ISMB a publicat planurile de dezvoltare ale școlilor din București pentru concursul de directori 2026. Profesorii își pot pregăti proiectul managerial, probă eliminatorie la interviu

954 de vizualizări
Foto: @ Boonstocker | Dreamstime.com
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat planurile de dezvoltare instituțională (PDI) ale unităților de învățământ din toate cele șase sectoare ale Capitalei, documente obligatorii pentru profesorii care vor candida la concursul național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din 2026. 

Pe baza acestor planuri, candidații trebuie să elaboreze proiectul planului managerial, document care este evaluat în cadrul interviului și reprezintă o probă eliminatorie.

ISMB a centralizat documentele pe sectoare, astfel încât profesorii interesați să poată consulta planurile de dezvoltare instituțională ale școlilor la care intenționează să candideze.

Profesorii trebuie să își redacteze proiectul managerial pe baza PDI-ului școlii

Potrivit metodologiei concursului, dosarul de înscriere trebuie să conțină „proiectul planului managerial pentru fiecare dintre funcțiile vizate, realizat în baza planului de dezvoltare instituțională, respectiv a planului de acțiune al școlii, în cazul unităților de învățământ din filiera tehnologică, în vigoare.”

Acesta este unul dintre documentele obligatorii la înscriere și trebuie elaborat pornind de la strategia de dezvoltare a școlii în care candidatul dorește să ocupe funcția de director sau director adjunct.

Școlile aveau obligația să publice PDI până pe 5 august

Metodologia stabilește că toate unitățile de învățământ trebuie să publice planul de dezvoltare instituțională sau, în cazul liceelor tehnologice, planul de acțiune al școlii (PAS), în termen de 30 de zile de la aprobarea ordinului privind concursul de directori. Termenul a expirat la 5 august 2026.

În cazul în care o unitate de învățământ nu are site propriu, directorul este obligat să transmită documentul candidaților care îl solicită, în cel mult cinci zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.

Proiectul managerial este probă eliminatorie

Proiectul planului managerial nu este doar un document depus la dosar, ci reprezintă prima etapă a probei de interviu.

Conform metodologiei, comisia va realiza „evaluarea administrativă a proiectului planului managerial (…) realizat de candidat pentru unitatea de învățământ la care candidează.”

Documentul poate avea maximum 15 pagini A4 și este analizat de întreaga comisie înainte de susținerea interviului.

În cazul școlilor cu predare în limbile minorităților naționale, proiectul trebuie să cuprindă și măsuri privind organizarea și dezvoltarea învățământului în limba maternă.

Pentru a trece această etapă, candidatul trebuie să obțină minimum nota 7.

Proba este eliminatorie, iar nota obținută nu se include în media finală

Urmează publicarea posturilor vacante pe 17 august

Potrivit proiectului de calendar al concursului, pe 17 august inspectoratele școlare trebuie să publice lista funcțiilor vacante de director și director adjunct, fișele posturilor, bibliografia și documentele necesare înscrierii.

Dosarele de înscriere vor putea fi depuse în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026.

Edupedu.ro a scris că toate unitățile de învățământ aveau obligația de a publica până la 5 august planurile de dezvoltare instituțională (PDI), respectiv planurile de acțiune ale școlii (PAS), pentru ca profesorii interesați să poată redacta proiectul managerial cerut la înscriere.

Concursul național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct se desfășoară după o nouă metodologie, care prevede trei probe, inclusiv evaluarea proiectului managerial și un interviu înregistrat audio-video. 

Proiectul managerial este evaluat separat și trebuie promovat cu minimum nota 7 pentru ca un candidat să poată continua concursul.

Calendar de evaluare a proiectului planului managerial 

23 octombrie Transmiterea către președinții comisiilor de evaluare a probei de interviu a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune ale candidaților cu drept de susținere a probei de interviu

23 octombrie – 4 noiembrie Evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu

23 octombrie – 5 noiembrie Depunerea contestaţiilor pentru etapa de evaluare administrativă a proiectelor planurilor manageriale/planurilor de acțiune (în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor)

până la data de 9 noiembrie Soluţionarea contestaţiilor la etapa de evaluare administrativă a proiectelor planurilor manageriale/planurilor de acțiune

10 noiembrie Afișarea rezultatelor finale ale etapei de evaluare administrativă a proiectelor planurilor manageriale/planurilor de acțiune

Calendar concurs directori 2026

În forma propusă, calendarul prevede:

  • Anunţarea concursului: publicarea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică cuprinse în rețeaua școlară aferentă anului școlar 2026-2027, pentru care se organizează concursul, în data de 17 august 2026.
  • Depunerea dosarelor de înscriere la concurs, în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026
  • Desfăşurarea probei pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, și afişarea rezultatelor la proba pentru evaluarea de competențe în data de 13 octombrie 2026.
  • Desfășurarea probei scrise și afișarea rezultatelor la proba scrisă, în data de 20 octombrie 2026
  • Evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu, în perioada 23 octombrie – 4 noiembrie 2026
  • Desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 – 27 noiembrie 2026
  • Afișarea rezultatelor finale ale concursului în data de 9 decembrie.

Informații de context 

Concursul pentru directorii și directorii adjuncți de școli va avea trei probe, evaluarea competențelor, proba scrisă și interviul, conform Ordinului nr. 4.115/2026 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

Candidații vor da un test standardizat de competențe cu 20 de itemi, pe care trebuie să îl promoveze cu cel puțin nota 6, iar proba scrisă de management și legislație școlară va necesita minimum nota 7. 

Interviul va evalua planul managerial, competențele digitale și modul de rezolvare a unor situații-problemă și va fi înregistrat audio-video.

Cine poate candida pentru funcția de director de școală

Art. 3 (1) Poate participa la concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct cadrul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

a) este absolvent al învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare;

b) este titular în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;

c) are o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;

d) are calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice și/sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației și Cercetării ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice din Ministerul Educației și Cercetării;

e) nu a fost sancționat disciplinar în anul școlar curent și în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației și Cercetării ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației și Cercetării sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu a fost sancționat disciplinar, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere, conform art. 210 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, sancțiune neradiată; 

g) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 168 din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; h) nu a avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”. 

(9) În cadrul unei sesiuni de concurs un candidat poate opta pentru maximum trei funcții de conducere publicate vacante pentru concurs. 

Art. 25 Nota finală a candidatului se obține prin formula: N = (N_s + P_i)/2, unde:

N_s = nota obținută la proba scrisă;

P_i = punctajul obținut la proba de interviu;

N = nota finală obținută la concurs, cu două zecimale, fără rotunjire.

Foto: @ Boonstocker | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Regulile pentru concursul directori de școli 2026: Candidații vor susține trei probe care vor fi înregistrate audio-video, inclusiv un test de competențe eliminatoriu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *