Liceeni cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani se pot înscrie până pe 25 noiembrie la evenimentul ”Your Europe, Your Say”, organizat de Comitetul Economic și Social European la Bruxelles

538 de vizualizări
Sursa foto: EUSurvey
Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani se pot înscrie până pe 25 noiembrie la evenimentul ”Your Europe, Your Say!” (YEYS), organizat de Comitetul Economic și Social Europan (CESE), potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. În cadrul evenimentului, care va avea loc la Bruxelles în perioada 13-14 martie 2025, tinerii vor învăța cum funcționează CESE și vor putea face recomandări cu privire la subiecte specifice, cu posibilitatea ca acestea să fie puse în practică în viitor.

La eveniment vor participa liceeni cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani din 37 de țări: cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene (UE), cele 9 state candidate la UE și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Fiecare liceu poate desemna un singur candidat și un singur profesor însoțitor, urmând ca unicul participant din fiecare țară să fie desemnat de CESE.

Este obligatoriu ca tinerii și profesorii să cunoască limba engleză, întrucât toate activitățile se vor desfășura în această limbă.

Aceștia pot aplica pentru YEYS până pe 25 noiembrie 2024. Înscrierile se fac online, completând formularul disponibil pe platforma dedicată evenimentului, unde cei interesați pot găsi mai multe detalii despre acesta.

Pentru ca selecția să fie una echilibrată, evaluarea aplicațiilor se va face ținând cont de o serie de criterii, după cum transmit organizatorii:

  • Vârstă
  • Gen
  • Naționalitate și reședință
  • Calitatea motivației de a participa.

Pe lângă YEYS, tinerii pot participa și ”Civil Society Week” (CSW), care se va desfășura între 17-20 martie 2025. Organizatorii YEYS vor organiza o tragere la sorți pentru a decide care sunt elevii invitați la CSW. Participanții nu sunt obligați să ia parte la tragerea la sorți.

Activitățile din cadrul CSW au scopul de a-i învăța pe elevi cum pot fi îmbunătățite principiile democratice în Europa.

De precizat, costurile cazării pentru 2 nopți și transportul până în Bruxelles și înapoi în țara de origine va fi suportat de către CESE. În ceea ce privește elevii și profesorii care vor lua parte și la Săptămâna Societății Civile, CESE va asigura cazarea pentru maximum 3 zile și biletul de întoarcere în țara de reședință.

Cazarea și transportul vor fi asigurate prin intermediul unei agenții de turism. Astfel, CESE nu va deconta costurile aferente acestora dacă sunt făcute în mod independent de către participanți.

Termenii și condițiile de participare la eveniment pot fi accesate aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Transformarea meritului în mită electorală, rețeta Deca-Iohannis pentru reforma Educației din România: bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10

Legea care a fost prezentată de președintele Klaus Iohannis și de ministrul Educației Ligia Deca drept „reformatoare“ pentru învățământul din România se pregătește să intre în vigoare, iar odată cu…
Vezi articolul

Protestul #foaiagoală. Maria, elevă clasa a VIII-a: Lumea se plânge că tinerii nu merg la vot, dar ei de unde să știe cu cine să voteze dacă ei au învățat la istorie despre Decebal, nu despre ce s-a întâmplat în ultimii ani?

O elevă care spune că este în clasa a VIII-a și care a dat săptămâna trecută simularea examenului de Evaluare Națională 2019 ne-a trimis un mesaj în care explică susținerea…
Vezi articolul