INTERVIU Daniel Funeriu, despre trecerea la trimestre: Esența este numărul zilelor de școală, care trebuie obligatoriu crescut. Cred că un ciclu mai scurt evaluare-testare-remediere e benefic

13.990 de vizualizări
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com
Daniel Funeriu, ministrul al educației în perioada 2009-2012, explică pentru Edupedu.ro că nu contează modul în care este împărțit anul școlar. (n. red. semestre, cum e în prezent, sau trimestre cum a propus ministrul Educației Sorin Cîmpeanu). “Esența este numărul zilelor de școală, care trebuie obligatoriu crescut”, spune Daniel Funeriu, cel care a implementat Legea educației nr. 1/2011. 

Edupedu.ro: Care e opinia dumneavoastră cu privire la decizia de revenire la trimestre, în loc de semestre, în anul școlar 2022-2023?

Daniel Funeriu: Nu găsesc un argument puternic pro sau contra. Eu am învățat în sistemul de trimestre şi era foarte bine. Esența este numărul zilelor de școală, care trebuie obligatoriu crescut. Bănuiesc că această discuție va duce la multe turbulențe în spațiul public. Le spun părinților să nu cadă în capcana sofismului Nirvana, a sofismului „soluției perfecte”. Soluția perfectă, în care copilul are multe vacanțe, materie lejeră, iar profesorul puțin de lucru, și toate cu rezultate excelente pentru copii nu există. Vrei rezultate bune la învățătură? Atunci fă multe zile de școală, cu profesori destoinici și multă muncă individuală. Cine vă spune că mai puțină carte îți dă o pregătire mai bună își bate joc de inteligența dumneavoastră. 

Edupedu.ro: Ce știm în acest moment este doar cadrul mare al structurii. Numărul de zile de școală în acest moment este de 165 de zile, iar cu 2 săptămâni în plus de școală ar însemna circa 180 de zile. Va schimba acest lucru, procesul de învățare?

Daniel Funeriu: O spun de ani de zile: e obligatoriu să creștem numărul zilelor de școală. Regret că nu am făcut-o când eram la minister. Consecința celui mai mic număr de zile de școală din Europa este impresia unei materii parcurse pe fugă. Nu, nu avem prea multă materie, avem prea puțin timp pentru a o livra. Un elev german care termină 12 clase va fi petrecut în școală doi ani și jumătate mai mult ca un elev român care termină a XII-a. Nu poți ști mai multe petrecând mai puțin timp în școală. 

Edupedu.ro: Care sunt modificările pe care le vedeți necesare pentru că România sa nu mai fie în topul statelor cu cele mai puține zile de școală? 

Daniel Funeriu: Obligatoriu mărit numărul de zile de școală. Vacanța de vară de trei luni e moștenită de la Spiru Haret, când copiii trebuiau să meargă la munci agricole.

Edupedu.ro: Trimestre înseamnă mai multe testări ale copiilor, dar și unități mai scurte de învățare. Este un avantaj/dezavantaj pentru copii și învățare? Este fezabil?

Daniel Funeriu: Fezabil e, trebuie făcut cu grijă. Cred că un ciclu mai scurt evaluare-testare-remediere e benefic. 

Edupedu.ro: Ar trebui schimbată curricula după o structura cu trimestre sau mai întâi se schimba structura anului școlar si apoi se adaptează curricula? 

Daniel Funeriu: Cel două pot foarte bine fi făcute în paralel. Va fi muncă suplimentară pentru profesori timp de unul-doi ani, dar beneficiile unui an școlar mai lung (asta e esența, nu semestre vs trimestre) se vor vedea fără îndoială. 

Edupedu.ro: Cum vor fi afectați copiii, în condițiile în care se schimbă modul de predare și timpul de absorbție a informațiilor? Mai multe vacanțe le-ar putea afecta capacitatea de învățare? Ministrul Sorin Cîmpeanu spunea că experții din pedagogie au declarat că perioadele de învățare trebuie alternate cu perioade de odihnă. E mai ușor să se readapteze copiii după vacanță? 

Daniel Funeriu: Studiile arată că vacanțele lungi au un efect negativ asupra învățării, mai ales în cazul copiilor săraci. În concluzie: lungirea anului școlar e un lucru bun și necesar. Trimestre vs semestre este un subiect periferic, înclin, fără argumente decisive, pentru trimestre.”

Citește și:
CALENDAR Cum arată anul școlar viitor, pe structura propusă de ministrul Educației, cu 3 trimestre și 5 vacanțe
Sorin Cîmpeanu anunță că școala va putea începe pe 5 septembrie și se va putea încheia pe 16 iunie, în anul școlar 2022-2023, cu vacanțe pentru toți copiii în lunile octombrie și februarie / În 2023, vacanța de Paște va fi pe 7-18 aprilie

27 comments
  1. Nu vreți să nu-i mai luam de la școală?
    Poate așa va este mai bine.
    Așa rezolvați problema traficului. Oricum timp de viață nu mai este. Va ocupați voi de tot. Oricum părerea elevilor și a părinților nu contează.
    Mutăm copiii cu totul la școală!
    Vai de noi cu asemenea înțelepți.

  2. Tot timpul ni se spune cum fac elevii din Europa occidentala mai multa scoala ca timp…de ex Germania.Dar niciodata nu se discuta despre dificultate…cei din afara sunt pulbere la cl 8.Vesnic orice elev slab din Romania care pleaca in afara cu familia este evaluat si aproape intotdeuna se inscrie intr-un an superior sau e cel mai bun din clasa….Daca se doreste marirea numarului de zile in scoala,sa se umble la programe si sa nu se mai faca lectii de facultate in gimnaziu.
    Nu mai discutam despre clima Romaniei care poate decide….

  3. Cred ca ori nu va propuneti sa faceti o schimbare reala, ori nu va pasa, ori nu stiti, ori nu va intereseaza de soarta copiilor din tara asta.
    Singurele lucruri care s-au schimbat in sistemul de invatamant in ultimii ani au fost legate de structura anului scolar, ati scos si ati introdus vacante dupa ureche, fara justificare sau o analiza clara, ati modificat programa de examen cu putin inainte de examen.
    Ce tot comparam zilele de scoala din Romania cu numarul de zile de scoala din alte tari?
    La noi in tara un copil de gimnaziu si chiar de liceu are 6-7 ore pe zi la scoala, care se continua cu alte 3-4 ore de teme, meditatii si alte proiecte dupa scoala. In weekend se fixeaza materia cu ajutorul meditatiilor, studiului individual si a temelor date de la scoala.
    Practic un copil nu are timp liber de petrecut in familie, de practicat hobby uri, de lectura, excursii, iesit cu prietenii etc
    La noi in scoli nu exista laboratoare, iar unde exista nu se fac experimente sau sunt folosite ca sali de clasa, cum este cazul fiicei mele, din cauza supraaglomerarii scolilor.
    Nu mai vorbesc despre scolile din mediul rural.
    La noi in scoli nu exista timp si spatiu sa fie luata o masa calda la pranz, nu se fac orele de sport.
    Nu exista ore/materii la care copiii sa invete sa argumenteze, sa faca dezbateri, sa faca programare, sa invete cum sa aplice teoria predata la scoala, nu exista materii optionale.
    Scolile sunt supraaglomerate, sunt cate 30-34 copii in clase. Cum credeti ca poate un profesor sa explice si sa fie atent la fiecare copil in parte in aceste conditii?
    In scolile din afara orele sunt mai putine, nu se practica meditatiile, se fac orele mai aplicat, au ore de sport, au ora de masa la pranz, sunt cate 15 copii aproximativ intr-o clasa.
    Sunt scoli care au personal medical, care au psihologi, consilieri.
    La noi aceste lucruri sunt exceptii, iar acolo unde sunt asteapta ca tot copilul impreuna cu parintele sa mearga. Nu exista educatie in acest sens. Nu exista ore de dezvoltare personala sau discutii libere cu un psiholog sau chiar cu dirigintele. Orele de dirigentie sunt in general pentru a le comunica notele si pentru observatii si cicaleli ca nu sunt cuminti, nu fac liniste in clasa si asa mai departe.
    Deci, ce tot comparam noi? Numarul de zile de scoala?
    Sa fim seriosi!
    Noi folosim vacanta aia de vara asa cum in timpul scolii este imposibil s-o folosim din cauza lipsei de timp.
    Noi impreuna cu fiica noastra profitam de vacanta de vara sa se odihneasca, sa calatoreasca, sa citeasca, sa isi practice hobbyurile preferate (programare, robotica, ore de teatru, dans, sport). Cand ar putea sa le faca in timpul scolii?
    Copiii se schimba incredibil de mult cand ajung la scoala, le dispare toata curiozitatea si interesul pentru invatare, sunt foarte obositi, cu cearcane, stresati si palizi.
    Cum va explicati atunci ca foarte multe familii pleaca cu copiii lor din tara pentru a avea acces la educatie si un sistem sanitar de calitate?
    Si va ganditi cum sa ne luati si aceasta vacanta?
    Ce ne dati in schimb?
    Cum ne pregatiti voi copiii pentru acest secol, pentru aceasta societate, ministrul invatamantului si toate persoanele responsabile cu educatia in Romania? CUM?

    1. Da Domna, aveti dreptate, atat profesorii cat si elevii se chinuie azi in scoli. Imi pare rau de aceasta mare dezamagire care a ajuns scoala… In loc sa fie un izvor de bine, adevar si frumos. Scoala a devenit o bataie de joc. Intr-adevar nu se vrea! E usor sa distrugi, iar politicienii ce vor veni vor fi si mai superficiali. Tehnologia ne acapareaza si ea timpul. Bine ar fi ca, daca tot ne intalnim la scoala, sa facem ceva ce dezvolta mintea, sufletul si caracterul copiilor nostri, dar de multe ori batem pasul pe loc, luam niste bani degeaba, doar ca sa facem liniste in clasa. Ar fi putut fi ceva frumos!
      Un profesor dezamagit

    2. Foarte bine punctat, sunt de acord in totalitate cu tot ceea ce ati spus. Sunt psiholog clinician si an de an observ cum, la mine un cabinet, vin copii cu o stare emotionala si fizica tot mai alterata de presiunea extraordinara si de lipsa timpului liber cauzate de programul si de programa scolara.

  4. Cred ca nu vedem esenta, nu vrem, nu analizam suficient, nu ne pasa, nu avem rabdare, cert este ca toate schimbarile care se fac, se fac fara o analiza reala in interesul copiilor, ci se fac superficial.
    Copiii au 6-7 ore pe zi la scoala, apoi vin acasa si continua cel putin inca 3-4 ore cu teme, proiecte si invatat sau meditatii.
    NU este o gluma, parintii tot spun asta si nu ii baga nimeni in seama.
    Toate clasele sunt supraaglomerate, sunt 30-35 copii in clase. Profesorii nu se pot ocupa de predare si atentie pentru toti copiii din clasa.
    La scoala ei nu fac sport, cele mai multe scoli nu fac ora de sport, nu au timp sa manance la scoala, iar dupa scoala nu au timp liber pentru a petrece timp in familie, nu au timp sa citeasca, sa aiba un hobby, sa se intalneasca cu prietenii. Acelasi lucru este valabil si in weekend. In weekend nu raman prea multe ore de relaxare, excursii sau sport pentru ca se fac meditatii si teme.
    Deci, ce comparam noi aici? Tot comparam scoala din Romania cu scoala din alte tari .
    In alte tari copiii nu au atat de multe ore la scoala, iau masa la scoala, nu invata pe de rost, ei invata sa faca proiecte, sa puna in practica ceea ce invata, au acces la laboratoare, invata sa faca dezbateri pe anumite teme, au dreptul sa-si aleaga materii optionale, fac sport etc etc
    In clase sunt cel mult 15 copii. Au indrumatori, psihologi, consilieri, personal medical in scoli.
    Noi nu avem nici macar laboratoare, iar acolo unde sunt, fie nu se fac experimente, fie sunt folosite ca sali de clasa.
    Cum explicati ca foarte multe familii pleaca din tara cautand tocmai educatie si servicii medicale de calitate.
    In ultimii ani s-a schimbat doar structura anului scolar, s-au modificat vacantele dupa ureche, s-a schimbat programa de examen cu putin inainte de examen. Nimic concret. Scoala de acum nu ne pregateste copiii pentru nevoile societatii din acest secol.
    Vacanta aia mare de 3 luni noi cu fiica noastra o folosim pentru citit, excursii, hobbyuri (teatru, sport, programare, robotica, dezvoltare personala etc).
    In timpul scolii este imposibil sa ne ocupam de aceste lucruri.

  5. Bine că nu a fost ministru mult timp, că ar fi distrus și ce era bun. El ar face bine să calculeze în continuare, viteza pumnului lui Băse, că se pricepe foarte bine la astfel de calcule

  6. In primul rand trebuie reformata curicula, e dezastru ce informatii greoaie, inutile si fara aplicabilitate practica se impun (nu se predau) in scoala romaneasca. Apoi trebuie asigurata aprofundarea materiei inainte de sporirea orelor/zilelor de evaluare in detrimentul predarii si aprofundarii. Pentru a aprofunda mai eficient, este nevoie ca un profesor sa predea catre mai putini elevi, 10, maxim 14, nu ai cum sa ai grija simultan si sa intelegi ce si-au insusit, 30 de elevi sau mai mult, dintr-o clasa. Copiii in contextul actual nu inteleg ce au de remediat si invatat, executa la plesneala teme si proiecte, iau niste note, nu e timp sa se faca o evaluare complexa pentru fiecare, e cum pica pe inspiratie si pe subiect la testare, si apoi ne miram ca nu si-a insusit cunostinte de baza. Evident ca faceti lucrurile de la coada la cap, o stupizenie sinistra pe spatele copiilor nostri

  7. Pestele de la cap se impute zice o vorba romaneasca, in cazul acesta capul este tocmai minunea de “clasa zero” si calificxativele din 1-4. Acum vedem rezultatele unor “idei nefericite”, le vedem prin numarul mare de analfabeti clasici sau functionali. Nu au nici o legatura cu “numarul orelor de scoala”.
    Ce s-ar intampla rau daca ar “disparea in ceata” saptamanile de pierdut vremea – scoala altfel si saptama verde ?
    Toate aceste “pauze in invatare” nu fac nimic bun, doar incurca lumea, elevi si profesori, parinti si bunici..

  8. Cred că până să-i afecteze pe copiii săraci durata vacanțelor, îi afectează mai mult lipsa unui trai decent: condițiile de locuit, alimentația precară, lipsa vestimentației și a rechizitelor școlare. Abandonul școlar pare că nu are tratament, se menține la cote alarmante. Teoria aceasta, lipsită de investiții materiale concrete, palpabile, ne cam încurcă socotelile de vreo 30 de ani. Suntem din rău în mai rău.

  9. Nu sunt de acord si oricum stiu ca nu prea conteaza parerea mea 🙁
    Daca aplicabilitatea dadea rezultate in comunism ( cand se invata si Sambata), iar constrangerile veneau pe motive socio-psihologice, statul oferea la schimb certitudinea unui loc de munca si a unei locuinte dupa terminarea scolii.. sau macar exista sansa ca si cel mai inapoiat elev sa se indrepte( nu prin meditatii). Puneti si asa multe alte conditii, prea multa presiune!

    1. Nu am prins comunismul la scoala, am invatat cu trimestre si am avut ore de luni-vineri. Aberezi crunt. Era foarte ok cu trimestre. Motivant, lipsit de frustrari si invatam, tata, ca stiam ca vine tezele.

  10. Vreți să stea copiii mai mult la școală?Nu stiti ca la țară iarna e frig in scoli iar vara mor de cald?Ar trebui redusă fiecare materie pt ca sunt prea multe lecții inutile cu care își bat capul elevii.Sa se puna accentul pe aprofundare.

  11. Dar nu mai bine se mai reduce din materie, acele parti care nu mai suscita interes decât sa creștem nr de zile de scoala, tot comparam sistemul de educație din România cu alte sisteme din alte tari. Incomparabil, nu este vorba cat de lung sa fie anul școlar ci stufoșenia programei pt fiecare disciplina, cu toate ca programele mai ales la 5 _ 8 au mai fost revizuite si cu toate astea, tot sunt stufoase programele școlare.

  12. Mă întreb ce dracu interese se ascund în mințile voastre. Ce țineți minte din viața voastra? Radicalii, puterile, mătricile sau vacanțele. Vremea când te puteai juca, citii, asculta muzica, petrece timp cu bunicii și părinții. Nu vad rost deloc în furatul a 10 zile din vacanta copiilor. Ce studii? Nici nu indică. Au visat noaptea și hop iar reforma și tranziție. După 30 de ani vezi că parcă era mai bine cu trimestre. Peste alți 20 vom afla că de fapt era mai bine cu vacanta 15 iunie – 15 septembrie, că ce este mintea umană fără recreere? Cât despre Funeriu, încă nu a arătat nimănui diplomele lui, alea de calcula viteza pumnului lui Băsescu. Hai dispari vis urât.

  13. E o amăgire, o bifare populistă. Trimestre se traduce prin încă o săptămănă de încheieri de medii(“ultima săptămână”) și încă o “primă săptămână”. Este știut că acestea reprezintă mai mult pauze. Deci, ce am câștigat?

  14. Hai că-i culmea, sacul și-a găsit petecu! Altul care crede că numărul de zile contează, în loc să se reașeze calitatea și cantitatea informației!

  15. Domnilor experți, miniștri, secretari, et. company, șoferi și alți responsabili ai învățământului…Nu profesorii au stabilit structurile de an școlar de la revoluție încoa’! Tot luminățiile voastre ați „fărmat” logica, acum le readuceți, în numele „unor ample studii”. Se naște totuși întrebarea: cine răspunde pentru aceste greșeli?

  16. Trecand la trimestre scoala isi va reveni in sfarsit, totul se schimba cu 180grade… cum de nu ne-a venit ideea? Mai multa evaluare si mai putina predare… si-asa abia ne tinem de lectiile din programa ca parca vorbim la pereti… Analizam lucruri marunte precum coaja copacilor, ca sa nu vedem padurea… Dezastrul din invatamant va creste, pana sa faca explozie si noi studiem structura anului școlar… Oare chiar nu se mai poate face nimic? E de plecat din invatamant… Ne chinuim absolut inutil! De fapt trebuie desfiintat invatamantul ce sa mai? Nu mai merge decat meditatia si invatatul individual. Nu mai traim era in care educatia, elevatia, era o virtute, ci in epoca pragmatismului, a vitezei, a tehnologiei si internetului, a meseriilor nonintelectuale. Mai e nevoie de latura intelectuala doar intr-un grup restrans, de excelenta: cercetare, inteligenta artificiala, inovatie. Daca scoala ar fi doar o ocazie de selectie a mintilor sclipitoare, prin examenele de la sfarsitul ciclurilor scolare, se poate testa aceasta prin diferite teste de inteligenta, astfel ca scoala ar trebui sa nu mai fie decat pentru elite. Daca s-ar lega scoala mai strans de piata ofertei de munca, poate s-ar schimba ceva, dar adevaratul rost al educatiei nu este totusi evolutia in cariera, ci educatia in sine…. Dar cred ca nici nu se vrea.. ne prefacem toti ca nu stim situatia reala din invatamant! Trimestre sau semestre, totuna e:: se promoveaza prostia cronica in continuare, decadenta intelectuala, superficialitatea. Invatamant privat, invatamant online, examene offline cu mai multa exigenta .. ar fi niste solutii. Altfel ajungem sa nu mai avem nici scriitori, nici ingineri, nici medici, nici cercetatori.. pt a fi guvernati de inteligenta straina. Prabusirea este ireversibila

  17. Savuros acest “interviu”.

    Edupedu.ro: Care sunt modificările pe care le vedeți necesare pentru că România sa nu mai fie în topul statelor cu cele mai puține zile de școală?

    Daniel Funeriu: Obligatoriu mărit numărul de zile de școală.

    Mai faceți, că merită!

  18. “Regret că nu am făcut-o când eram la minister”- încă unul care regreta după ce pleacă de la butoane, la fel că cei din USR care acum susțin creșterile salariale, când sunt în opoziție. Mai bine sa ne lase definitiv în pace.

  19. >>fă multe zile de școală, cu profesori destoinici și multă muncă individuală
    24 / 7 scoala ca sa fie funeriu fericit, cu tone de teme repetitive acasa, ninja style

    >>e obligatoriu să creștem numărul zilelor de școală
    In Romania un copil invata la scoala aproximativ acelasi numar de ore ca un copil neamt, austriac sau francez. E un bs asta cu numarul de zile.
    Nu exista nici o legatura intre numarul de zile de scoala si rezultatele la scoala.

    1. Ăștia nu văd numărul de ore petrecute la scoala, numărul de ore petrecute acasă pentru scoala , nu vad numărul de materii pe care elevii romani sunt obligați sa le “înghită “.
      Legea care reduce numărul materiilor e total ignorata prin prorogarea temenului de aplicare.
      Când a fost vorba de salvarea unor profesorii câte rămâneau fara catedre s-a aplicat imediat reducerea numărului de elevi in clasa( bun unde e spațiu , unde nu e spațiu e un chin, in trei schimburi cu timp redus,dar aceeași materie )

      1. E aceeasi materie pe care am invatat-o si eu. Ore la liceu de la 12 sau 13 pana la 20. Nu tu internet, nu tu facaturi de referate de pe calculator. Cartea in mana, biblioteca, Vianu, Calinescu, atlas, dictionar. Dar astia s-au nascut obositi, nu ai cum sa-i mai urnesti din loc nici cu buldozerul. Ziua net, seara net, noaptea net sau visat la net. Dimineata…somn de voie in bancile scolii. Profesorii? Vorbit singuri cu peretii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Eșec al simulării aplicației Ministerului Educației pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Ar fi apărut probleme tehnice, iar simularea se va relua joi în toate școlile cu clase primare și gimnaziale

Testarea aplicației Ministerului Educației în toate școlile cu clase primare și gimnaziale, pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, nu se…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Alți trei elevi de la Colegiul Gheorghe Lazăr au fost depistați cu meningococi, după moartea colegei lor, arată Ministerul Sănătății care a dezinformat public în urmă cu două zile

Trei elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București au fost depistați de către Direcția de Sănătate Publică drept purtători de tulpini meningococice, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății…
Vezi articolul