Joi, 15 iunie, încep înscrierile la grădiniță, creșă și centre de educație timpurie. Modele de cerere-tip

2.068 de vizualizări
Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
Joi, 15 iunie, încep înscrierile la creșă sau grădiniță și durează până pe 30 iunie, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, miercuri, 31 mai. Din septembrie 2023, grupa mijlocie la grădiniță este obligatorie, potrivit articolului 63 din Legea Educației în vigoare. Pe 14 iunie s-au afișat rezultatele după etapa de reînscrieri și numărul de locuri rămase libere.

Părinții pot înregistra 3 opțiuni de creșă/grădiniță în cererea-tip de înscriere, iar cererile pot fi depuse prin email, poștă sau la sediul unității de învățământ.

15-30 iunie 2023: Etapa I din cadrul procesului de înscrieri

Etapa I are trei faze:

  1. Între 15-20 iunie 2023 se evaluează cererile-tip de înscriere de la unitățile de învățământ exprimate ca primă opțiune și se generează lista cererilor respinse;
  2. Între 21-26 iunie 2023 se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în faza I, de la unitățile de învățământ exprimate ca a doua opțiune, și se generează lista cererilor respinse;
  3. Între 27 – 30 iunie 2023 se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în faza a II-a, de la unitățile de învățământ exprimate ca a treia opțiune, și se generează lista cererilor respinse care pot intra, la solicitarea părinților, pe baza unei noi cereri, în evaluare în a doua etapă a înscrierilor, pe locurile rămase libere. 

Pe 30 iunie 2023 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri

Ce conține dosarul pentru înscrierea la creșă / grădiniță 

Înscrierea copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoțită de documente justificative.

Cererea-tip de înscriere se poate transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la sediul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare. În cazul înscrierii la creșă sau grădiniță părintele are posibilitatea înregistrării a trei opțiuni în cererea-tip de înscriere.

În situația transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația-tip pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 1 cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere.

Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise/depuse de către părinte.

Dosarul de înscriere a copilului într-o unitate de învățământ cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, precum și în serviciul de educație timpurie complementar cuprinde următoarele documente:

  1. copie de pe certificatul de naștere al copilului;
  2. copie de pe actele de identitate ale părinților și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției;
  3. adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar;
  4. alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere;
  5. adeverință de la medicul de familie în care să se menționeze că respectivul copil este sănătos clinic;
  6. avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității. 
Ce etape urmează

3-18 iulie 2023: Etapa a II-a din cadrul procesului de  înscrieri

În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse. 

Etapa a II-a are trei faze:

  1. Între 3 – 6 iulie 2023 se evaluează cererile-tip de înscriere de la unitățile de învățământ exprimate ca primă opțiune și se generează lista cererilor respinse;
  2. Între 7 – 12 iulie 2023 se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în faza I, de la unitățile de învățământ exprimate ca a doua opțiune, și se generează lista cererilor respinse;
  3. Între 13 – 18 iulie 2023 se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în faza a II-a, de la unitățile de învățământ exprimate ca a treia opțiune, și se generează lista cererilor respinse care pot intra în evaluare, pe locurile rămase libere, în etapa de ajustări, la solicitarea părinților/reprezentanților legali.

18 iulie 2023, ora 14:00 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri

20-30 august 2023 – Etapa de ajustări

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

  • copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
  • copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
  • copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin (1^1) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

31 august 2023, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări

8 septembrie 2023, ora 16 – Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2023 – 2024, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar.

DOCUMENT Cererea tip pentru înscriere la grădiniță 2023:
DOCUMENT Cerere tip pentru înscriere la creșă:

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pasionații de robotică pot lua parte la competiția pentru liceeni Regionala Nord First Tech Challenge, desfășurată la Bistrița în perioada 21-22 februarie / În cadrul competiției vor concura peste 600 de elevi

Pasionații de robotică pot asista, în perioada 21-22 februarie, la Regionala Nord First Tech Challenge, una dintre cele mai mari competiții pentru liceeni în domeniu din România, care reunește, anul…
Vezi articolul

VIDEO Rafila anunță o scădere a numărului de cazuri de Covid-19, după ce Ministerul Educației a transmis că, în școli, trendul infectărilor scade / GRAFICE cu situația pe țară / Rafila: Rămâne să discutăm cu specialiștii pentru renunțarea la unele restricții / Vom folosi aceleași principii pentru reluarea activităților

Cazurile de coronavirus sunt în scădere în toată țara și „deciziile pe care le-am luat în ultima perioadă, inclusiv cele legate de menținerea școlilor deschise, au fost deciziile corecte, iar…
Vezi articolul
testarea la Matematică

Planurile remediale trebuiau să fie pregătite încă din vară / Faptul că există goluri de învățare trebuia să reprezinte încă de atunci un semnal de alarmă / Profesorii au nevoie de un document de „îndrumare” pe care să-l adapteze nevoilor lor – Andreea Martinescu, profesoară

Răsplătirea financiară pentru predarea orelor remediale în contextul în care o mulțime de profesori nu și-au făcut treaba în perioada școlii online, fie din rea voință, fie din refuzul de…
Vezi articolul

Elevii care intră în clasa a XII-a să se pregătească constant pentru Bacalaureatul la Chimie, profesorii să găsească un echilibru în predare și recapitulare, să organizeze simulări și să gestioneze „ruptura” din programele școlare – recomandări din reperele metodologice 2024-2025

Elevii care vor susține proba la alegere a Bacalaureatului trebuie să se pregătească pe parcursul întregului ciclu liceal, nu doar în clasa a XII-a, se menționează în noile repere metodologice.…
Vezi articolul
prima didactică

DOCUMENT Ordinea etapelor de mobilitate în învățământ 2024. Noutăți: Profesorii care se titularizează în 2024 vor preda obligatoriu un an în școala în care sunt repartizați, inspectoratele școlare decid viabilitatea posturilor

Metodologia pentru mobilitatea personalului didactic de predare pentru anul școlar 2024-2025, care reglementează condițiile de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, a fost publicată în Monitorul…
Vezi articolul

Conferință de presă solicitată Ligiei Deca de jurnaliștii acreditați pe Educație, după ce în cele 280 de zile de la preluarea actualului mandat ministra nu a mai organizat un asemenea eveniment

Mai mulți jurnaliști din presa centrală, acreditați la Ministerul Educației, susțin inițiativa corespondentului PROTV, Adriana Stere, prin care aceasta a solicitat luni, 18 martie, ministrului Educației, Ligia Deca, organizarea unei…
Vezi articolul