Legea prin care se acordă zile libere pentru părinți când se închid școlile a fost publicată în Monitorul Oficial

45.350 de vizualizări
Sursa: e-monitor.ro
Legea privind acordarea unor zile libere părinților, pentru a-și supraveghea copiii atunci când se închid școlile în situații extreme, a fost publicată sâmbătă seară în Monitorul Oficial.

Legea, promulgată tot sâmbătă de președintele Klaus Iohannis, intră în vigoare la trei zile după publicare, adică pe 17 martie, după cum a notat pe Facebook Liviu Marian Pop, președintele Comisiei de învățământ din Senat.

Legea acordă zile libere unuia dintre părinți, pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a școlilor unde aceștia sunt închscriși, din cauza condițiilor meteo sau a altor situații extreme. Se aplică părinților care au copii cu vârste de până la 12 ani, înscriși la unități de învățământ, sau care au copii cu dizabilități cu vârstă de până la 18 ani, înscriși în unități de învățământ.

Părinții pot apela la aceste zile libere dacă locul de muncă nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

Zilele libere plătite pot fi luate pe toadă durata în care autoritățile competente decid închiderea școlilor respective.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Pentru angajații din mai multe domenii (energie, sectorul nuclear, unități sanitare, telecom, SRR și SRTv etc.) este nevoie de acordul angajatorului.

Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și e în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75$ din câștigul salarial mediu brut. Sumele se decontează din fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Prevederile legii se aplică tuturor angajaților din mediul public și privat.

Legea a fost adoptată în condițiile în care autoritățile au decis închiderea școlilor până la sfîrșitul săptămânii viitoare și au anunțat că cel mai probabil măsura va fi prelungită, ca parte a acțiunilor de combatere a noului coronavirus.


28 comments
  1. Sint un tata singur cu doi copii 9 și 10 ani am custodia copiilor hotărâre definitiva am dreptu sa primesc și poate îmi spune și mie pasi careva dacă se poate mulțumesc

  2. Buna seara! Lucrez in instituție publică (primarie de comuna),am depus cerere in data de 23.03.2020 pt perioada cursurilor școlare,între timp legea s-a modificat si permite prelungirea perioadei și pe timpul vacanței. Azi,08.04.2020,am.primit o notificare acasă de la primar prin care imi spune ca de la 09.04.2020 nu mai.beneficiez de legea asta pt ca el a decis ca pot sa lucrez de acasa. Mentionez ca lucrez in achizitii publice si am un copil de 3.5 ani, e aproape imposibil sa lucrez stand cu el,mai ales in domeniul achizitiilor. In plus nu am.laptop.acasa,iar primarul imi.spune sa iau calculatorul de la.serviciu.E legal cum.procedeaza? Va rog,am.nevoie de un raspuns. Multumesc!

  3. Buna ziua. Am depus cerere pentru a sta cu copilul acasa, dar, as vrea sa stiu daca in situatia in care, sotul are un II de comert si lucreaza, nu are intrerupta activitatea, pot aparea probleme la plata ? Am facut si acea declaratie pe proprie raspundere ca el nu beneficiaza de aceste libere/ bani. Iar pe perioada vacantei scolare, se mai aplica legea sau nu?
    Multumesc.

  4. Buna ziua
    Pe perioada vacantei copiilor se suspenda acets drept de a sta acsa cu copilul sub 12 ani?

    1. Mie mi-a fost refuzata cererea pentru zile libere platite pe perioada vacantei scolare, desi fetita mea are 3 ani iar eu sunt parinte singur, necesatorit. Contabilul mi-a cerut sa fac cerere pentru concediu de odihna pe perioada vacantei de Pasti..

  5. Buna dimineata Eu am depus cererea doar ca mia spus că nu poate să îmi dea pe toată perioada pe motiv că nu poate face cererea decat in luna respectivă si mia zis sa vin la servici sa depun alta cerere pe luna următoare dar totusi eu am un semn de intrebare .Nu stiu daca e normal asa ceva in conditiile in care scrie ca trebuie luate zilele pe toată durata încetării cursurilor școlare

  6. Buna ziua,pt zilele libere acordate in baza legii 19/2020 trebuie intocmit act aditional la contractul de munca.Exista obligativitatea inregistrarii in revisal a acestor concedii.Iar pt recuperarea sumelor de la stat ce documente si care sunt autoritatile carora trebuie sa ne adresam?va multumesc

  7. Eu am depus actele cu tata copilului nu stăm împreună el este angajat in slovacia el acuma a venit in tara pt cîteva zile.contabila spune ca daca ii acasă el poate sa aiba grija de copil dar el a declarat că nu cere zile libere pt îngrijirea copilului si mie mi se spune ca nu pot beneficia daca el ii acasă in liber.desi el bine cîteva zile în tara si merge inapoi.ce demersuri am fac?Multumesc

  8. Multumesc frumos pt răspuns! Lucrez intr un magazin de telefonie mobila și intru in contact, zilnic , cu multe foarte multe persoane, foarte multe venite recent din străinătate.Am acasă o fetița de 6 ani și ma tem pt sănătatea ei și a familiei.Bănuiam ca este doar o manevra din partea angajatorului menită sa ma facă sa cred ca legea încă nu este clară in acest sens și ca mai trebuie așteptat. Multumesc încă o data!

  9. As dori sa știu dacă a primit cineva aceste zile libere… eu i am spus șefului ca doresc sa mi iau aceste libere conform legii, dar îmi spune ca nu știu ce nu a intrat încă in vigoare, deși văd ca aceasta lege este in vigoare din 17.03.2020. Vreau sa știu dacă a reușit cineva sa beneficieze…pt ca , personal, mi se par absurde Explicațiile pe care le primesc din partea angajatorului…multumesc!

    1. Salut, da puteti beneficia s-a aprobat din 17.03.2020 si angajatorul nu poate refuza daca nu lucrati in unele din domenii :i (energie, sectorul nuclear, unități sanitare, telecom, SRR și SRTv etc.) este nevoie de acordul angajatorului. Daca nu va da insemna ca va prosteste 🙂

    2. Da a intrat in vigoare de marti

  10. O lege de doi bani, fara valoare asa cum stie sa faca „conducatorul suprem” al Romaniei. Asa se intampla cand nu iti curge sange de roman in vene, ci sange de neamt!
    Da o OG in 24 ore sa ne incuiem copilasii in casa, fara sa ii pese (nu fara sa gandeasca) facand constient totul!
    Sa nu uitam cand alegem acest partid care stie doar sa taie din salarii si nu ii pasa de copiii neamului!

  11. Buns ziua ! Daca mama este in concediu de crestere si ingrijire copil , tatal mai poate beneficia de aceste zile libere pt celalalt copil ?

  12. Buna ziua ! De doua zile ma tot lovesc de refuzul angajatorului de a primi cererea pentru a sta acasa sub pretextul ca nu au metodologia , as vrea sa stiu ce as putea face , cateva îndrumări, si as vrea sa mai stiu pana pe ce data se acorda aceste zile libere mentionez ca angajatorul spune că pana in vacanta de paște se acorda insa, eu ceea ce inteleg din această lege, este ca se acorda zile libere atat timp cat tine situația de urgență! Va multumesc!

  13. Si daca esti angajat in unitate sanitare(nu pers medical) cum se aplica…un formular nu au emis si ei,nimic!

  14. In perioada aceasta șefi vor sa ma scoată în somaj ce pot face dacă eu am 3 copii cuprinși In întreținere 8 ani, 6ani și 4 ani.

  15. Bună dimineața, eu ma lovesc de refuzul șefului de am primi aceste zile libere prin care conform legii am dreptul, am copil de 10 ani… Propunerea lui este :șomajul și suspendarea de contract…. În cazul acesta ce pot face???? Vă mulțumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ordonanța de Urgență prin care probele de competențe la Bacalaureat 2021 nu se mai susțin, ci sunt echivalate, aprobată fără avizul Consiliului Legislativ: Normele propuse trebuie revizuite, deoarece vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2021-2022

Proiectul de Ordonanță de Urgență anunțat ca „adoptat” de Guvern miercuri, pe 19 mai, prin care era modificată Legea Educației, pentru a putea echivala competențele digitale și lingvistice la examenul…
Vezi articolul

Daniel David, ministrul Educației, despre propunerea de creștere a normei didactice la minimum mediei din OCDE: Cred că este un element de raționalitate și un criteriu al decenței în situația de criză în care ne aflăm acum. Nu creștem în orb și la paușal

Ministrul Educației Daniel David a spus referitor la propunerea privind creșterea normei didactice că raportarea minimă se face un nivel mediu în UE sau OCDE, ceea ce reprezintă „un «element…
Vezi articolul

Numărul maxim de elevi într-o clasă va putea fi majorat dacă cei înscriși peste limită sunt ucraineni, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență anunțat de Ministerul Educației / Măsurile „pentru cuprinderea tuturor copiilor, cetățeni ucraineni, în sistemul de învățământ preuniversitar românesc”

Legea Educației va fi modificată prin Ordonanță de Urgență, anunță Ministerul Educației, pentru a putea înscrie în orice clasă, ca elevi, refugiații ucraineni, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor școlare vineri…
Vezi articolul

Inspectorul Școlar General al Capitalei a fost confirmat cu coronavirus. Pușcaș a fost în campanie electorală, candidând săptămâna trecută pentru un loc în Consiliul General al Municipiului București

Inspectorul Școlar General al Bucureștiului, Ionel Pușcaș, a fost confirmat cu noul coronavirus, după ce testul făcut zilele trecute a ieșit pozitiv, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul general adjunct Marina…
Vezi articolul

Serie de evenimente susținută de APRIL

Lapte și Carte 2024. Dezbatere regională, la Iași, despre viitorul programului de lapte în școli, miercuri, 20 martie

Reprezentanți ai autorităților locale, județene și ai inspectoratelor școlare, directori de unități de învățământ, reprezentanți ai patronatului producătorilor și distribuitorilor de lapte, elevi, profesori, părinți – cu toții vor participa,…
Vezi articolul

Răspunsul ministrului Educației la întrebarea „Ce ne dorim să producă liceul?”: Absolventul trebuie să aibă calificări care să îi permită să intre pe piața muncii, dacă își dorește

Întrebat care este rolul educației preuniversitare, ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că școala românească trebuie să formeze atât specialiști pregătiți pentru piața muncii sau pentru continuarea studiilor, cât și…
Vezi articolul