Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acuză presiuni pe tema programelor școlare: S-au făcut presiuni indirecte în ultima vreme asupra comisiei și chiar asupra mea, să nu mă bag prea tare, pentru că manualele sunt deja făcute. Editurile au un interes foarte clar

930 de vizualizări
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a anunțat, în cadrul dezbaterii referitoare la programa de Limba și literatura română, organizată online de instituție joi, 11 decembrie, că editurile care se ocupă de manuale au făcut presiuni indirecte asupra comisiei de elaborare a programelor și chiar asupra să păstreze programele actuale, pe motiv că manualele sunt deja făcute.

„S-au făcut presiuni în ultima vreme și asupra comisiei [n. red. profesorilor care au conceput programele școlare]și chiar asupra mea, indirecte, să nu mă bag prea tare, pentru că manualele sunt făcute. Editurile au un interes foarte clar și vor să mergem înainte cu ce este, să mai lăsăm naibii răutățile astea, care, de fapt, sunt niște vechituri”, a declarat Ioan-Aurel Pop.

„Păi dacă mergem după principii d-astea, că s-a lucrat deja și că ne e incomod să o iei de la capăt și că poate este și pecuniar mult mai greu și că-i mai comod să lăsăm ce am făcut și să vedem. Am văzut după atâți ani, că am văzut manualele astea au funcționat. Nu că n-au fost bune, că au fost bune…”, a completat el.

Amintim că președintele Academiei Române a fost vizat de critici din partea oponenților noii programe, după ce i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu acest document „toboșari ai vremurilor noi”. Profesoara Monica Halaszi, care a participat la elaborarea programei, și secretarul onorific al ministrului Daniel David, Radu Szekely, au declarat: „mai bine toboșar, decât trompetist”.

În plus, profesorul universitar Liviu Papadima i-a reproșat lui Ioan-Aurel Pop că declarațiile sale privitoare la programa de română conțin „interpretări hazardate” și „inadvertențe de documentare”. Acesta l-a acuzat pe academician că ar prelua afirmații despre programele actuale fără să le verifice.

De reținut că profesorul Liviu Papadima și consilierul Radu Szekely au acuzat că profesorii din grupul de lucru pentru programa de Limba și literatura română au fost forțați să tacă, prin semnarea unui contract de confidențialitate. Și Daniel David ar fi presat să accepte programa, a mai semnalat cel care îl consiliază.

Monica Halaszi a declarat public că proiectul pus în dezbatere nu reflectă opiniille sale despre modul în care ar trebui să fie predată această disciplină: „Am făcut parte din grupul de lucru, dar produsul care se află acum în transparență decizională nu reprezintă neapărat munca mea sau viziunea mea despre studiul disciplinei Limba și literatura română în liceu”.


3 comments
  1. Manualele sunt anapoda rau, informatie pusa cu furca, sa umple pagina si sa iasa banii. Omul are dreptate cand vorbeste de interesele editurilor.

  2. Editurile? Sau profesorii care știau deja programa și s-au apucat să facă manuale anterior publicarii programei?
    Simpla curiozitate

  3. Da.Manualele alea de doi bani sunt plătite gras de tot.Daca se plânge cineva ne spune sa adaptam materia și sa căutăm materiale iar ei sunt plătiți cu milioane de euro,pentru ca despre asta e vorba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ateliere gratuite pentru copii și adolescenți la mai multe institute culturale din București, sâmbătă, 23 septembrie, de Ziua limbilor europene / Profesorii pot participa la o dezbatere despre strategii incluzive la Institutul Goethe, de la 9:30

Copiii și adolescenții pot participa la mai multe ateliere organizat gratuit de institutele culturale din București sâmbătă, 23 septembrie, cu ocazia Zilei limbilor europene, potrivit unui comunicat primit la redacție.…
Vezi articolul

Transport redus cu 90% pentru studenți și vârsta beneficiarilor majorată până la 30 de ani – măsuri din noua lege a învățământului superior, cu aplicare din septembrie / Impactul financiar este de 200 milioane lei pe an

Studenții vor beneficia de reducere de 90% la călătoria cu trenul, iar vârsta până la care se acordă beneficiarilor această reducere va fi majorată la 30 de ani, potrivit unei…
Vezi articolul

Daniel David: Contează că se numește teză? Chiar contează ponderea pe care o are în medie? Până când clarificăm standardele de notare, eu vă sugerez să nu mai tot schimbăm

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, critică discuțiile recurente despre reintroducerea tezelor și revenirea la semestre, spunând că nu denumirea sau ponderea unei evaluări contează, ci claritatea standardelor de notare…
Vezi articolul