Iohannis: E ușor de înțeles că niciun părinte nu e fericit dacă i se spune că școala va continua online, dar aceste măsuri au fost discutate cu experții, fără ele nu putem să mergem mai departe

3.763 de vizualizări
E ușor de înțeles că niciun părinte nu e fericit dacă i se spune că școala va continua online, dar aceste măsuri au fost discutate cu experții, fără ele nu putem să mergem mai departe, a spus Președintele Klaus Iohannis la videoconferința publică cu prefecții pe care a avut-o joi la prânz.

Iohannis a declarat că “avem primele rezultate încurajatoare pe limitarea extinderii, după primul set de măsuri luate de guvern” și că așteaptă ca acest al doilea set de măsuri intrate în vigoare de luni, 9 noiembrie, să aibă efecte și mai ample.

Principalele declarații ale Președintelui:

  • Noul set de măsuri luate în plan național sunt bine gândite, sunt măsurile corecte și sunt măsuri de la care așteptăm rezultate peste două maximum trei săptămâni. Deci încă o dată, avem primele rezultate încurajatoare pe limitarea extinderii după primul set de măsuri luate de guvern, acum s-a luat al doilea set, s-a impus al doilea set de măsuri fiindcă numărul de bolnavi cu cazuri grele a crescut prea mult. Aceste măsuri care au fost stabilite și sunt în vigoare de la începutul acestei săptămâni sunt măsuri care trebuie implementate ferm, corect, clar si explicate
  • Mă aștept de la dumneavoastră cei din prefectură, cei din poliție, cei din jandarmerie, să fiți foarte fericiți. Să fiți foarte fermi fiindcă aici nu este vorba de niște măsuri politice, ca să arătăm că știm ce vrem să facem, aici este vorba despre măsuri absolut necesare de Sănătate publică și în joc este viața multor români. Așadar fermitate, claritate, până când toată lumea înțelege că aceste măsuri trebuie respectate .
  • Știu că nu sunt măsuri populare. E ușor de înțeles că nimeni nu e fericit dacă i se spune că nu poate să circule noaptea sau dacă li se spune părinților că școala se va desfășura online. Dar, aceste măsuri au fost discutate cu specialiști, cu experți și toată lumea a fost convinsă că fără aceste măsuri nu putem să mergem mai departe. Așadar aștept de la dumneavoastră, de la toți, fermitate claritate, implicare totală și o bună comunicare publică. Comunicați măsurile, comunicați ce se întâmplă, însă să nu deveniți sursă de știri panicarde, ar fi o eroare fundamentală.
  • Noi suntem cu toții foarte îngrijorați dar nu trebuie să fim panicați, trebuie să fim fermi, trebuie să luăm toate deciziile cu mintea limpede și repet să avem în vedere obiectivul principal: sănătatea oamenilor.

Președintele României a avut de la Palatul Cotroceni o videoconferință cu prefecții pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

  • articolul este în curs de actualizare

Foto: presidency.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florin Pogonaru, Asociația Oamenilor de Afaceri, către ministrul Educației: Trebuie să vă asumați politic testarea competențelor la elevi și la profesori. Ni s-a spus de către guverne succesive că asta e risc politic

Asumarea testării reale pentru pentru competențe digitale a elevilor și a profesorilor, a fost cerută de Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Monicăi Anisie, ministrul Educației, într-o…
Vezi articolul

Șefă de promoție a Facultății de Drept a Universității Sorbona, Anca Maria Nechita din Medgidia: Studenții din Franța nu se concentrează pe memoratul articolelor din codurile civil și penal, pe care le pot accesa la un click distanță, ci pe aprofundarea cazurilor, a informației și pe reflectare și gândire proprie asupra spețelor

Anca Maria Nechita este absolventă a Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia, a absolvit Bacalaureatul în 2020 cu nota 10 și a ajuns șefă de promoție la Facultatea de Drept…
Vezi articolul

Cazul profesorului de la Facultatea de Jurnalism cercetat pentru abuzuri: Comisia de Etică a Universității din București constată încălcări ale Codului privind abuzul de putere și hărțuirea sexuală, dar nu decide nimic / Universitatea așteaptă să se lămurească raporturile de muncă ale cadrului didactic

Comisia de Etică a Universității din București constată, într-un punct de vedere publicat miercuri pe site-ul universității, încălcarea Codului de etică al UB în ceea ce privește faptele de abuz…
Vezi articolul