Ioan Aurel Pop a demisionat din conducerea Consiliului responsabil cu atestarea titlurilor universitare, CNATDCU, Mircea Dumitru devine președinte până la expirarea actualului mandat, în 2024 / Pop, autosuspendat, spunea în 2022 că aceasta este o instituție „anacronică”, dar a păstrat până acum titlul de președinte

2.202 vizualizări
Ioan-Aurel Pop / Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și-a dat demisia din Consiliul general al CNATDCU, forul care până recent era cunoscut cel mai bine pentru verificarea doctoratelor plagiate, iar președinte CNATDCU devine academicianul Mircea Dumitru, până acum vicepreședinte, potrivit unui ordin al ministrului Educației, publicat miercuri în Monitorul Oficial. Demisia lui Ioan Aurel Pop survine la mai mulți ani de când s-a autosuspendat din funcție, autosuspendare înnoită la fiecare șase luni, timp în care CNATDCU a fost condus de facto de către vicepreședinți, prin rotație.

Ioan Aurel Pop pleacă astfel de la conducerea Consiliului (redenumit Comisie în noua Lege a învățământului superior – n.red.) Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare în ultimul an al actualului mandat. Și aceasta, în condițiile în care el descria instituția încă de acum 2 ani – moment în care CNATDCU devenise ținta unor atacuri concertate pentru scoaterea ei de pe circuitul verificării doctoratelor suspectate de plagiat – drept una „anacronică” și care „trebuie desființată”.

Ordinul de ministru publicat acum în Monitorul Oficial schimbă componența nominală a CNATDCU, pentru mandatul 2020-2024. Schimbarea are loc ținând cont de demisia lui Ioan Aurel Pop, înregistrată pe 28 februarie, mai precis:

  • „vacantarea unui loc în componența Consiliului general din structura Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, prin demisia domnului Pop Ioan Aurel, înregistrată cu nr. 9.006 din 28.02.2024”

Această demisie determină schimbarea componenței Consiliului general al CNATDCU în acest mandat, astfel:

  • Mircea Dumitru (Academia Română), până acum vicepreședinte, devine președinte
  • Valentina Sandu-Dediu (Universitatea Națională de Muzică din București), până acum membru, devine vicepreședinte pe locul ocupat până acum de Mircea Dumitru
  • Gabriela Marinoschi (Academia Română) devine membru pe locul Valentinei Sandu-Dediu

Mandatele lor expiră anul acesta, când încetează mandatul în curs al tuturor membrilor CNATDCU.

Această instituție a fost un element-cheie în verificarea tezelor de doctorat suspectate de plagiat. Dar, după o decizie a Curții Constituționale din 2022 și după intrarea în vigoare a noii Legi a învățământului superior, rolul CNATDCU din acest punct de vedere a devenit unul secundar.

Ioan Aurel Pop s-a autosuspendat la conducerea CNATDCU încă din prima parte a mandatului său, susținând că nu poate face față tuturor sarcinilor sale, fiind și președinte al Academiei și profesor universitar.

Componenta CNATDCU in mandatul 2020-2024 / Sursa: Captura Cnatdcu.ro

Un an mai târziu, când CNATDCU devenise ținta unor eforturi concertate de limitare a atribuțiilor sale și chiar de desființare, Ioan Aurel Pop, suspendat fiind și înlocuit, din șase în șase luni, de câte un vicepreședinte al instituției, ataca forul la care, tehnic, păstra în continuare titlul de președinte. El le-a transmis rectorului și ministrului de atunci că „CNATDCU este o instituție anacronică și sunt de acord că trebuie desființată. Pentru plagiate, avem comisiile de etică de la toate nivelele“.

În momentul desemnării lui ca președinte, Edupedu.ro a amintit cum, în 2012, Ioan Aurel Pop a criticat toată conducerea CNATDCU pentru verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta și cum cei care, acum 12 ani, erau criticați atunci de el i-au devenit vicepreședinți – inclusiv Mircea Dumitru, nou numit președinte CNATDCU din partea Academiei Române, cel care a reconfirmat decizie de plagiat în cazul Ponta la Universitatea din București, unde era atunci rector.

  • Mircea Dumitru, profesor de filosofie, a fost, între altele, ministru al Educației în guvernul Dacian Cioloș (2016).
Citește și:
Ieșire în decor a președintelui Academiei Române, care conduce de 3 ani și instituția-cheie în soluționarea plagiatelor. Ioan Aurel Pop: CNATDCU este o instituție anacronică și sunt de acord că trebuie desființată
Ioan Aurel Pop, noul președinte al CNATDCU, a fost împotriva verdictului de plagiat dat lui Ponta de acest for. Președintele numit acum de Anisie saluta în 2012 reorganizarea prin care Liviu Pop neutraliza practic instituția
ULTIMA ORĂ Ioan Aurel Pop s-a autosuspendat pentru șase luni din funcția de președinte al CNATDCU, forul care analizează plagiatele: Nu mai pot, sunt președintele Academiei, sunt profesor universitar și asta îmi mănâncă tot timpul
DOCUMENT Curtea Constituțională motivează decizia ca titlul de doctor să poată fi retras doar dacă “nu a intrat în circuitul civil”: Anularea tezelor intrate în circuit civil poate fi făcută legal doar prin instanța judecătorească / CCR: Cele stabilite de comisia de doctorat care acordă titlul “nu pot fi reexaminate de o altă comisie”

3 comments
  1. Apropo de comisiile CNADTCU:
    Propunere : Comisiile CNADTCU ar trebui sa fie sa fie stabilite printr-un proces PUBLIC de selectie – Se poate face rapid o pagina WEB pentru fiecare comisie in care sa se inscrie cine doreste si algoritmul de selectie sa fie DOAR IN BAZA UNOR PERFORMANTE VERIFICABILE – pe baza unei grile comune cu indicatori comuni (si nu pe baza unor numiri si desemnari). Candidatul isi posteaza CV-UL SI COMPLETEAZA NISTE LINK-URI LA LUCRARILE CARE VERIFICA CRITERIILE DIN GRILA.
    Marea majoritate din membrii CNADTCU sunt de la Politehnica Bucuresti! Eventualul numarul de mandate sa fie limitat la doua.
    In acest fel, putem elimina „gastile” care s-au format in timp si se tot perpetueaza. Tot in acest mod, anumite comisii pot deveni mai transparente si vor dispare criticile adresate unor membrii din actualele comisii referitor la criteriile pe care nu le indeplinesc

    Dupa parerea mea, o petitie ar trebuie formulata in asa fel incat sa se ceara un set de notiuni si indicatori FUNDAMENTAL DEFINITI PENTRU TOATE COMISIILE CNADTCU si apoi fiecare comisie sa preia acesti indicatori – in mod separat si sa formuleze criterii specifice.

  2. Daca tot vorbim de CNATDCU poate adresati o intrebare ministerului educatiei despre prof. Radu Carp ce a declarat public in ianuarie 2023, in plin scandal cu doctoratul lui Lucian Bode ca isi da demisia din Comisia 26 a CNATDCU din cauza implicarii sale in acel scandal.
    In caz ca nu stiati domnul prof. Radu Carp este membru in acea Comisie pana in ziua de azi, desi in mai 2023 intr-o emisiune ce se gaseste pe youtube a mai declarat inca odata ca si-a dat demisia. Mari oameni, mari caractere.

  3. Probabil academicianului Ioan Aurel Pop a fost cel mai probabil forțat de împrejurări să demisioneze din conducerea Consiliului responsabil cu atestarea titlurilor universitare. Nu cred că a făcut acest lucru din proprie inițiativă. Oricum este un personaj controversat care a fost implicat în multe scandaluri și nereguli. Academicianul e foarte cunoscut pentru comportamentele și mentalitățile sale ultraconservatoare, ultrareligioase până la fanatism și habotnicie, dar și pentru nostalgia sa comunistă și securistă. Dumnealui este un fost securist ceaușist care promovează în mod agresiv mereu mentalități comuniste, conservatoare și ultrareligioase. Unul ca dumnealui nu are ce căuta într-o academie, având în vedere că este un promotor al totalitarismului, al corupției , al violenței și al încălcării drepturilor omului. Are niște discursuri halucinante și extremiste care intră în contradictoriu cu gândirea unui intelectual adevărat. Ar trebui făcută curățenie și în academie și în alte instituții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Elevilor și Alianța Studenților: În prezent nu este funcțională vreo structură care să coordoneze implementarea proiectului „România Educată” / Organizațiile cer guvernului să adopte un calendar de acțiune rapidă pentru proiectul prezidențial

În momentul în care guvernul își va asuma prin memorandum proiectul “România Educată”, așa cum s-a anunțat săptămâna trecută, el ar trebui să aprobe și un “calendar ambițios” pentru punerea…
Vezi articolul

Profesorii să fie sancționați disciplinar dacă nu folosesc portofoliul educațional, clasele să fie constituite prin distribuția aleatorie a elevilor, pentru combaterea segregării, admiterea la liceu să fie eliminată din proiect, iar la Religie să fie calificative, în loc de note – solicită reprezentanții Consiliului Național al Elevilor

O serie de 85 de amendamente a fost transmisă Ministerului Educației de către reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, precizează organizația într-un comunicat. Reprezentanții elevilor solicită distribuirea elevilor în clasă aleatoriu,…
Vezi articolul

Profesoara Andreia Bodea: La 5 atenționări se scade un punct la purtare, prin decizia consiliului profesorilor clasei, potrivit regulamentului școlii noastre. Unii au avut 2-3 atenționări, alții au avut 4 și s-au oprit

„La 5 atenționări se scade un punct la purtare prin decizia consiliului profesorilor clasei”, a declarat Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, pentru TVR Info. Din…
Vezi articolul

Memoriu al părinților de la „Colegiul Național Dinu Lipatti” din București, către Ligia Deca, după ce elevii trebuie să facă naveta între două sedii aflate la 7 km distanță: Să trimiți elevi de clasa I, a II-a sau a V-a cu vioara în spate sau alte instrumente, să alerge între orele de cultură generală și cele de specialitate, îi va face treptat să renunțe  

Părinți ai elevilor de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București au depus un memoriu către ministra Educației și la Primăria sectorului 4, după ce au fost înștiințați…
Vezi articolul