Judecătorul Cristi Danileț: Toți cei 7 violatori ai elevei din Vaslui sunt astăzi liberi, grație recursului compensatoriu

13.338 de vizualizări
Foto: Captura Youtube.com
Cei șapte autori ai violului de la Vaslui “care a cutremurat o țară întreagă – au fost condamnați la 10 ani, 8 ani, respectiv 6 ani de închisoare – astăzi toți sunt liberi, grație recursului compensatoriu”, a anunțat judecătorul Cristi Danileț, în conferința SuperTeach susținută în fața profesorilor, la Cluj-Napoca.

Amintim că cei 7 tineri au agresat sechestrat și agresat sexual o fată, în noiembrie 2014, când aceasta se întorcea de la școală, potrivit Digi 24. Primul a fost eliberat după ce a ispășit trei ani și jumătate din condamnarea pe care a primit-o în 2015 pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate, potrivit sursei citate.

Edupedu.ro a trimis Penitenciarului Vaslui o solicitare în acest sens, iar instituţia a răspuns că nu poate oferi informaţii care conţin date cu caracter personal. Redăm răspunsul Penitenciarului:

“Referitor la solicitarea dumneavoastră transmisă prin e-mail la data de 04.11.2019, vă comunicăm faptul că efectele legii recursului compensatoriu se aplică tuturor persoanelor private de libertate cazate în spații neconforme.

De asemenea, vă facem cunoscut că informațiile care privesc, punctual, un deținut sau mai mulți, identificați sau identificabili, se exceptează de la liberul acces al cetățenilor, constituind informații cu caracter personal. De altfel, aspectele privind executarea pedepsei, inclusiv informațiile care privesc  punerea în libertate, sunt date care se regăsesc în dosarul de penitenciar, confidențial potrivit legii.”

În cadrul conferinței, judecătorul Cristi Danileț, membru al Asociației VeDem Just, le-a vorbit profesorilor și despre “un alt fenomen prezent în Romaânia – porn revenge și șantajul cu poze intime. Îi învățăm pe copii că tot ce le transmit altora în mediul online s-ar putea să fie la un moment dat periculos pentru ei. Dar, desigur, noi evităm să facem educație sexuală în școli, pentru că se supără preoții și probabil unii dintre părinți”.

Judecătorul a amintit și că “15 ani e vârsta consimțământului sexual și orice raport sexual consumat cu o persoană, chiar cu consimțământul acesteia, dar sub 15 ani, poate să atragă dosar penal pentru autor“.

Danileț a atins și subiectul grupurilor de whatsapp, extrem de frecvente printre părinți, și a amintit cazul elevilor unui liceu din Cluj care “și-au făcut un grup de discuții pe internet în care și-au permis să insulte profesorii din școală, ceea ce a generat o complexă acțiune disciplinară împotriva a vreo 60 de elevi”.

“Așa am aflat că există grupuri pe internet, publice sau private. În cele din urmă, Curtea Supremă a stabilit: toate discuțiile purtate în mediul online sunt, de fapt, în spațiul public și trebuie să atragă răspunderea celor care încalcă legea“, a declarat judecătorul.

Întrebarea unei profesoare: Dacă avem suspiciuni că un minor, unul dintre elevi este abuzat fizic, emoțional, sexual de către părinți, ce măsuri putem efectiv să luăm?

Judecătorul Cristi Dănileț a răspuns: “Aveți obligația arătată în legea 272 din 2004 cu privire la promovarea și protejarea drepturilor copilului, care spune că organele statului care au în supraveghere sau în educare copii trebuie să anunțe imediat DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) cu privire la buz sau neglijență. Deci dacă un copil pleacă de acasă, fuge de acasă sau vine la școală cu urme de vânătăi pe el sau v-a spus o fată, de regulă, că a fost agresată de concubinul mamei – ăsta e un fenomen în România – imediat anunțați DGASPC sau Parchetul, adică locul în care sunt procurori. Aveți obligație legală, nu este posibilitate. Este obligație”.

Cristi Danileț le-a spus profesorilor că au la dispoziție un manual de educație juridică, care poate fi descărcat gratuit, “pastile” cu informații juridice prezentate succint, pe înțelesul copiilor, dar și că pot organiza opționale de Educație juridică.

Asociația VeDem Just desfășoară în școli, licee și online programul EDUIURIS de educație juridică pentru copii și tineri. Acest program este alcătuit din mai multe proiecte desfășurate deja de peste patru ani de zile: întâlniri cu elevii în școli și licee, vizite ale elevilor în tribunale, organizarea de cluburi ale prietenilor legii în unitățile de învățământ, elaborare de materiale pentru orele de educație nonformală de educație juridică, instruiri ale profesioniștilor dreptului care predau astfel de lecții, procese simulate având elevii drept protagoniști, tabere de vară pentru profesorii de educație juridică, tabere de vară pentru elevi.

Mai multe informații despre Educația juridică în școli și licee, pe pagina facebook.com/eduiuris și pe site-ul www.educatiejuridica.ro

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Elevilor se adresează autorităților sanitare, nu celor din Educație: Să dezvolte un algoritm, în baza căruia școlile să decidă cum continuă cursurile, cu mai mulți parametri – incidența de la nivel local, infrastructura sanitară, capacitatea de testare și de menținere a distanțării fizice

Autoritățile sanitare sunt solicitate să dezvolte un algoritm, în baza căruia școlile să decidă cum continuă cursurile, cerere transmisă de Consiliul Național al Elevilor. Într-un comunicat primit de Edupedu.ro, reprezentanții…
Vezi articolul

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Susțin ideea sindicală de acum a creșterii salariale în preuniversitar și în universitar. Trebuie discutat apoi și despre diferențieri salariale pe bază de merit / performanță

Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunță că susține revendicarea sindicatelor din educație referitoare la majorarea salariilor profesorilor din preuniversitar și universitar, cu o zi înainte de greva generală pe…
Vezi articolul

VIDEO Piesă Hip-Hop făcută de liceeni din Târgu Frumos cu refren de Ecaterina Andronescu și pe statistica Edupedu.ro: “Orice evaluare evaluează subiecte din evaluarea respectivă”

Videoclip “amar” al liceenilor din Târgu Frumos și al profesorului Dan Chicoș, “pe versuri” de Ecaterina Andronescu și bazat pe statistica prezentată de Edupedu.ro cu privire la generația 2007-2019 ajunsă…
Vezi articolul