Material susținut de BCR

Învățătoare în școala în care a fost elevă, implicată în programul-pilot LifeLab by BCR: Ar putea dezvolta în elevii de clasele primare o dorință mai mare de a cunoaște tainele banilor. La început li se părea ciudat că nu își pot cumpăra tot magazinul

7.117 vizualizări
Foto: LifeLab by BCR
La început de carieră, Andreea Popa este cadru didactic de doi ani la Școala Gimnazială Nr. 1 din Poiana Mărului, județul Brașov. A fost elevă aici, acum a devenit colegă de cancelarie cu mulți dintre cei care i-au fost profesori și cu mult entuziasm s-a implicat în programul-pilot LifeLab by BCR, care se desfășoară în doar două școli din România – cea în care este și Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, județul Argeș.

Învățătoarea spune că a fost primită cu brațele deschise de cadrele didactice – „am decis să urmez această carieră având un exemplu bun, fosta mea învățătoare, care-mi este colegă și îmi place foarte mult ce fac, să comunic cu copiii și cred că asta este menirea mea în viață”, spune Andreea Popa.

„Este dureros să știi că tinerii fug de această meserie, deși este o meserie extraordinar de frumoasă”, spune învățătoarea, care își prezintă tinerețea ca pe un avantaj în comunicarea cu elevii, care o consideră prietena lor și căreia vin să-i spună tot ce îi frământă, inclusiv despre problemele pe care le au cu banii, de exemplu.  

„Chiar am implementat și noi la clasă un mic joc cu fiecare, având bani de la mine, și trebuiau să-și cumpere niște recompense pe care le-am pregătit pentru ei. Iar ei au fost foarte intrigați, pentru că nu înțelegeau de ce părinții lor au probleme cu banii. Le-am spus că fiecare om are o sumă de bani mai mică, mai mare, pe care trebuie să înțeleagă să o folosească, să știe s-o folosească. Și la magazin li se părea ciudat că nu-și pot cumpăra tot, dar au înțeles că trebuie să-și cumpere strictul necesar prima dată și apoi să-și pună deoparte și pentru dorințele lor”, mai spune învățătoarea Andreea Popa.

  • Programul LifeLab lansat în toamna acestui an de BCR și Școala de Bani, alături de FabLab și Asociația Edupedu pentru Educație, se va desfășura în două școli din România, pe parcursul anului școlar 2022-2023, timp în care profesorii vor fi sprijiniți să devină „profesori de viață”, să acționeze ca mentori pentru elevi și să folosească noi metode didactice pentru a integra educația financiară în activitatea lor de la clasă, indiferent de disciplina pe care o predau.
  • Prin acest proiect, inițiatorii urmăresc dezvoltarea abilităților practice, de luare a deciziilor, de planificare și colaborare ale elevilor, din toate ciclurile de învățământ.
  • Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, județul Argeș este cealaltă unitate de învățământ în care profesorii și elevii au fost deschiși pentru a pilota măsurile propuse împreună cu specialiștii în educație financiară și experții educaționali.

„Mi se pare foarte importantă implicarea școlii noastre în acest proiect și pentru că la nivel de învățământ primar, unde profesez, nu s-a pus neapărat baza, deși acolo este punctul de plecare pentru copii. Sunt deschisă, cum am spus, la proiecte, și abia aștept să implementez și eu la clasă toate aceste informații pe care trebuie să le învăț și eu prima dată, deoarece, din păcate, nici eu nu am avut parte de o educație financiară implementată în școală sau în familie. A fost doar strictul necesar, nimic fundamentat”, potrivit Andreei Popa. 

Deja cadrele didactice au participat, în programul LifeLab by BCR, la formări pe trei componente – concepte de educație financiară aplicate în viața de zi cu zi, comunicarea personalizată la clasă și crearea de materiale educaționale adaptate. 

La cercetarea inițială făcută de către compania specializată Cult Market Research, când au fost întrebați „Ce ți-ar plăcea să-ți cumperi în următoarele 6 luni din banii tăi (câștigați sau economisiți de tine)?”, aproximativ un sfert dintre elevii participanți au spus că își doresc device-uri (laptopuri, computere, tablete, smartphone-uri și componente PC).

Pe lângă cele două școli implicate în program, au fost incluse și două unități de învățământ de control, iar în rândul elevilor din școlile LifeLab, dorința de a-și achiziționa haine, de exemplu, era mai mică decât în rândul elevilor din școlile de control. Totuși, elevii din Poiana Mărului și din Câmpulung doresc să își cumpere cât mai curând diverse vehicule (ex. ATV, automobil) sau să facă școala de șoferi. Detalii despre rezultatele studiului, aici.

Citește toate articolele despre LifeLab by BCR:
VIDEO Profesorii au nevoie mai mult ca oricând de cursuri de comunicare, spune inspectorul școlar Mihaela Zugravu: Degeaba ne încărcăm cu teorii, n-avem ce face cu ele, dar trebuie să avem competențe de viață. Educație financiară putem face la fiecare disciplină
VIDEO Directoarea Colegiului Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung, Argeș, școală-pilot în proiectul LifeLab by BCR: Ne dorim să livrăm ore de calitate, să facem lucruri care să conteze de-adevăratelea pentru elevi
VIDEO Educația financiară înseamnă să dai undița, nu peștele, spune Elena Lasconi, primar în Câmpulung Muscel, județul Argeș: Cred că, dacă noi am fi educați financiar și am avea un sistem educațional de calitate, nu am mai avea o altă Românie dincolo de granițele țării
STUDIU Aproape 4 din 5 elevi din școlile înscrise în programul-pilot de educație financiară LifeLab by BCR au bani de buzunar, iar 37% spun că pun o sumă deoparte când primesc de la părinți sau rude
VIDEO Copilul este un vector de educație, dar ca să-l putem învăța pe copil trebuie mai întâi să știm noi – apelul pentru formarea cadrelor didactice pe educație financiară predată prin situații concrete de viață, făcut de un inspector școlar în programul-pilot LifeLab by BCR
VIDEO Programul-pilot în care profesorii creează resurse educaționale aplicate de educație financiară pentru mai multe discipline, iar elevii învață despre viață – LifeLab By BCR
Profesorii din două școli vor include în fiecare disciplină elemente practice de educație financiară pentru elevi, după ce mai întâi vor fi formați pe trei componente: comunicare, competențe financiare și creare de resurse educaționale. LifeLab by BCR – program pilot unic în țară
VIDEO Dacă profesorul dovedește interes și motivație în fața elevilor, va fi urmat de către ei – Simona Bădițescu, profesoară de Limba și literatura română implicată în programul-pilot LifeLab by BCR

1 comment
  1. educația financiară ar trebui sa învețe copiii diferența dintre speculă bișniță și afacere…de asemenea înseamnă să ți plătești angajații rezonabil…angajatul la firmă nu este argat nici sclavul tău…in Romania din păcate afacerea=bișniță sau speculă iar angajatorul este stăpân…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Mihai Boș, profesor de Matematică: Nu mergem pe conținuturi din manuale, trebuie să formăm competențe, iar acestea se pot forma prin conținuturile alese de noi

Profesorul trebuie să își aleagă propriile aplicații și conținuturi prin care dezvoltă competențele copiilor, spune profesorul de Matematică Mihai Boș, de la Școala Gimnazială Nr 1, Poiana Mărului, județul Brașov.…
Vezi articolul

Seria de conferințe este susținută de BCR

Conferință pentru profesori și învățători la Cluj – Universitatea Babeș-Bolyai – FSEGA, pe 19 octombrie: Școala de Bani începe școala – discutăm despre educație financiară într-un context transdisciplinar / Înscrieri deschise pentru cadrele didactice

A treia conferință regională din seria „Școala de bani începe școala: resurse educaționale transdisciplinare de educație financiară“, este organizată pe 19 octombrie 2023, de la ora 13:30, la UBB –…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Școlile din patru județe se pot înscrie până pe 6 decembrie la cea de-a doua ediție LifeLab – programul care aduce educația financiară interdisciplinară, de la grădiniță și până la liceu / Acces la cursuri cu 20 de credite, pentru profesori și grant pentru implementarea programului, pentru școală

Până pe 6 decembrie, unitățile de învățământ se pot înscrie la cea de-a doua ediție LifeLab – programul care aduce educația financiară interdisciplinară, de la grădiniță și până la liceu,…
Vezi articolul

Conferințele „Școala de Bani începe școala” sunt susținute de BCR

VIDEO Includerea în programele școlare revizuite și în practica la clasă a noțiunilor transdisciplinare de Educație financiară, susținută de reprezentanții Ministerului Educației și ai inspectoratelor școlare

Noțiunile și aplicațiile de educație financiară pot fi folosite în mod transdisciplinar de către orice profesor, la clasă, au susținut reprezentanții Ministerului Educației și ai inspectoratelor, la conferințele din seria…
Vezi articolul

Curs gratuit, acreditat, de Educație economico-financiară pentru profesori – durata 40 de ore, 10 credite transferabile – organizat de Institutul Bancar Român. Înscrierile au început, primul modul e pe 7 Mai

Profesorii care predau disciplina Educație socială, la clasa a VIII-a, se pot înscrie la cursul „Educaţie economico-financiară pentru profesori”, organizat de institutul Bancar Român, IBR, potrivit unui comunicat primit de…
Vezi articolul