Iohannis, după ce a cerut „toleranță zero” față de plagiate: Legile se referă la viitor, nu la trecut

1.332 de vizualizări
Foto: presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a precizat joi, într-o conferință de presă la Praga, înaintea unui summit european, că prevederile legate de integritate din Legile Educației se referă la viitor, nu la trecut, scrie G4Media.ro.

Legat de „ce am spus despre toleranță zero”, „aceste legi nu se referă la trecut, se referă la viitor. (…) Încă o dată, noile legi se referă la ce se întâmplă de acum încolo”, a subliniat președintele.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Referitor la plagiat, președintele Iohannis a declarat luni că „noile legi ale Educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional”. – detalii aici


4 comments
  1. „Art. 15 ….
    (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.” (Constituția României)

  2. Vai de capul nostru! Nici măcar nu încearcă să ne fenteze un pic, așa, de ochii lumii. Pe când PSD și PNL nu se uniseră în cuget și-n simțiri, nesimțirile astea se făceau mai cu perdea, că se fereau unii de alții. Dar unde-s doi puterea crește…

  3. Am înțeles! I se clatină scaunul dacă începe ,,curățenia de toamnă” și rămâne fără susținători (căci poporul deja nu îl mai vrea). Sau este și el ,,pătat” și aplică ,,metoda câmpeanu”?

  4. De ce l-a mai executat pe traktorist si nu l-a lasat sa-si continue mizeriile?

    >>pe viitor nici nu mai permit apariția plagiatelor în diverse lucrări de specialitate
    De parca in trecut legile permiteau plagiatele. Asta-i logica de dulap lol.

    >>Lucrarea de doctorat trebuie verificată cu soft anitplagiat înainte să fie acordat titlul de doctor
    Asta se face oricum, poate dulapul nu stie?! sau debiteaza prostii. Softul da un procent de asemanare nu decide daca cineva a plagiat sau nu. Softul poate fi pacalit, de aia exista CNATCU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevi români, premiați special la Concursul European pentru Tineri Cercetători 2024, pentru o soluție de „asamblare a circuitelor imprimate”, anunță Ministerul Educației / A fost premiată cu locul I și o studentă UniBuc, la concursul EU TalentOn

Doi elevi din lotul național care a reprezentat România la Concursul European pentru Tineri Cercetători (EUCYS) au câștigat premiul special, transmite Ministerul Educației într-o postare pe Facebook de duminică. Și…
Vezi articolul

Ministerul Educației, despre școlile în care vor fi secții pentru alegeri: Vineri nu vor fi suspendate cursurile, iar în zilele de luni doar în situații excepționale se poate decala ora de începere a programului școlar

Ministerul Educației anunță în săptămâna dinaintea primului tur din alegerile prezidențiale și cu două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare că în zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul…
Vezi articolul

Modificarea contractului din perioadă determinată de un an în contract pe durată de viabilitate a postului 2025. Profesorii depun la școală cererile și documentele justificative, în zilele de 18 și 19 martie

În zilele de 18 și 19 martie, profesorii depun la secretariatele școlilor cererile însoțite de documentele justificative, pentru modificarea contractului individual de muncă din durată determinată de un an în…
Vezi articolul