constituirea echipelor de lucru. „(…) Sunt 1.500 de specialiști și am încercat să construim echipele cu oameni din mediul preuniversitar, învățământ superior și din cercetare. (…) Sper ca la finalul anului să avem o variantă pe care să o putem prezenta public”, a declarat oficialul la Euronews România, în emisiunea România lui Vitalie.

Pe 26 iunie 2025, au fost publicate în Monitorul Oficial noile planuri-cadru pentru liceu, prima schimbare structurală a curriculumului liceal din ultimii 20 de ani. Acestea stabilesc disciplinele și numărul de ore alocat fiecărei materii. Următorul pas este tocmai elaborarea programelor școlare, ce vor trebui finalizate până în noiembrie 2025, pentru ca la final de an să fie lansată licitația pentru manuale.

De ce este importantă reforma curriculară

Prima generație de elevi care va începe liceul după noile programe este cea care intră la liceu în septembrie 2026, urmând să susțină Bacalaureatul în 2030 după o nouă structură curriculară. Reforma are ca scop sincronizarea curriculumului liceal cu cel gimnazial, reformat în 2016, și reducerea decalajelor semnalate constant de profesori și organizațiile educaționale.

„Pariul meu este reducerea analfabetismului funcțional și creșterea participării la Bacalaureat. Dacă facem această schimbare curriculară și o implementăm din 2026, peste 4-5 ani ar trebui să vedem o modificare semnificativă”, declara ministrul Daniel David în iunie.

  • Reforma curriculară a fost ratată pentru elevii care au făcut clasa pregătitoare și au început gimnaziul în 2016 pe un curriculum nou, centrat pe competențe, nu conținuturi, așadar în primele două cicluri de învățământ. Ei ar fi trebuit să continue cu noi planuri-cadru și programe și la liceu, în 2020-2024, dar reforma lor curriculară a fost amânată de miniștri politicieni.
  • În schimb, în fiecare toamnă, profesorii de liceu au primit cu câteva zile înainte de începutul cursurilor „repere metodologice”, adică ghiduri în care au sugestii cum să armonizeze la clasă programa școlară din gimnaziu cu cea nereformată din liceu de două decenii.
  • Bacalaureat nou în 2030. La ce materii va fi examenul, în funcție de filieră, profil și specializare: la uman-filologie, prima probă obligatorie a profilului va fi o limbă străină, în loc de istorie.
Citește și:
Daniel David: Am încercat să avem programe mai aerisite la liceu. Sper că profesorii să înțeleagă că acea măsură cu 25% din timpul alocat fiecărei discipline pentru activități remediale reduce presiunea și asupra lor
În anul școlar 2025-2026, profesorii de Matematică vor utiliza 25% din numărul anual de ore pentru activități de remediere, consolidare, aprofundare și performanță – scrisoare metodică. Aceste ore se vor planifica explicit, în corelare cu diagnosticul inițial şi progresul elevilor
OFICIAL Din anul școlar 2025-2026, toți profesorii de gimnaziu și liceu vor aloca 25% din numărul de ore predate pentru activități remediale, de consolidare, fixare și transfer al competențelor în viața de zi cu zi / Inspectoratele școlare vor monitoriza planificarea profesorilor
Instrucțiune a ministrului Educației. Din anul școlar 2025-2026, toți profesorii de gimnaziu și liceu vor aloca 25% din numărul total de ore al disciplinei predate pentru activități remediale, de consolidare, fixare și transfer al competențelor în viața de zi cu zi / Cum se va face evaluarea acestor ore
Elevii au conținuturi prea încărcate, spune Ministrul Educației / 25% din timpul alocat disciplinelor va fi dedicat activităților de consolidare, remediale și pentru aplicarea cunoștințelor în viața de zi cu zi, pentru toate ciclurile de învățământ
Daniel David: La nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină, care să nu mai fie dedicat lecțiilor clasice
Daniel David: Nu trebuie să fie lecția și ora. Până la 25% din oră pe o disciplină ar trebui să fie altceva: consolidare remedială, aplicabilitate la viața de zi cu zi / Sugestiile metodologice am să le fac obligatorii


1 comment
  1. Păi reduceți fraților conținuturile atunci!!! Bă ăstia-s ilegal de proști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ștefan Pălărie, USR: PSD și PNL se pregătesc să mai creeze sute sau chiar mii de posturi prin noile Legi ale Educației / Vom avea mulți șefi noi, într-o perioadă în care cu greu găsim profesori sau specialiști de orice fel

„Se pare că tovarășii de la PSD și PNL se pregătesc să mai „îngrașe” puțin organigrama prin noile Legi ale Educației. Să mai creeze sute sau chiar mii de posturi.…
Vezi articolul

Peste 650.000 de părinți cu posibilități materiale reduse primesc bani de la Guvern în săptămâna alegerilor. Cardurile de rechizite și haine vor fi încarcate cu 500 de lei luni, 18 noiembrie, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Mesajul e marcat cu cod electoral

Luni, 18 noiembrie vor fi încărcate cardurile educaționale pentru elevii defavorizați de clasele primare și gimnaziu dar și preșcolari, în valoare de 500 de lei, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor…
Vezi articolul

Ce învață copiii și tinerii din Marea Britanie și Suedia la orele de educație sexuală / România, țara cu cele mai multe mame minore din UE, dar cu opoziție puternică la educația sexuală în școli

Educația sexuală stârnește controverse puternice în societatea românească, fiind o temă tot mai aprinsă de dezbatere, scrie G4Media.ro. Opiniile sunt împărțite între faptul că educația sexuală predată în școli ar…
Vezi articolul