Italia: Profesorii să fie salarizați în funcție de costul vieții din regiunile țării, propune ministrul Educației / Sindicatele se opun

412 vizualizări
Foto: © Zimmytws | Dreamstime.com
Ministrul Educației din Italia, Giuseppe Valditara, propune ca profesorii din peninsulă să fie salarizați în funcție de regiunea în care locuiesc și de costul vieții de acolo. Mai exact, oficialul italian crede că măsura ar reduce inechitatea și vrea să mărească salariile profesorilor din nord unde cheltuielile sunt mai mari, conform presei italiene care îi citează declarațiile făcute într-o dezbatere online despre situația finanțării școlilor. Dacă propunerea este bine primită de directorii din regiunea Lazio a capitalei Roma, sindicatele profesorilor se împotrivesc, în mare măsură, scriu publicațiile din Italia.

“Școala are nevoie de noi forme de finanțare, inclusiv pentru a acoperi salariile profesorilor, care ar putea suferi o diferențiere regională”, a spus Valditara în timpul evenimentului “Italia 2023: oameni, muncă, întreprinderi”, după cum notează Quotidiano.net. El a propus, pe lângă salarizarea diferențiată, și implementarea unui sistem de finanțare privată a școlilor.

Sursa citată transmite că propunerea ar fi susținută doar de directorii din regiunea capitalei și că, “de la opoziția din Parlament, până la sindicate, este un cor de ‘Nu’ atât de puternic încât ministrul a fost nevoit să vină cu precizări” după declarațiile din conferință care au îngrijorat sindicatele că salariile mici ar rămâne la fel sau s-ar micșora:

  • “Nu am pus niciodată în discuție contractul național al lumii școlare [N. Red. contractul colectiv de muncă al profesorilor], nu am vorbit niciodată de salarii diferite între Nord și Sud: am raportat doar o problemă ridicată de unele regiuni cu privire la costul diferit al vieții în diferite orașe italiene. Împreună cu sindicatele și regiunile vom discuta și acest aspect, pentru a căuta soluții adecvate în favoarea profesorilor și a personalului școlar”, a declarat ulterior ministrul italian al Educației.
Ce spun sindicatele și despre ce diferențe este vorba

Rezultatul acestei reforme ar fi acela de a “diviza și mai mult țara”, a reacționat Confederația Generală Italiană a Muncii (CGIL). “Ar fi o nebunie”, a afirmat Maurizio Landini, secretarul general al CGIL, scrie FranceInfo.

Opoziția politică critică de asemenea propunerea și consideră că reforma ar însemna ca școlile din zone defavorizate să fie lăsate într-o stare care să se înrăutățească, în timp ce acelea din zone dezvoltate ar primi investițiile private de care vorbea ministrul și ar atrage profesorii cei mai buni.

Directorii de școli sunt de acord cu propunerea demnitarului și susțin că există o diferență reală între nord și sud, conform publicației franceze citate. O familie din nord-vestul Italiei cheltuiește în medie 2.700 de euro pe lună, în timp ce în sud cheltuiește mai puțin de 2.000 de euro. În sectorul privat, salariile sunt în medie cu 10% mai mici în sud decât în nord.

Potrivit FranceInfo, din punct de vedere istoric, diferențierea salariilor în sectorul public din Italia a fost încheiată în 1972 “pentru a preveni ca sudul să devină și mai sărac și să-și piardă profesorii. Profesorii italieni sunt acum printre cei mai prost plătiți din Europa. Prin urmare, sindicatele solicită creșteri pentru toți”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numărul minim și maxim de elevi pentru fiecare clasă și de copii dintr-o grupă, conform Legii învățământului preuniversitar / Se va aplica din anul școlar 2024-2025, doar pentru formațiuni de studiu noi: grupa mică, clasa pregătitoare și a IX-a

Ministerul Educației a publicat informații despre care este numărul minim/maxim de copii dintr-o grupă sau clasă, conform noii Legi a învățământului preuniversitar, pe pagina de Facebook. Prevederile se vor aplica…
Vezi articolul