INTERVIU Cine este și cum conduce școala directorul care organizează întâlnirea tuturor celor 3.300 de absolvenți și profesori din istoria de 60 de ani a școlii? Romulus Simion: Apelăm permanent la părinți pentru că vor să ajute, dar și pentru că avem nevoie de ei

18.831 de vizualizări
Foto: Arhiva personală
Cum se pot aduce părinții la școală? Cum poate participa o comunitate întreagă, în timpul liber, la jocurile copilăriei? La școala gimnazială “Ion Luca Caragiale” din Sibiu, Romulus Simion, directorul școlii de peste 4 ani, a implementat o formă de picnic anual al părinților, educație în aer liber, a organizat târguri cu elevi, părinți, profesori și vecini, împreună cu aceștia, și au făcut un parc de carte școlară pentru copii. Rezultatele se văd în timp și pleacă de la înțelegerea misiunii de profesor, spune acesta într-un interviu pentru EduPedu.ro, misiune care “este simplă: elevul este pe primul loc și orice activitate realizată trebuie să ducă la formarea unor competențe pentru acesta”.

Cum se văd astfel de proiecte în cancelarie? “În școala în care sunt acum, dacă ne referim la activitățile comunitare, marea majoritate a colegilor priveau cu o anumită neîncredere proiectele propuse: neîncrederea referitoare la reacția părinților, implicarea acestora, efectul asupra școlii. După primul picnic cu părinții realizat în 2018, au rămas uimiți de reacția celor care au acceptat să participe, iar a două ediție a devenit și mai atractivă pentru colegii mei și nu numai”, menționează directorul.

Romulus Simion predă istoria de 21 de ani, a fost profesor la o școală din Vâlcea, apoi la două școli din județul Argeș, la “Marin Preda” din Pitești fiind și director, apoi inspector de specialitate, istorie – socio-umane la ISJ Argeș.

În prezent este director la Școala Gimnazială “Ion Luca Caragiale” din Sibiu unde, spune acesta, “școala poate să creeze oportunități de colaborare într-o comunitate, poate să fie liantul unei comunități unde interesul este comun, vrem să avem copii educați, competenți, vrem să le oferim un viitor mai bun. Iar cu atât mai mult cu cât poți duce la final un proiect comunitar, apare și feedbackul din partea părinților care este fantastic”.

Copii la Școala Gimnazială “I. L. Caragiale” din Sibiu / Foto: Romulus Simion

Întrebat ce decizie ar lua, dacă ar putea, pentru o eficientizare a organizării sistemului de educație în anul școlar care vine, acesta spune că, în primul rând, ar oferi o mai mare autonomie școlilor alături de resursele financiare necesare. În paralel ar încerca să realizeze “o platformă managerială pentru toți directorii din țară (cu acces liber) unde fiecare să sintetizeze planurile manageriale anuale – aceasta putând să ofere exemple de bună practică”. Și, pe lângă feedbackul anonim online oferit de elevi profesorilor, „aș implementa feedback-ul profesorilor pentru directori și/sau consiliile de administrație, al profesorilor de specialitate pentru inspectorii de specialitate, al directorilor pentru conducerea ISJ-urilor, al directorilor și inspectorilor școlari pentru reprezentanții ministerului”, mai spune directorul Școlii „Caragiale”.

Pe lângă reparațiile și construcțiile în care află corpurile școlii, despre care Romulus Simion a spus că a fost o nevoie de extindere ca să nu funcționeze în 3 schimburi, școala mai pregătește ceva anul acesta. Pe 2 septembrie, își propune să organizeze în spațiul muzeului tradițional “Astra” din Sibiu o întrunire a tuturor celor 60 de generații care au terminat gimnaziul vreodată în școală. Ca o invitație deschisă tuturor “pentru a petrece timp împreună, căci ne leagă pe toți aceeași școală”, comunitatea așteaptă semnalele celor care au învățat la “Ion Luca Caragiale” din Sibiu aici, în formular.

  • “Se vor întâlni actuali elevi cu foști elevi, actuali profesori și foști profesori, întreaga noastră familie. Avem în vedere dezvelirea bustului marelui dramaturg român Ion Luca Caragiale, momente artistice oferite de ansamblul Junii Sibiului și de absolvenți ai școlii, expoziția de fotografie veche și cea cu desenele elevilor din cadrul Concursului „My ideal School”, lansarea a doua volume precum și un moment de divertisment realizat de secția germană”, precizează directorul Romulus Simion pentru EduPedu.ro.
Interviul complet:

EduPedu.ro: Sunteți director al Școlii Gimnaziale “Ion Luca Caragiale” din Sibiu de peste patru ani. În acest timp, ați implementat picnicul anual al părinților, forme de educație în aer liber, ați organizat târguri cu elevi, părinți și vecini, ați făcut un parc de carte școlară pentru copii. De ce ați ales să implicați, în toate activitățile derulate, după cum se observă, comunitatea?

Panou despre comunitatea sibiană, pe zidul școlii / Foto: Romulus Simion

Romulus Simion: Școala nu poate exista, nu se poate dezvolta în afară comunității locale. Școala este parte din comunitate, lucrează pentru și alături de aceasta. Dacă mergem în cartierul clasic din mediul urban, singurul liant care poate să intervină pentru a dezvolta o comunitate este  biserica, școala și, cu puțin noroc, în cazul în care există, ONG-uri locale. Orice grup de oameni care trăiește într-un areal delimitat geografic are interese comune sau norme de viață comune.

Școala poate să creeze oportunități de colaborare într-o comunitate, poate să fie liantul unei comunități unde interesul este comun, vrem să avem copii educați, competenți, vrem să le oferim un viitor mai bun. În momentul în care poți duce la final un proiect comunitar, feedbackul din partea părinților este fantastic.

EduPedu.ro: I-ați mai implicat pe copii în activități și vara aceasta?

Romulus Simion: În luna iulie am avut o primă activitate pentru 60 de elevi ai școlii (Concursul de pictură „Școala mea ideală”). În jur de 60 de elevi, împărțiți în 10 grupe au participat la concurs alături de învățătoarele și diriginții lor, într-o atmosferă de bună-dispoziție. Au portretizat prin diverse schițe, desene, picturi, școala ideală în viziunea lor, iar noi i-am încurajat să vină cu biciclete, trotinete sau role către parcul plin de culori din școală. Picturile lor vor fi expuse la muzeul “Astra” din Sibiu cu ocazia unui eveniment proiect despre care menționăm mai târziu.

În august am participat la alt proiect cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda Educațională 2021, “Copilăria, ieri și azi” ce a permis și elevilor să participe la activități diverse (interviuri realizate meșterilor populari locali; workshop-uri la o școală parteneră, drumeții în natură în zona Racovița – Sebeșu de Jos etc). În această vară, din păcate, nu am putut deschide școala pentru elevi din cauza lucrărilor de reparații și a celor de extindere a clădirii (avem un șantier în curte și în parcul nostru școlar).

Anul trecut, după cum se vede în foto de mai sus, chiar dacă eram în perioada pandemiei, am fost harnici de asemenea – am colorat școala împreună.

Și am făcut o clasă în aer liber, cu ajutorul elevilor și părinților, spațiu care cuprinde bănci realizate din paleți cu saltele, o tablă, imagini cu schițe ale comunității locale, pavilioane portabile impermeabile.

Este a treia și ultima clasă amenajată în parcul școlar. Poze cu pregătiri și cu rezultatele finale:

Ai resurse gratuite (natura) și nevoi educaționale. Am avut spații verzi nefolosite, elevi care doresc să stea în aer liber, posibilitatea de a folosi parcurile din apropierea școlilor, curțile școlilor. Toate spațiile exterioare au valențe educative, trebuie doar folosite.

Romulus Simion, director de școală

În această vară am început un proiect aniversar coordonat de Asociația de Părinți “Prichindeii Caragiale” și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

  • Cum anul acesta școală noastră împlinește 60 de ani de existența, alături de părinți și colegi am pornit un proiect îndrăzneț: „Aniversare 60” – o aniversare atipică cu o întâlnire de mari proporții în Muzeul ASTRA a tuturor absolvenților și colegilor care au lucrat în școală, alături de actualii elevi și profesori, o întâlnire a comunității școlare. Detalii despre eveniment pe Facebook aici, iar formularul de înscriere pentru participanți aici.
  • Suntem “cea mai mare școală mică” din Sibiu care a reușit să ofere comunității locale, regionale, naționale și europene 3.275 de elevi absolvenți, dintre care 861 de absolvenți ai secției germane materne și 2.414 absolvenți ai secției române.

EduPedu.ro: Unde duce acest parteneriat al tuturor factorilor din școală și din jurul școlii?

Romulus Simion: În mod ideal acest parteneriat trebuie să ducă la formarea sau întărirea comunității locale, la dezvoltarea relațiilor între școală (elevi, profesori) și mediul social ce înconjoară o unitate școlară. Cred că o sală de clasă reprezintă o microcomunitate ce trăiește, se dezvoltă și poate crește în comunitatea școlară (unitatea școlară). Elevii și profesorii lor sunt la rândul lor o microcomunitate în cadrul comunității locale.

Am uitat să dezvoltăm sentimentul apartenenței la comunitate, să întărim identitatea comunitară instituțională și culturală, identitatea și valorile comunitare locale, regionale, naționale și apoi europene. În școală noastră motto-ul instituției este ”O școală pentru comunitatea locală, națională şi europeană”. Prin intermediul școlii putem să creăm sau să întărim comunități. Dacă o comunitate este suferindă, nici școală nu poate să se dezvolte și să creeze o plus valoare educațională – și viceversa. Toți tindem spre o stare de bine, dar acolo nu putem ajunge decât împreună prin intermediul unei bune comunicări și a unor activități comune cu scopuri comune.

EduPedu.ro: Ați avut ca sursă de inspirație școala din străinătate? Dacă da, de unde și cum?

Romulus Simion: Da, pot să spun că vizitele de studiu, proiectele Grundtvig, Comenius, Erasmus la care am participat au contribuit la formarea unei viziuni diferite în privința relației între școală și comunitate. Am participat la numeroase proiecte în școli din Lituania, Italia, Grecia, Cipru, Austria, Olanda, Spania, Portugalia, Marea Britanie. În prezent avem în desfășurare încă 3 proiecte Erasmus, dar a trebuit să renunțăm la a depune altele pentru că nu mai avem resurse umane și timp pentru a le gestiona.                                                        

Sprijin, inspirație am primit și din țară. O muncă fantastică depun cei de la Fundația Noi Orizonturi (am devenit Școală Comunitară în unul din proiectele lor). Am primit sprijin logistic, material și uman ce a făcut diferența în unele activități comunitare.

EduPedu.ro: Cum sunt privite în cancelarie deciziile dumneavoastră?

Romulus Simion: Depinde de cancelarie, depinde de perioada la care ne raportăm. Am fost director în școli și comunități diferite și cu nevoi sau avantaje specifice. În școala în care sunt acum, dacă ne referim la activitățile comunitare, marea majoritate a colegilor priveau cu o anumită neîncredere proiectele propuse. Neîncrederea referitoare la reacția părinților, implicarea acestora, efectul asupra școlii. Îmi aduc aminte că după primul picnic cu părinții realizat în 2018, au rămas uimiți de reacția celor care au acceptat să participe, iar a două ediție a devenit și mai atractivă, mai diversificată prin efortul comun al colegilor implicați.

Ulterior a venit pandemia. Același lucru s-a întâmplat cu târgurile de antreprenoriat ce au devenit mici întâlniri ale comunității în curtea școlii.

EduPedu.ro: În perioada restricțiilor Covid-19 de anul trecut ați lucrat mai mult decât de obicei la transformarea spațiilor. Cum s-a făcut posibilă mobilizarea?

Organizarea pentru noul an școlar / Foto: Romulus Simion

Romulus Simion: În primul rând, am continuat transformarea micilor noastre spații exterioare. Prima sala de clasa în aer liber a apărut că urmare a profitului unui Târg de antreprenoriat din anul 2019. Anul școlar 2020-2021 a debutat cu un sprijin din partea părinților, pentru a putea începe alături de toți elevii, cu prezența fizică. Am fost ajutați pe mai multe direcții: părinți voluntari care au răspuns la chemarea noastră pentru a instala și monta tot ce era nevoie în școală în contextul în care ne confruntăm cu o criză de personal administrativ și de întreținere (separatoarele pe bănci, dispensere, mici reparații, corturi etc.);

Firme din comunitate au oferit sprijin consistent prin donația de viziere montate cu elevii în parcul nostru, sprijin prin intermediul firmelor locale ce au oferit diverse servicii gratuite necesare (ex. analize gratuite de medicină muncii și ulterior testarea gratuită a angajaților pentru Covid, amenajarea spațiului verde, schimburi de experiență cu alte școli din comunitatea locală (ex. Școală Finlandeză din Sibiu) etc. Teama, incertitudinea a fost prezentă și în comunitatea noastră, dar ușor, ușor, am reușit să depășim perioada aceea. 

EduPedu.ro: Cum credeți că vă ajută pregătirile din spațiile deschise pentru anul școlar care începe pe 13 septembrie? Vă gândiți să modificați ceva, cum se pliază pe proiectele actuale?

Romulus Simion: Avem un nou spațiu unde am relocat de anul trecut 130 de elevi, acolo vom amenaja încă 2 săli de clasă în aer liber (am cumpărat din fonduri extrabugetare mobilierul, dar îl vom instala cu ajutorul părinților după dată de 2 septembrie). Apelăm permanent la părinți pentru că avem părinți responsabili care vor să ajute, dar și pentru că avem nevoie de ei – noi ne încadrăm în buget (avem anual excedent bugetar), dar nu putem să ne lărgim organigrama fără aprobarea instituțiilor ierarhic superioare.

În parcul școlar din sediul actual vom salva doar 2 săli în aer liber pentru că avem spațiul verde distrus în proporție de 70% din cauza șantierului existent în curtea școlii (au fost realizată aprovizionarea cu apă, gaz, electricitate a noului spațiu). Avem și aici o soluție: le recomandăm colegilor să își desfășoare cât mai multe activități cu elevii în Parcul Sub Arini (parcul orașului Sibiu) aflat la 3 minute de școală noastră.

Avantajul nostru este că avem inclus parțial și parcul școlar în proiectul de modernizare, ce trebuie finalizat până în septembrie 2022.

EduPedu.ro: Pandemia și întoarcerea unora dintre românii care lucrau în străinătate au afectat evoluția demografică? Dacă da, cum gestionați situația copiilor și ce faceți cu spațiile școlare?

Foto: Romulus Simion

Romulus Simion: Sibiul și comunitatea noastră are o problema mare din cauza presiunii demografice ce se simte și în școli. Școală noastră a început să funcționeze în 3 schimburi din 2018 (singură din județ cu asemenea situație) și din 2020 am relocat elevi în alt cartier în module speciale (săli modulare de 72 m2 cu toalete proprii) din lipsa spațiului școlar și pentru creșterea securității sanitare. Aceste module le vom folosi și în anul acesta școlar.

În 2017 am realizat un Studiu de fezabilitate pentru extinderea clădirii, în 2019 am obținut fondurile europene necesare și acum, în 2021, avem un șantier în curte pentru a finaliza nouă clădire.

Problema continuă: nu acceptăm transferuri dincolo de efective maxime și de disponibilitatea spațiului existent, dar în fiecare an la clasa pregătitoare am avut clase suplimentare din cauza vizelor de flotant și a creșterii demografice în cartier (creșterea natalității, migrație sau sosirea familiilor ofițerilor din noul Centru NATO, apărut în Sibiu).

Un exemplu pentru anul școlar 2021-2022: am cerut doar o clasă de secție germană maternă și o clasă de română tradițional (pentru a ne încadra în spațiul existent); am solicitat reducerea circumscripției școlare (fără succes). Înscrierile din acest an au dus la constituirea a 3 clase de secție română și 1 clasă de secție germană maternă având și 11 cereri refuzate (din care 7 familii au și alți copii în școală noastră). Avem 28 de clase (690 de elevi) în 13 săli de clasa din care 5 săli sunt de 34 m2 (putem adaugă și cele 5 săli de clasa modulare primite pentru folosință prin relocarea elevilor în alt cartier). Dorim să limităm creșterea școlii, dar avem nevoie și de o legislație mai bine realizată. 

EduPedu.ro: Dacă ați fi acum în poziția de decizie, ce ați face ca anul școlar care vine să fie mai eficient sau mai bine pregătit?

Romulus Simion: Aș oferi o mai mare autonomie școlilor alături de resursele financiare necesare pentru nevoile educaționale, aș informa din timp școlile cu privire la orice proiect, activitate ce trebuie implementată, aș verifică organigramele și bugetele unităților școlare pentru a echilibra situațiile sensibile (un audit onest extern), aș limita toate situațiile solicitate la completarea corectă a SIIIR-ului de către școli evitând solicitarea repetată de informații asemănătoare, aș simplifică modelele de proceduri aplicate în școli și aș elimina formatul letric al acestora.

Aș încerca să realizez o platformă managerială pentru toți directorii din țară (cu acces liber) unde fiecare să sintetizeze planurile manageriale anuale (ce dorește să facă, resursele, perioada de implementare și, la final, rezultatele) – această putând să ofere exemple de bună practică, o transparență instituțională și/sau o evaluare periodică publică responsabilă pentru fiecare manager din țară.

Alături de feedback-ul anonim online oferit de elevi profesorilor aș implementa feedback-ul profesorilor pentru directori și/sau consiliile de administrație, al profesorilor de specialitate pentru inspectorii de specialitate, al directorilor pentru conducerea ISJ-urilor, al directorilor și inspectorilor școlari pentru reprezentanții ministerului.

EduPedu.ro: De când sunteți profesor și cum ați ajuns profesor? Care este povestea dumneavoastră / cum vă vedeți misiunea?

Romulus Simion: La finalul facultății (anul 2000) am dorit să lucrez la un muzeu – am fost sfătuit să nu pierd timpul cu participarea la concurs pentru că posturile erau ocupate… Am intrat in învățământ refuzând tentațiile oferite de foști colegi de a pleca din țară. Am pornit cu un rucsac de haine și doi saci de cărți cumpărate în facultate. Am trecut prin multe experiențe profesionale și sociale plăcute și mai puțin plăcute, dar nu am renunțat. Mă bucur ca, în acest moment, pot să las în urmă 3 școli modernizate, extinse sau construite și peste 8 proiecte educaționale cu finanțare europeană.

Azi am ajuns să credem că este normal să fii dezamăgit de sistem și de oameni și să te bucuri când și dacă mai întâlnești reacții și acțiuni bazate pe compasiune, profesionalism și onestitate. Am ajuns să ne mirăm și să ne bucurăm când mai întâlnim normalitatea.

Misiunea unui profesor este simplă: elevul este pe primul loc și orice activitate realizată trebuie să duca la formarea unor competențe pentru acesta. Mergem în excursie: ne gândim la ce învață elevul, ce deprinderi obține și ce abilități își dezvoltă; organizăm o activitate extrașcolară – trebuie să ne gândim la finalitățile actului educativ și la impactul acestuia asupra elevului.”

__________

Romulus Simion este profesor de istorie din anul 2000 și a predat la Școala Gimnazială Jiblea din Călimănești (Vâlcea), Școală Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” din Ștefănești, jud. Argeș, Școală Gimnazială “Marin Preda” din Pitești (Argeș), iar în județul Sibiu la Școala Gimnazială “Regina Maria” și Școala Gimnazială “Ion Luca Caragiale”, la care este și director acum. Între 2006 și 2009 a fost director la școala “Constantin Brâncoveanu” din Ștefănești, ulterior a lucrat la ISJ Argeș ca inspector de specialitate istorie și discipline socio-umane, iar între 2013 și 2017 a condus școala “Marin Preda” din Pitești. De 4 ani este directorul Școlii Gimnaziale “Ion Luca Caragiale”, Sibiu.

A absolvit Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Istorie, în anul 2000. Ulterior a absolvit Studii aprofundate “Conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal național” la aceeași facultate (2000- 2001), a finalizat un Master la Universitatea din Pitești – specializarea Managementul educațional preuniversitar (2008-2010), un Curs postuniversitar de perfecționare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu tematica “Trecutul de lângă noi. Istoria orală a comunităților locale” (între 2010 și 2012), o nouă licență în geografie la Universitatea Valahia din Târgoviște în (2013-2015).


4 comments
  1. Felicitari si mult succes! E o idee buna sa pui la dispozitie gardul scolii pentru a desena pe el (in interior!!). Scapam de tentatia de a desena pe ziduri 🙂 Va salut de la Cluj!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Daniela Dungeanu, profesoara de fizică din Suceava care a luat singura notă de 10 din țară la proba scrisă a concursului de directori: Ca să învăț, mi-am umplut un caiet cu sinteze și scheme / Sper să nu fie interviuri prietenoase

„Cred că printr-o îmbunătățire a educației, printr-o punere în centrul atenției a școlii și în centrul preocupărilor autorităților centrale, în timp s-ar vedea efectele benefice ale creșterii rolului școlii în…
Vezi articolul

Concurs de selecție pentru doi profesori români la Școala Europeană de la Bruxelles, anunță Ministerul Educației. Posturile sunt de Fizică-Chimie și Biologie – Științe integrate, iar salariile de câteva mii de euro – înscrierile se încheie marți, 12 iulie

Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a două posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 12 iulie 2022, prin depunerea dosarelor la registratura ministerului…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Avem o problemă cu Matematica, cu științele, care trebuie rezolvată / După opt ani sunt încă profesori care fac abstracție de faptul că s-a schimbat programa și predau în continuare așa cum știu ei / Dacă evaluarea va fi standardizată nu cred că își vor mai putea permite să predea altceva

După opt ani sunt încă profesori care fac abstracție de faptul că s-a schimbat programa și predau în continuare așa cum știu ei, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la…
Vezi articolul